Dan Norea

De te îndeamnă cumva iar demónul
Să-ncerci, sunt săritor (modest o spun):
Te-ajut să-nvingi, în fine, ghinionul,
Cu o bucaă mică de săpun.
(Nelu Gârda)


Catrenu-i cu bătaie lungă
Și te îndeamnă să constați:
Săpunul este ca să ungă,
Frânghia ca să nu te zbați.
:)

Ionel, așa credeam și eu, că sunt fotografii distincte, dar nu-mi venea să cred că după câteva luni (atât pare că au trecut), cineva a putut realiza o poză identică - locație, unghi, dimensiuni... Felicitări, ești un maestru al fotografiei.

Ioane, ai tot timpul să vezi Praga și alte colțișoare frumoase. Eu am început să colind lumea în 2004, adică la 55 ani. Tu, care ai 5 ani mai puțin ca mine, deja ai văzut multe, parcă țin minte că ai traversat și oceanul. Sau mă înșel?
Cât privește clădirile și monumentele Chișinăului, distruse de ruși, ne pare rău tuturora. Mi-ar fi părut rău și dacă era vorba de Ulan Bator, cu atât mai mult când e vorba de un teritoriu românesc.

Maria, d-le Tomescu, mă bucur că fotografiile mele aduc bucurie în suflet. Sincer, când le-am postat nu credeam să am vreun comentariu.
D-le Tomescu, eroarea cu Imperiul Austro-ungar eu am făcut-o, nu Ionel Riti. Dar indiferent că Ardealul a fost sub austrieci, sub unguri sau sub austro-unguri, efectul a fost același - o influență puternică a Vienei și a Budapestei. Mă refer la arhitectură. Orașele din Regat, începând cu sec. XIX, își îndreptau privirile mai ales către Paris.

Tincuța, ai dreptate, e greu să alegi. Inițial îmi propusesem să postez 15-20 poze, dar după ce, cu durere în suflet, am tăiat de pe listă câteva zeci, din ultimele 40 nu m-a lăsat inima să tai mai mult de 4.
Cât privește talentul de fotograf, eu mă consider la granița dintre începători și amatori. Case e ușor să fotografiezi, că stau pe loc, dar din trei poze făcute unei veverițe, în niciuna nu pare să fie vorba de altceva decât de frunze. E drept că aparatul are diverse setări, dar eu mă simt ca la școala de șoferi, când încă nu m-am obișnuit să îmi folosesc simultan două mâini și două picioare și, brusc, începe ploaia. Care dracu o fi ștergătorul?


Ionel Riti, bonusul tău m-a dat gata. Dar nu m-am lămurit, cea din dreapta este o prelucrare a celei din stânga sau e vorba de fotografii distincte, făcute una toamna și una iarna ?


Atropa, mă doare sufletul să aud că Palatul Culturii se află într-o asemenea stare. L-am vizitat prin \'70 și am rămas cu niște amintiri de neuitat. Din păcate, spui că în doi-trei ani va ajunge la fel - de neuitat. Of, Doamne, în ce țară ne-a fost dat să trăim?
Dacă te alină cu ceva, să știi că și Cazinoul din Constanța e în comă (nu-mi vine să spun \"în agonie\"), nu are nici el mai mult de doi- trei ani. Se pare că ăsta-i brandul nostru de țară.

Excepționale pozele din Brașov.
Asemănarea cu Brașovul tău, cu Clujul lui Nelu Gârda, cu Sibiul lui Cornel Rodean (tocmai am revăzut astă vară Turnul Sfatului) este normală - multe sute de ani au făcut parte din același Imperiu Austro-ungar. Și acele sute de ani au fost exact perioada în care s-au ridicat orașele. Au fost aceiași ochi, aceiași arhitecți. Poate chiar aceiași proprietari, care aveau o casă ici, alta colea. E mai natural ca Brașovul să semene cu Viena, Budapesta și Praga, decât cu București.
Din punctul ăsta de vedere, mi-am propus să stau câteva zile în Viena și la fel în Budapesta. Până acum, prin Budapesta numai am trecut, iar în Viena abia am petrecut câteva ore. Sunt convins că am ce vedea, dar mai mult decât asta vreau să studiez asemănările (și deosebirile, evident) cu Praga, pe de o parte, cu Brașov, Sibiu, Cluj, pe de altă parte.

Nelu, n-ai ales rău, clădirea nr.5 este unul din puținele palate propriu-zise din Orașul Vechi, la nord de Piața Primăriei. Ca o paranteză, îți pot spune poziția în oraș a fiecăreia din clădirile de aici.

În rest, nu spun că n-ai dreptate. Păstrând proporțiile, aproape toate orașele au clădiri frumoase și, sunt convins, Clujul mai mult decât altele. Cele mici au de obicei instituții impozante - primăria, tribunalul, câte o școală sau o casă de cultură. Cele mai mari au și clădiri de locuit mai răsărite.

Dar eu nu la număr mă refer, care e normal să depindă de mărimea orașului, ci la densitate. Dacă dăm deoparte palatele adevărate (5-ul ales de tine și 25-26-27 din Piața Hrad-ului), în rest poți să observi că toate clădirile sunt lipite și păstrează regula urbanismului - coerență arhitectonică. Și asta nu numai pe bulevardele principale, ci și pe străduțele laterale, mai înguste. Practic, pe hectare întregi, în toate zonele vizitate, nu vezi altceva decât clădiri care, deși lipite și egale ca înălțime, au fiecare elemente decorative care le fac unice. În fotografii nu se văd bine, le-am micșorat rezoluția înainte de a le posta.

Asta m-a impresionat cel mai mult la Praga. Mai mult decât Hradul, podul Carol, Piața Orașului Vechi, Piața Venceslas sau orice altceva.

După mine, ai trei epigrame și-un catren. Catrenul e cel de pe ultima poziție, nu văd nicio poantă acolo, ci doar o constatatre veche de când lumea.

Din celelalte, mai mult mi-au plăcut prima și a treia.
Cred că te-ai concentrat mai mult (și bine ai făcut) la parodie.

Toate bune! Totuși, parcă prima din ele se ițește un pic peste celelalte.

Sorin, felicitări și la cât mai multe!
Eugenia, mulțumim pentru aducerea în atenție.
Dan

P.S. Sorin, așa în treacăt, numele editurii (Solaris) e o coincidență ?

Felicitări și la cât mai multe premii. Văd că ești pusă pe \"rele\", ceea ce e foarte bine. :)

Laurone, felicitări pentru un text savuros și un premiu bine meritat!
La mai multe!

- Agoniștilor premiați - Tincuța, Laurone, GPI, Todo și Calimero, dar și celorlalți participanți, dacă ne citesc !
- Organizatorilor, pentru faptul că au dat premii distincte (atât la creație, cât și la carte) pe genuri - proză scurtă, fabulă, parodie, epigramă. Nu mi se pare normal să compari mere cu prune, ca în alte părți.
- Lui Nelu Gârda, pentru un reportaj prompt și bine garnisit cu tot felul de bunătăți din partea locului.

E clar de partea ta dreptatea,
Dar ca să fii mai riguros
Adaugă - e jumătatea
Care contează, cea de jos.

Istoria arată astfel pentru că, în antichitate, cronicarii scriau în timpul unor bacanale anale.


Doamne, greu e să compui așa ceva. Perechi de cuvinte ecou am găsit câteva, dar e dificil să le potrivești încât să iasă ceva cu cap și coadă, neforțat.
Felicitări, Cornele !

vino cu mine
să tăcem împreună
în parcul pustiu -
totul e încremenit
chiar și frunzele-n aer

Ți-am remarcat mintea ascuțită încă de la e-mailul care mi-a sărit în ochi, de m-a întrebat nevasta de ce ai ochiul vânăt, iar te-a prins vecinu de la parter. Da’ i-am spus că la noi e boală profesională, tot personalul de la doi și-o litră capătă accelerat vânătăi la ochi de la cititul poștei. Mai sunt și boli specifice, cei de la secția de poștă clasică au limbile umflate de cât ling lipiciul după ce dezlipesc scrisorile. Cei de la poșta electronică au toți miopie în ultimul grad, cel de colonel, că mai sus nu permite schema. Cei de la semeseuri se plâng că nu pot niciodată să-și petreacă paștele și crăciunul între sânii familiei. Uneori îi invidiez pe strămoșii noștri care aveau un personal rapid ca să poată viola corespondența, și nu numai, în goana poștalionului. Da’ nici pe ai mei nu-i plâng, deși ei se plâng că le-a tăiat un sfert din salariu, că din doi și-un sfert a rămas numai doi. Nu-i plâng, că nu din salariu își fac ei vile, ci din sporurile de limbi, de ecran, de pericol, de rușine, de mi se face rușine că niciodată nu țin minte de pe fluturașul ăla cât un afiș toate pozițiile.
Corcoduș, mă bucur că vii la mine și că te pricepi la mine. Până acum am avut numai ghinioane cu compania aia. De nu mai am curajul să întreb o doamnă îți place compania mea? Să vezi. Mai întâi a venit unul la mine și l-am întrebat te pricepi la mine? Mi-a zis că da, da’ eu trebuie să stau culcat pe o canapea, iar el să stea în fund până mă întreabă ceva de taică-meu. I-am zis ceva de maică-sa și l-am trimis pe perversul naibii la închisoarea garnizoanei, din Fundulea, unde e trai neneacă, toți stau în fund. Până îl fac ciur.
Pe urmă a mai venit unu, l-am întrebat la fel, te pricepi la mine. Sigur, mi-a zis, sunt miner. M-am bucurat, da’ în loc să planteze mine, a început să planteze flori, cică așa i-a zis lui domnu președinte în piața universității.
Când am văzut că de la cuvântul mine apar confuzii, am schimbat abordarea. Pe primul care a venit l-am întrebat te pricepi la geniu? Da, mi-a zis, eu sunt critic literar, cât ai zice Nobel ți-l fac praf. M-am luminat la față, ăsta se pricepe, mi-am zis, doar Nobel e ăla care a inventat dinamita. Da’ a trebuit să renunț și la el, cât a stat criticul la noi, toate geniile mele au căzut într-o depresie totală, de a trebuit să-l rechem pe psihiatrul ăla de la Fundulea.
Da’ ghinionul e că am avut noroc, toți oamenii din companie erau foarte săritori. Și au sărit în aer pe rând până au dispărut cu toții. Așa că da, vino mai repede prin gaura aia din fund, că n-a mai rămas decât psihiatrul și mi-e teamă că până la urmă tot mă culcă pe canapea.

Ciudat cât de apropiate au fost haikuurile noastre.

rătăcit prin munți –
privind în sus din neguri
apare crucea

La modul simbolic, cărarea ta cu spini echivalează cu rătăcirea mea. În ambele variante, dincolo de negură se zărește crucea - mântuirea.

De altfel, uitându-mă în tabelul cu voturi, am observat că ne-am votat reciproc.
Doar că al tău e mai reușit din punct de vedere artistic, ceea ce s-a văzut și în diferența de puncte.
Felicitări!

Îmi râde inima de bucurie și îmi vine să vă pup pe amândouă.
Pe tine, Carmen, de dor. N-am mai văzut o izolare atât de totală, până și urșii (ursus arctos), când intră în hibernare, își iau un celular cu ei.
Pe tine, Vali, pentru că ai găsit unica metodă de a o scoate pe Carmen din bârlog. Mie nu mi-ar fi trecut prin minte.
:)))

Uitasem să îi pun titlu.

De ce crezi că se scarpină oamenii în cap ?

Când lapte de haiku am supt
Am învățat și-ți spun și ție:
Geneza este dedesupt,
Însă butonu-i pe chelie.

Surpriza mă cuprinde-amu
Văzînd astfel de-anomalie:
Puteam să jur că HAIKU
Are geneza sub chelie.
(Tataia)

Când lapte de haiku am supt
Am învățat și-ți spun și ție:
Geneza este dedesupt,
Însă butonu-i pe chelie.

Un prun cu fructe coapte, cărnoase, mari, zâmbea
Din nu știu ce motive... Știa și el ceva...
(Nelu Gârda)

Se bagă iute-n vorbă cireșul cel fălos,
Da-i întrerupse spusa un pepene zemos:
\"Adam mă tot dorește, \'nainte să se culce\"
\"Atât de mare este?\" \"O, nu! Atât de dulce!\"
:)


Nelu, felicitări pentru fabulele tale, sunt una și-una! Felicitări și pentru premiu, cu siguranță e binemeritat. Aștept o descriere a festivalului oltenesc. Și, ca să fie completă, cere nivel minim 105, pentru a posta fotografii. Nu că n-ai merita unul mai mare.