Dan Norea

Cristina, de data asta te-ai întrecut pe tine. În afară de participanții obișnuiți de pe agonia, ai venit cu o serie de invitați de elită, unii din afara agoniei, iar alții chiar din afara țării.
Imaginile sunt superbe, mă îndeamnă să-mi fac tot felul de planuri financiare absurde, pentru a putea vizita Japonia.
Iar textele parcă sunt mai bune decât la toate colajele precedente. Cu asemenea autori, nici nu e de mirare.

Felicitări tuturor autorilor!
Felicitări, Marian Ghilea, pentru fotografii!
Felicitări, Cristina!

Dacă tot vorbim de fudulii
Ce la CUCi ajung de toată fala,
Nu-i nevoie singur să le ții...
Cuzuioc le ține socoteala!


Ioan-Mircea Popovici, mulțumim pentru poemul dedicat evenimentului, pentru salutări, urări și steluță.
Înțeleg că o cunoașteți demult pe Sanda Ghinea, o poetă pe care o respect și o admir nu numai pentru valoarea domniei sale, dar și pentru optimismul cu care înfruntă vârsta și bolile. Iată o epigramă care o definește:

2013 – Așteptându-te!

Iau pastile și beau apă,
Asta-i “Noaptea de Ajun”…
Poate-s c-un picior în groapă?
Da! Dar am și unul bun.

Mai înțeleg, din dilema cu fratele Petreuș, că ați fost în sală la lansare. Dacă e așa, vin să vă cert: de ce n-ați venit să facem cunoștință? M-am uitat după dvs și la lansarea Silviei Bitere și mi-a spus că ați plecat înainte de sosirea mea. E bine să știu cum arătați la față. Eu circul cu mașina destul de imprudent, dar n-am călcat niciodată un prieten. :)

Iată că aprecierile pot veni fie în versuri (Ion Cuzuic), fie în proză umoristică (Grigore Chitul). Mulțumim!

Ioane, o singură obiecție: CUCul nostru are fudulii, nu fudulie.

Grigore, dacă tipii din Coreea de Nord nu s-au potolit încă, n-avem ce face și vom lansa și volumul III.

Laurențiu, văzând cum s-a desfășurat lansarea, mi-a trecut prin minte pentru prima oară că putem organiza și un festival. Am colaborat la organizarea festivității opt oameni, fiecare acoperind o anumită gamă de probleme, fiecare respectându-și sarcinile, dar având și inițiative personale.
N-ar mai trebui rezolvată decât o problemă minoră: banii. Așa că într-un an-doi, e posibil să o facem lată.


Nelu, eu aș face un drum până la Cluj să-ți aduc volumul, numai invitație să fie. Clujul are un locșor în inima mea, e primul festival unde am trimis epigrame. Am în bibliotecă toate antologiile "Eterna epigramă", din 2007 până azi. Țin minte că am citit regulamentul și n-am înțeles ce înseamnă expresia "cu motto". Acum știu că e o cutumă (!), dar atunci am dat un telefon și unul dintre organizatori a fost foarte amabil și răbdător să-mi explice cum e cu plicul mare care îl înghite pe cel mic.


Silvia, iată că după ce am trecut ani de zile pe stradă unul pe lângă altul, în două săptămâni ne-am întâlnit de două ori, odată la tine, odată la mine. Mă întreb, care e pasul următor?


Vă mulțumesc tuturora pentru vizite și aprecieri.

Laurențiu, ții minte că la concursul de pe agonia te-am întrebat dacă avem voie să folosim cuvântul respectiv la toate formele gramaticale? Te-ai simțit agasat, crezând că fac pe nebunul ca să te sâcâi pe tine. Iată că, așa cum știam și eu, asta e o cutumă în concursuri: un cuvânt impus poate fi folosit în toate formele posibile - singular-plural, masculin-feminin, nominativ-genitiv-dativ etc. Mai mult, aici a fost permis și verbul din aceeași rădăcină de cuvinte.

Nelu, e o diferență esențială: eu am preluat din poezia originală întreg versul lui Pillat. Și, crede-mă, nu mi-am permis să-l modific.
Problema mea a fost alta: oare o fi normal să preiau nu frânturi de vers, ci un vers întreg? Până la urmă am riscat, pentru că mi se potrivea ca o mănușă. Nu știu dacă asta, sau chiar aritmia în sine au contribuit la depunctare. Probabil au mai fost și altele, e prima parodie pe care o trimit la un concurs.

Că ultima e foarte bună.
Că a treia e bunuță, dar nu sparge norii.
Că "ne-am" și "neam" e un joc bun de cuvinte, dar epigrama n-are logică. Chestia cu "șogorițele" îmi e complet necunoscută.
Că la prima nu "se" înțelege poanta. Sincer, eu m-am gândit la prima variantă: că nevasta își continuă treaba, făcându-se că nu aude. Dar aduce cu un banc vechi și, parcă, nici construcția nu e prea fericită.

Toate bune, cu un plus pentru ultimele. Ordinea mea: 4, 3, 1, 2.

În particular, niciodată n-am înțeles de unde vine expresia "mișcat din urechi". Știu ce înseamnă, dar nu știu care e originea.

... mi-au plăcut mai mult.

La a treia nu era mai sugestiv dacă veneai cu cele patru elemente consacrate - aer, apă, foc, pământ? Așa a durat un pic cam mult până să-mi dau seama.
Și încă ceva: "Moartea, plânge..." are virgulă între subiect și predicat.

...este 4, 1, 2, 3. Din toate, ultima mi se pare cea mai bună, pentru că are satiră (sugerează că toate manifestațiile stradale au un sponsor, ceea ce nu e departe de adevăr), umor și un joc de cuvinte frumos - plată/ încasare.

În privința substantivelor cu rol de mulțime (majoritatea, restul), am fost de atâtea ori corectat (nu se spune "majoritatea este" ci "majoritatea sunt") încât, pentru a nu fi considerat mai incult decât sunt, le evit, folosesc "cei mai mulți sunt".
Acum Grigore vine cu o chestie de finețe "dacă vorbitorul se referă sau nu la componentele ansamblului". Păi nu totdeauna te referi la componente? Vrei să spui că numai când e vorba de vot (de exemplu majoritatea constituțională) se acordă la singular?
Oricum, m-ai convins, cu atât mai mult voi evita "majoritatea".

Florin, ai dreptate, poezia originală este atât de frumoasă, încât era imposibil să nu iasă parodii reușite. Bine, și noi suntem buni. :)

Sexagenarii se laudă? Păi să-i auzi pe octogenari! Mai ales că ei au din ce în ce mai puțini martori. :)

Nu sunt de acord cu părerea lui Nelu Gârda, că parodia de față are doar ca pretext textul original. După mine, cum bine a sesizat Florin Rotaru, se apropie cel mai bine de poezia originală prin atmosferă, tonalitate, nostalgie. Că îi lipsește poanta, se poate, probabil din cauza asta n-a fost premiată.
Dar din toate parodiile citite până acum (Chitul, Gârda, Lunca, Rotaru), asta îmi place cel mai mult.
Pentru păstrarea nostalgiei originale, pentru o doză fină de autoironie și, nu lipsit de importanță, pentru că e pe gustul meu, vin cu o steluță.

Cred că din toate parodiile postate până acum, aceasta e cea mai depărtată de poezia lui Ion Pillat. E drept, sunt preluate câteva începuturi de vers, dar una peste alta, "Cămara" lui Ion Pillat este mai degrabă un pretext pentru o poezie independentă. Altfel nu i se poate reproșa nimic, satira (sau mai degrabă pamfletul) este foarte bine scrisă.
Felicitări!

Și parodia mea tot "Cămara cu amintiri" se cheamă. Doar amintirile sunt altele. Dacă primele două strofe păstrează nostalgia din poezia originală, ultimele vin cu un contrast mai degrabă satiric decât umoristic. Sfârșitul, neașteptat, îi dă o notă epigramatică.
Felicitări pentru parodie și locul obținut!

Mai întîi, ca să nu uit, trebuie să spun că și eu îmi întitulasem parodia "Cămara cu amintiri" de Ion Pillung. Mai ales că, la cererea lui Lucian Perța, le-am scris una lângă alta și simetria era perfectă. După care m-am gândit că e imposibil să nu mai vină cineva cu același joc de cuvinte și am șters pillungul.

Îmi place tare mult, mai puțin ultima strofă. În cazul acesta, aș fi preferat un final mai puțin șocant și (de ce să nu spun) dizgrațios.

Nu știam că păstrarea rimelor originale (o dificultate autoimpusă) crește punctajul. Dar, chiar și fără asta, meriți felicitări pentru realizare și pentru locul obținut!

Am citit toate parodiile trimise la Vișeu și am constatat că aș fi în mare dificultate dacă ar trebui să fac eu un clasament. Dar Lucian Perța e considerat drept un specialist în parodii, poate chiar cel mai bun, așa că a știut el ce face, considerând-o pe aceasta cea mai bună din cele publicate pe agonia.
Felicitări, Grigore!

Ai dreptate, se întrevede aceeași nostalgie ușor autoironică.
Versul cu pricina (cu "o mie și-una de nopți") este luat integral din poezia lui Ion Pillat. Dacă șchioapătă la el, șchioapătă și la mine. Nu știu dacă se obișnuiește sa copiezi un vers întreg, dar mie mi-a picat ca o mănușă.
S-ar fi văzut mai bine dacă așezam poeziile una lângă alta, așa cum a cerut Lucian Perța. Dar aici pe agonia s-ar fi pierdut alinierea.

1. Poate că n-am explicat suficient necesitatea expresiei "fără toane = fără hachițe, fără nervi". Fără această expresie, ar părea ciudat tonul calm din ultimele două versuri. Deci contribuie decisiv la construcție. De ce este calmă soția? Probabil își cunoștea bine soțul.

2. Mi se pare ciudat să își pună toată lumea întrebarea "soția cui?". Hai să citim ultimele două versuri fără ultimul cuvânt:

Le-a zis: Ridică-te, Gheorghiță,
Și tu, ridică-te...

Dacă ascundem ultimul cuvânt, la ce ne așteptăm cu toții? La un nume de femeie. Partenerul este -în mod cu totul surprinzător- un bărbat. Deci cine este soțul? Gheorghiță! Cine este partenerul (neașteptat)? Ion. QED.

Dacă mai adaug și faptul că îmbină în cele patru versuri satira (referitoare la moravurile gay care, iată, au ajuns și la țară) cu umorul (și încă unul de înalt nivel), lucru existent numai la epigramele foarte bune, încep să mă felicit pentru steluță. Merită nu 9,5 (cum o catalogasem inițial, înaintea analizei la care am fost obligat) ci 10!


PS Valoarea epigramei nu are nicio legătură cu părerea mea despre Dan-T, care are uneori un ton exagerat de polemic. Ultimul comentariu al Danielei este întrucâtva justificat.

1. Că orice steluță este o dovadă de subiectivism, asta scrie chiar în ghidul de acordare a steluțelor.

2. Nu cred că citarea unei expresii dintr-o poezie, căreia îi schimbi semnificația, este un gest de impietate față de autor. Am văzut epigrame cu expresii luate din Coșbuc (poezie patriotică), Eminescu, Eliade etc și nu a protestat nimeni.

3. Daniela, "glumele cu gay nu sunt preferatele mele" - cuvântul "preferință" egal subiectivism, nu? Dar ca să satirizezi un morav trebuie să scrii despre el, nu? După mine, exact asta constituie partea satirică a epigramei. Pentru că de umorul ei, dat de o poantă complet neașteptată, nu cred că se poate îndoi nimeni.

4. Expresia "fără toane" nu e de umplutură. Semnifică "fără să se enerveze", deci contribuie la construcție.

5. Caracterizarea mea drept "lipsit de discernământ" m-a pus pe gânduri și, ca să mă conving de adevărul ei, mi-am inventariat steluțele de la începutul anului până acum. Iată rezultatul:
- 4 steluțe la lansări sau prezentări de carte: Maria Tirenescu (haiku), Nic Petrescu (antologie de epigrame), Adrian Suciu&co (poezie și proză - am fost la lansare), Anni Lorei Mainka (o poetă sensibilă, pe care o apreciez);
- 2 steluțe la poezii umoristice scrise de Daniel Bratu și Nelu Gârda;
- o steluță la o proză umoristică scrisă de M. Nedelcu (pe gustul meu, e în stilul lui Jerome K. Jerome);
- în sfârșit, 4 steluțe la epigrame (sau grupaje) scrise de Viorel Vrânceanu, Nelu Gârda, Nae Bunduri și cea de față.
Supun lista aprecierii editorilor și dacă se ajunge la concluzia că sunt lipsit de discernământ, îi rog să-mi scadă nivelul.

Pentru exact aceleași motive, enunțate de Nelu Gârda, vin și eu cu o steluță. Dubla poantă surpriză vine cu exact ultimul cuvânt. Spun dublă pentru că până atunci epigrama nu spunea nimic nici despre doi homo, nici despre opera literară.
Felicitări!