Dan Norea

Poemul, pe lângă alte calități, specifice unui haiku, are ceva deosebit - mai multe interpretări posibile. Când l-am citit, mi-au venit în minte două.
Mai întâi una vizuală, drumul (cunoscut) și străinul (necunoscut) se pierd simultan în ceață.
Apoi a doua, mai jucăușă și ușuratică - drumul se comportă ca o femeie cochetă, îi lasă baltă pe cei apropiați și se pierde în ceață cu primul străin.
Acum, la comentarii, găsesc a treia interpretare, la fel de interesantă - drumul (îmbietor pentru cei care-l cunosc demult) se pierde în uitare, datorită indiferenței străinului.

Felicitări, Flavia!

După ce-am analizat-o
Îmi doresc așa, profetic,
Să atragă-n ea, magnetic,
Chiar pe cei ce-au provocat-o.

Nu pot scrie partea a doua. Eu nu îmi scriu cronicile după desfășurarea evenimentelor, ci chiar în timp ce au loc. La Chișinău am stat relaxat, știind că îți asumaseși tu sarcina de cronicar. Dacă mi-aș fi propus așa ceva, aș fi urmărit totul atent, încercând nu numai să rețin cronologia evenimentelor, dar și să surprind mici amănunte semnificative. Pe care să le susțin cu fotografii, dacă se poate. Astea sunt sarea și piperul unei povestiri.
În momentul ăsta, singura soluție este să vii tot tu cu partea a doua.

Felicitări tuturor agoniștilor premiați! Mi-a părut tare rău că n-au putut veni și Vali, Ruse și Laurone, dar îi felicit acum, pe această cale.
Tot aici, vin să adresez încă o dată felicitări și mulțumiri organizatorilor, care au fost la înălțime!
La urmă, mulțumiri lui Ioan Toderașcu pentru prezentare!


Este a doua vizită în Chișinău, dar ca și data trecută, m-au impresionat dovezile că avem o singură istorie, o singură limbă, o singură cultură. Atunci am trecut pe Aleea Scriitorilor din Parcul central, unde se găsesc busturile tuturor scriitorilor din cartea noastră de română.
Acum, festivitatea a avut loc la Teatrul I.L.Caragiale unde, deasupra bustului acestuia, tronează la loc de cinste cuvintele lui Nichita Stănescu. La întoarcere, am trecut în Cahul pe lângă Universitatea de Stat B.P.Hașdeu.

Ioane, dacă vrei a doua părere, vin mintenaș. Laurone are dreptate, poanta nu există. Contrastul pe care-l propui tu (idilă romantică vs sex cu verișorul) nu e propriu-zis o poantă, găsești așa ceva în viață pe toate drumurile. Nici \"fierbințeala stinsă\" nu spune mare lucru.

Grupajul îmi amintește de un cântec din studenție:

\"Fata mamii, ce-ai vrea tu?
Inginer să-ți dea mămica?
Nu, nu, mămicoo, nu...\"

Cântecul avea nenumărate strofe, câte una pentru fiecare meserie refuzată. Drăguț era faptul că, fiecare facultate termina cu propria meserie:

\"Da, da, mămicoo, da...\"


Nelu, grupajul e omogen la nivelul de sus. După gustul meu, nr. 4 si 5 te fac mai puțin să zâmbești decât celelalte; dar se încadrează bine.

Și o replică.

Ceramică aveam în gând,
Căci învârtelile nu-s grele;
Mi-au spus că mă primesc doar când
Ajuns-am oale și ulcele.

E fetița aia blondă, la mijlocul rândului din spate.

Domnule Tomescu, nu înțeleg ce e cu sărbătoarea lui Noghi Iștvan.
Dar mulțumesc pentru vizită și semn.

Nicolae Tomescu, mai întâi mă întreb dacă libelulele zboară toamna. Sunt sincer, nu mă pricep deloc la anotimpurile florilor și ale insectelor, dar impresia mea este că libelulele sunt kigo de vară.
Cu asta ajung la a doua problemă. Presupunând că libelula este un kigo de toamnă, apar două kigo, ceea ce Șerban Codrin numește pleonasm, iar Magdalena Dale - redundanță. Dar trec și peste asta, personal nu țin la acest aspect, singurele cazuri supărătoare (după mine) sunt cele de genul \"seară de toamnă/ covor roșu de frunze/ se-așterne-n cale\". De ce? Pentru că cinci silabe (seară de toamnă) puteau fi folosite în alt scop, mai eficient, de exemplu \"sărbătoare-n parc/ covor roșu de frunze/ se-așterne-n cale\".
A treia problemă în schimb mi se pare importantă. Ai deja două elemente care simbolizează efemerul - teiul desfrunzit și libelula. În mod normal ar fi trebuit să apară un element concret care să semnifice eternul. Este unul din contrastele puternice în haiku. Dar, atenție, ceva concret, nu un concept abstract - nemișcarea.

Ca poezie lirică, tristihul îmi place, indiscutabil. Dar un haiku trebuie să aibă la suprafață un caracter cât se poate de particular, să surprindă un moment anume, într-un loc anume. Abia în substrat poate apărea și caracterul de generalitate. Sugerat, nu enunțat.

În trecere hai să-ți lămuresc o nedumerire. \"Nu-mi dau seama de ce au părăsit călătorii trenul.\" Uneori, toamna vieții nu e doar la figurat, ci și la propriu. Săptămâna trecută, din vagonul meu au coborât două cunoștințe apropiate. Din păcate, mai tineri ca mine.

Apreciere

Cât vezi cu ochii
Doar haikuuri frumoase -
Tonuri de galben



Mix cu materialul clientului

Cât vezi cu ochii -
De undeva din adânc
Totul dă-n floare



Replică optimistă

E primăvară -
Peronul aglomerat
Cu noi călători

Vorbești de vremuri viitoare?
Păi haide ochii să-ți deschid:
Au stat mai mult la guvernare
Decât oricare alt partid.

Forinel, dacă ții minte, într-un text mai vechi subliniam că a minți înseamnă a spune un neadevăr în mod intenționat.
Vin acum și spun cam același lucru despre trădare. Iată ce zice DEX-ul:

TRÃDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela...

Textul îmi place, dar utilizarea termenului \"trădare\" mi se pare inoportună.

Revenind la pasajul introductiv, am citit interpretări care spuneau că Iuda l-a trădat pe Iisus la cererea expresă a acestuia și că a făcut-o din prea mare dragoste pentru el. Dacă n-o făcea, Iisus n-ar mai fi ajuns Mîntuitorul și, ca urmare, nici noi mântuiți.
Nu-mi place interpretarea asta, pentru că ne răpește parabola celor treizeci de arginți și modelul clasic de trădător, ajuns substantiv comun.

Se fură meseria-ntâia oară,
Cea care, știm cu toții, e-o brățară
De aur - șeful lui i-a garantat-o.
...Și a furat-o.

Cum te-aș putea asasina
Stimate domnule Istoc,
Căci, de mă uit la pana ta,
Văd bine că nu miști deloc.
(Calimero)


În lupta ce o duci cu el
Nu ești deloc un bun creștin:
Dacă mișca, era duel;
Așa, în schimb, ești asasin.


Ei bine, acum recitește-i prima replică. Cum poți spune că nu are poantă? :)

La \"a tuna\" aș putea spune că verbul se referă nu numai la fenomenul meteorologic, ci și la zgomotul scos de un tun. Nu cunosc etimologia cuvintelor, dar am bănuiala că asemănarea \"tun - tunet\" nu este o coincidență.

La italice, îți cunosc părerea și, în ultima vreme, folosesc procedeul din ce în ce mai rar. Aici, singurul motiv a fost cuvântul \"putere\" care, neevidențiat, ar fi scăpat înșiruirii de operații matematice.

Dacă fac un total, constat că au scăpat neatinse două (sau cu indulgență, trei) epigrame din șase. Nelu Gârda, sâc!
:)

O epigramă nu se poate baza numai pe un joc de cuvinte, în cazul nostru folosirea omonimelor \"deștept - posesor de cunoștințe / treaz\" în ocazii diferite. În trecere, îți pot spune că omonimia respectivă a mai fost folosită de nenumărate ori în epigrame.

Aici, între deșteptăciunea individului și deșteptarea scării nu e nicio legătură. Ideea poate fi valorificată numai dacă ultimul vers poate fi citit cu două semnificații diferite.


Aptitudini pedagogice

Se lăuda că, din inepți,
Din mâna lui ies toți deștepți.
A dovedit-o căci, aseară,
A deșteptat întreaga scară!

Nelu, nici gând să mă justific, ai dreptate aproape în totalitate. Noroc cu pri-e-te-nii, doar așa mai învăț și eu să despart corect în silabe.
La cacofonie, parcă am niște mici dubii. Cacofonia este definită prea vag (asociație neplăcută de sunete). Ori cuvântul \"neplăcut\" are în sine o notă de subiectivism.

Cornel, zău că nu știu nimic despre premii. Invitația în sine nu spune nimic, anul ăsta am mai fost invitat la alte șase festivaluri și n-am primit decât (uneori) diplome de participare. Am postat grupajul pentru că, invitațiile fiind făcute, era clar că s-a terminat jurizarea. De altfel, au postat și alții înaintea mea epigramele pentru Chișinău.
De acord cu arbitrajul. De altfel, ești făcut să fii arbitru.

Magdalena, mai întâi trebuie să-ți spun că definiția găsită de tine în dexonline contrazice părerea mea despre înțelesul cuvântului \"redundanță\". Așa că am căutat în DEX-ul adevărat. Și iată ce zice:

REDUNDANȚÃ - Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei.

Cum sunt inginer, am clară în minte expresia \"redundanță controlată\", cât se poate de utilă în foarte multe domenii - comunicații, manuale (inclusiv tehnice), programa școlară, etc. Deci nuanța condamnabilă dată de atributul \"inutil\" se estompează cumva.

Am căutat și pleonasm.

PLEONASM - Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvint, construcții, propoziții etc. cu același înțeles.

Ei bine, acum cu atât mai mult îți dau dreptate, este mult mai indicat cuvântul redundanță decât pleonasm în cazul utilizării a două cuvinte kigo. Pentru că, să fim serioși, cuvintele lună și crizantemă, deși ambele simbolizează toamna, nu au deloc același înțeles.


Revin la impresia ta că te-am contrazis. Am plecat de la spusele tale \"Când însă această încercare de a evita strică frumusețea unui haiku, atunci eu optez pentru frumusețea haiku-ului.\" Am înțeles de aici (despicând firul în patru) că autorul trebuie să parcurgă următorii pași:
- își citește haikuul
- vede că, poate fără știința lui (nu știa că lună sau sperietoare sunt cuvinte kigo), a folosit două kigo
- încearcă să evite redundanța, eliminând unul sau altul din cele două cuvinte
- constată că se pierde din frumusețea haikuului și revine la forma inițială.

Față de acest algoritm, am venit atunci cu precizarea \"Nu elimini dublura și vezi dacă haikuul pierde din frumusețe. Ci încerci efectiv să vezi dacă unul din elemente este sau nu în plus. Și dacă da, cum poți folosi silabele obținute prin eliminare.\"

Dacă observi, nu e o contrazicere, ci o nuanțare.

Vali, nu țin minte exact unde, dar cu siguranță a fost un comentariu. Nu stau să verific, te cred pe cuvânt că tu ai fost gazda. Dar... dacă vrei cotă parte din premiu (în care nu-mi pun prea mari speranțe), vino la Chișinău!

Mulțam pentru urare. În privința reportajului, mă gândesc să-l iau deoparte pe Nelu Gârda și să dăm cu banul. Cu un ban moldovenesc, evident. Pozele oricum le punem la grămadă.

Revin pentru a comenta un comentariu, al Magdalenei Dale. Șerban Codrin nu numește prezența a două kigo redundanță, ci pleonasm. De ce subliniez asta - pentru că redundanța este de multe ori un lucru util, pe când pleonasmul este condamnabil în toate cazurile.
Ei bine, îl respect pe Șerban Codrin (și el știe asta), dar nu sunt adeptul condamnării automate a două kigo. Consider doar că, în cele mai multe cazuri, prezența a două kigo este o risipă inutilă de silabe.
Ceea ce nu e cazul aici. Atât luna, cât și crizantema, au rolul lor și eliminarea unui din elemente nu ar aduce un câștig. Dimpotrivă.
Vreau să spun că logica propusă de Magdalena trebuie inversată. Nu elimini dublura și vezi dacă haikuul pierde din frumusețe. Ci încerci efectiv să vezi dacă unul din elemente este sau nu în plus. Și dacă da, cum poți folosi silabele obținute prin eliminare.
Mă rog, nu e diferență mare. Dar, sincer să fiu, în haikuul cu pricina, nici nu mi-ar fi trecut prin minte să scot ceva. Mi se pare perfect așa cum e.