Dan Norea
Verificat@dan-norea
„Dacă poți să-ți împlinești un vis, ești obligat s-o faci !”
Născut: 1949 în Constanța și, de atunci, constănțean convins. Căsătorit, 4 copii, 3 nepoți (deocamdată). Facultatea de automatică, secția de calculatoare între 1967-1972, prima promoție din București care a dat admitere la secția asta, deci pot fi considerat membru fondator. Ar trebui să primesc un loc în Cimitirul veteranilor. Din…
Marele merit este al Cristinei. I-am trimis un poem vechi, de prin 2006, de pe vremea când încă nu scriam haiku. Dacă nu e primul, cu siguranță este printre primele mele trei haiku-uri.
Ei bine, Cristina i-a găsit o imagine perfectă, care dă impresia că poemul a fost scris special pentru ea.
Nu mai e nevoie să subliniez meritele Cristinei în alcătuirea acestui colaj. Sunt la fel de mari ca și la colajele precedente. Dar, ca o impresie, poate datorită temei, sau a imaginilor, sau a contextului (evenimentele din Japonia), parcă de data asta colajul se apropie de perfecțiune.
Cristina, felicitări!
Pe textul:
„Pe un lujer, speranța" de Cristina Rusu
Adrian Munteanu, mulțumiri pentru anunț și succes la lansare!
Pe textul:
„Lansare Adrian Suciu la Brașov" de Adrian Munteanu
RecomandatPetrică ne aduce
un nou cititor
:)
Ica, te văd prima oară într-o pagină de haiku. Am fost răutăcios cu Petrică, sunt sigur că lotușii te-au atras. Nu încerci și tu?
Pe textul:
„Pe un lujer, speranța" de Cristina Rusu
M-a convins. Dar n-am început o dietă simplă, că din astea am mai urmat câteva, cu un succes imediat dar strict temporar. Nu, am început mișcarea! Începând cu 1 ianuarie sunt alt om. Merg la sala de forță. Merg zilnc pe jos. Am renunțat la dulciuri, la pâine, la BEREE! Aici recunosc, trișez un pic - beau o bere pe lună, în prima duminică din luna respectivă. Pe care o aștept precum însetatul urma de cal plină cu apă de ploaie. E drept, din dietă face parte vinul roșu sec - asta am voie, cică are antioxidanți.
Ei bine, în ianuarie aveam un moral excelent - slăbisem în trei săptămâni de la 99 la 94 kile. Începusem să fac socoteli, îngrijorat, dacă să-mi schimb garderoba de iarnă, că hainele de primăvară- vară în mod cert erau compromise. Dar uite că după încă două luni, tot 94 kile am. M-am cam desumflat, din păcate numai la figurat. Dar merg înainte, că dacă renunț, știu sigur ce mă așteaptă - un salt brusc la 105 kile.
Pentru viitor, propun să ne ținem reciproc la curent. Mai ales că am aflat că te-a lăsat (și) amantul.:)
Revenind la text, uite că ai aplicat (nu știu dacă premeditat) o metodă de aerisire a textului - informațiile meteorologice.
Ca să continuu dialogul început în pagina lui Mihai Nedelcu, tu susții că într-o pagină cu caracter confesiv (cum sunt cam toate cele scrise la persoana întâia), dialogurile cam strică atmosfera de intimitate dintre autor și cititor. Eu aici nu sunt de acord, un dialog scurt, inserat cu grijă, face bine.
Aduce un scurt moment de relaxare, mă refer la un cititor obișnuit, care după trei fraze obosește un pic, își ridică ochii, se uită la ceas, se uită să vadă cât de lung e textul, oftează și continuă să citească. Nu mă înțelege greșit, nu îi dau cuvântului \"obișnuit\" un sens peiorativ, îi dau exact sensul din reclamele la detergenți, care se raportează la un detergent obișnuit. Evident, persoanele de față (mă refer la toți cititorii agoniei) sunt excluse.
Ah, uitasem: mă bucur că mai scrii și tu câte ceva, și încă la persoana întâia. Îmi place atmosfera asta de intimitate dintre autor și cititor. :)
Pe textul:
„Terapia dietei" de Elena Marcu
Așa că vin să explicitez spusele colegului Dorian Duma.
Ai câteva avalanșe de poante în care umorul este inegal:
- logica alegerii tortului;
- întâmplările de la cofetărie;
- scena aprinderii lumânării...
Umorul debordant presupune o anumită stare a autorului, o inspirație divină. Aici nu e cazul, se simte tehnica înghesuirii poantelor. Unele reușite, altele ușor forțate.
Vreau să punctez spusele Elenei și să o contrazic un pic. Elena este un cititor special de umor, pentru că îl practică și ea cu succes. E drept, cam rar, după gustul meu. Dar cititorii obișnuiți simt nevoia unui text mai aerisit, nu prea lung și nu prea înghesuit. Asta e diferența față de scriitorii \"serioși\" - umoriștii au acces și la cititori obișnuiți. Acces potențial, evident - accesul real e mai degrabă o problema de marketing.
Pe textul:
„Din studenție (I)" de mihai nedelcu
Nu i-aș spune antologie, pentru că asta ar presupune o selecție realizată de un antologator unic, ceea ce nu cred că s-a întâmplat. Dar încadrarea nu schimbă cu nimic meritele volumului, presupun că omogenizarea textelor s-a realizat prin auto-selecția autorilor.
Urmează întrebarea clasică: noi de unde îl putem procura? Există un sistem unic de distribuție sau fiecare autor se ocupă de prietenii lui? În cazul din urmă, mă adresez (și) pe calea aceasta doamnei Vali Slavu. Căreia îi mulțumesc anticipat.
Dan Norea
PS Vali, socoteala cu 5 autori era corectă. Ottilia și cu tine, fiind ambele (bănuiesc) neveste, sunteți două jumătăți. :)
Pe textul:
„Tratamente pentru inimă" de Teodor Dume
RecomandatConstat, nu fără de mirare,
Ce informație deții;
Și n-am decât o întrebare:
De unde știi?
(Florinel)
M-am hazardat, am presupus
Cam pe neve, că doi avea...
Mâna pe inimă am pus,
Însă era... inima mea.
Florentina are doi,
Informația e certă
(Și e chiar superofertă,
Sper să profităm și noi)!
(Nelu Gârda)
Hai să ne-ntâlnim la noapte,
Dar te rog, fă-mi o plăcere,
Ia tu sânul plin cu lapte,
Lasă-mi-l pe cel cu bere.
Păi, Lore coace în etape
Și deocamdată nu mi-e frică:
Norică este mai aproape,
Acum i-o coace lui Norică.
(Nelu Gârda)
Dacă e vorba de etape,
Buzăul e chiar mai aproape,
Pe dom\' maior (sau colonel)
Mereu îl cheamă... Florinel.
Pe textul:
„Băutorul credul" de Goea Maria-Daniela
Voiam să-ți sugerez mai demult, dar n-am avut timp. Văd că a venit Tataia cu un exemplu cât se poate de potrivit.
Dacă Petrică e hapsân
Și stă ca-n Rai, lipit de-un sân,
Eu vreau la celălalt; ce sper e,
Ca în catren, să curgă bere...
Pe textul:
„Băutorul credul" de Goea Maria-Daniela
Minunați ghiocei!
Pe textul:
„ Elogiu primăverii" de Ruse Ion
Aleși de noi prin vot,se-mpart apoi
Având principii și tendințe clare,
În cei pe care-i doare-n cot de noi
Și cei pe care nici în cot nu-i doare!...
(Neculai Lunca).....................................Excelentă replică!
Dureri înnăbușite (variantă)
Aleși de noi prin vot, se-mpart apoi
În două cete, dacă-i treci prin ciur:
În cei pe care-i doare-n cot de noi
Și cei pe care-i doare drept în tur!
Citindu-ți vorba, zice Mitru:
De dosul lor m-apucă greața,
Mai am noroc că la pupitru
Socotitoarea stă cu fața.
(Milos Petru)
Dorință irezistibilă
Când îi zăresc, un gând cam imatur
Îmi vine-n minte,
Să-i impulsionez, c-un șut în tur,
Spre înainte.
Chiar dac-ar fi jumate hoti
Si jumatate boi inepti,
Alegatorii, de socoti,
Sunt suta-n mie de destepti !
(Valeriu Cercel)
Păi, Vali dragă, mai întreabă-ți muza,
Când mâna-n tastatură ți-o apeși:
Față de ei, noi defilăm cu scuza
Că numai ei au titlul \"cei aleși\".
Pe textul:
„Procente în rândul oamenilor politici" de Dan Norea
Tratați suntem - și am dreptate
(Căci astea-s toate datele)
Cu dosul fix o jumătate
Iar restul doar cu spatele
Și replica mea:
La modu-n care se comportă ei,
Parlamentarii noștri cred că-s gay:
Că-s hoți, că sunt corupți sau că sunt boi,
Ei stau numai cu fundul către noi.
Pe textul:
„Procente în rândul oamenilor politici" de Dan Norea
Îmi amintesc o epigramă excelentă, scrisă de Ioan Toderașcu, oarecum pe aceeași temă.
Gelozie bahică
Pătrunzând în dormitor,
Pentru prima dată beat,
A luat-o la omor,
Pe motiv că-s două-n pat!
Pe textul:
„Sonetul letopisețului" de neculai lunca
mereu trântește poarta
crivățul iernii
De plăcut, mi-au plăcut toate. Dar, judecând după regulile stricte ale unui haiku, acesta mi se pare cel mai valoros. Există o atmosferă de wabi-sabi, dată de singurătate și bătrânețe. Crivățul aduce cu el nu numai acel kigo, strict necesar unui haiku, dar și un element aparte - ryuko, efemer, vremelnicie... Juxtapunerea e corectă, cele două planuri par independente, dar în fapt sunt strâns legate - bătrânul tresare, plin de speranță, de fiecare dată când poarta e trântită de crivăț.
Unei eventuale acuzații de pleonasm (\"crivățul iernii\"), i-aș răspunde că e o redundanță voită, căutată. Cuvântul \"iarnă\" e folosit premeditat, pentru o paralelă cu bătrânețea - iarna vieții.
Pe textul:
„De iarnă (IV)" de Gârda Petru Ioan
Laureatul acestei competitii a dat urmatoarea definitie:
\"Corectitudinea politică este o doctrina cultivata de o minoritate deliranta, ilogica, promovata de mass-media oficiala, care sustine afirmatia cum ca este intru totul posibil sa apuci o bucata de \"rahat\" de partea curata\".
Pe textul:
„Promit că de astăzi mă voi comporta politically correct" de Dan Norea
Asupra unui haiku trebuie să întârzii cu mintea, să dai deoparte învelișul, pentru a ajunge la miez. Cred că am mai spus-o, la un recital de haiku, se obișnuiește ca fiecare poem să fie citit de două ori, pentru a da o șansă în plus ascultătorului.
Deși recunosc, și eu, ca și tine, sunt tentat să apelez la un efect de șoc, pentru că vin din mediul epigramei, unde asta e cerința numărul 1. Dar încerc să-mi ponderez tendința, iar poemele de față sunt un rezultat al acestei încercări. Ceea ce nu înseamnă că au automat valoare. :)
Pe textul:
„Adunate-n făurar" de Dan Norea
Ce unește poemele este prezența astrelor, vis-a-vis de elemente umane, totul într-o liniște de gheață.
Din acest punct de vedere, se abat de la temă poemul al treilea (pe care l-am adăugat pentru că tema vânătorii de iarnă apare și în primul) și ultimul poem, (care ar trebui să sugereze revenirea gerului după o scurtă perioadă de încălzire, deci câteva zile de falsă primăvară).
Personal, îmi plac mai mult primul (Orion) și al cincilea (câinele în foișor).
Pe textul:
„Adunate-n făurar" de Dan Norea
Rămân cu ea de ziua ei,
De Ziua Muncii merg la muncă,
De a Femeii, la femei!
(Nelu Gârda)
Un sfat din suflet, prietenesc,
Ți-l dau colegii, chiar și pruncii,
Iar de femei nu mai vorbesc:
Mai lasă naibii Ziua Muncii!
Pe textul:
„Unde greșesc?" de Gârda Petru Ioan
Din cauza asta, nu îți înțeleg reproșul. Eu am spus că e o poantă superbă, nu că e antologică (afirmație de care mă feresc, pentru că presupune bună și originală). Și nu mă poți contrazice - e superbă!
Pe de altă parte, cred că ești convins că domnul Mărginean nu o știa. De altfel nici eu. Personal, ideea domnului Mărginean mi se pare mai bună, pentru că folosește o contradicție - \"a aspira mai jos\", când sensul normal este \"a aspira mai sus\".
Mă rog, în treacăt fie spus, nu mi-e rușine să recunosc faptul că uneori \"o dau pe lângă\". Mi se pare mai grav să greșești și să nu recunoști. Câteodată mi se întâmplă chiar și asta. Dar uite că recunosc acum. :)
Pe textul:
„Femeilor cu sâni adevărați" de Sorin Olariu
Îmi permit să vin cu sugestii de îmbunătățire, care au plecat inițial de la înlăturarea aritmiei din versul 2 (sânii):
E drept, la dame-n portofoliu,
Un sân e-un ambalaj frumos.
Dar, dacă ai vreun pic orgoliu,
E bine să aspiri mai jos.
Pe textul:
„Femeilor cu sâni adevărați" de Sorin Olariu
Pentru un limbaj bine ales, pentru o limbă românească pe care o întâlnești din ce în ce mai rar, pentru autoironie cât cuprinde și pentru tone de umor pe metru pătrat, vin cu o steluță, care să recomande textul și altor amatori.
Și acum revin la oile noastre - la alergare. Acum doi ani, prin mai, pe o vreme superbă, fiica mea s-a hotărât să facă alergare dimineața, pe malul mării, împreună cu soțul ei.
- Nu vii și tu?
Cam bănuitor, am întrebat:
- Cât timp alergați?
- A, puțin, 15-20 minute.
- Hai că vin.
Și câteva săptămâni mi-am dat toată silința. Mă trezeam cu o oră mai devreme, mergeam pe malul mării, pe plajă, cam pe unde începe Mamaia și, în șort, tricou și adidași, înotam prin nisip. Plaja era pustie, rar mai apărea câte o pereche sosită să admire răsăritul din mare sau invers, câte un bețiv întârziat care n-avea putere să meargă la culcare. Numeric, câinii ne depășeau de câteva ori și, ai naibii, alergau în jurul nostru cu o vioiciune care ne spunea că ei, și nu noi, formează rasa de alergători din areal.
Ajungeam acasă transpirat, făceam un duș și mă târam la serviciu. Unde nu mai aveam chef de nimic. Mai obosit ca în săptămânile alea n-am fost niciodată în ultimii ani.
Când am aflat că fiică-mea a rămas însărcinată și că renunțăm la alergare, m-am bucurat teribil... că voi fi din nou bunic.
Cât privește cărțile care să îți stârnească râsul, vă recomand \"Jeeves intră în acțiune\", o culegere de povestiri de P.G.Wodehouse. Personajul Jeeves apare în multe romane de Wodehouse, dar acolo umorul e un pic diluat. În schimb, la a treia lectură, povestirile îmi stârneau aceleași hohote sonore ca prima oară.
Pe textul:
„Alergarea" de mihai nedelcu
