Dan Norea

Florinel, mă bucur că îmi confirmi o bănuială: cât de frumoasă e toamna la Mizil. Asta din cauză că umoriștii merg numai iarna, pe nămeți cât casa și pe un crivăț care te taie.

Despre forma textului. Stilul e cursiv și agreabil, dar de fiecare dată când am deschis pagina, am văzut o înșiruire de fraze fără pauză și am amânat citirea. Știu că fotografii nu vrei să înveți să inserezi, dar un rând blanc din când în când sau un mic dialog ar mai aerisi textul.

Despre conținutul textului. La cronica unui festival literar, cred că ar fi fost binevenită nominalizarea premiilor pe secțiuni. În plus, m-aș fi bucurat să aflu câteva păreri despre literatura română în context european.

Una peste alta, felicitări pentru participarea la festival și pentru un text bine scris, în ciuda cârcotelilor mele.

Constat că cel puțin trei epigrame diferite au plăcut:
- Nelu Gârda - "Remaniere guvernamentală"
- Nae Bunduri - "Ce ticălos!"
- Ionel Iacob Bencei - "Judecata de apoi", pentru care mi-a dat Premiul Cenaclului de Satiră și umor "Ridendo".
Ceea ce înseamnă că e un grupaj destul de bun. Totuși, nu cred că merită stea.

Nelu, așa e, sunt perisabile. Dar asta nu înseamnă să nu mai scriem epigrame politice.

Vă mulțumesc amândurora penntru vizită și aprecieri!

Primele două mi se par excepționale.
Ultimele două sunt perisabile. Nu sunt nici azi la curent cu emisiunile respective, dar peste ani, nu va mai fi nimeni.

Felicitări pentru marele premiu! Care, apropo' Nelu Gârda, am auzit că a mai intrat la apă, nu mai e cât Everestul.

Prima îmi place fără rezerve.
La a doua, îmi place jocul de cuvinte din ultimul vers, dar cred că penultimul nu contribuie bine la construcție. Dimpotrivă, cam devoalează poanta.
A treia e ușor ambiguă. Eu interpretez (dar nu știu dacă e corect) că, deși te uiți la telenovele, nu ești atât de tâmpit ca să te uiți la vedete și manele. Cred că versul 2 trebuia să se termine cu trei puncte.
Ultima e mai degrabă înțeleaptă decât umoristică.

Una peste alta, mi se pare un grupaj bun.

Salut cu bucurie apariția, în viitorul apropiat, a volumului II din Dicționarul Geto-Dacic! La gândul că îl voi citi, simt un mic cutremur, nu de pat, nici de pământ, ci unul care seamănă cu un frison prelungit. E adevărat, la asta contribuie și o viroză, căpătată datorită absenței din meniu a cepei. Am aflat acum motivul absenței: toată ceapa a fost confiscată pentru protejarea serverului geto-dacic.

Devizul din textul precedent mi se pare excepțional întocmit, mai ales că suntem într-un an electoral. Baftă în alegeri! Abia aștept să fie măsurați cei 14 candidați, ca să putem alege răul cel mai mic.

Felicitări! Și pentru că reluarea dicționarului nu a fost promovată suficient, vin aici cu o steluță, pe post de far.

Ica, singura care mi-a plăcut este a treia. În rest, cam fără sare. Asta e, nu poți avea inspirație non stop.

Nae, demult n-am mai citit un grupaj de epigrame atât de bune la nivelul de sus. Probabil precedentul grupaj era tot al tău. :)

Toate sunt excepționale, dar a doua, după părerea mea, va intra în istoria epigramei. Prima are un mic joc de cuvinte și un umor negru neașteptat. Ultimele două fac un fel de slalom între jumătatea-nevastă și jumătatea de rachiu.

Felicitări!

Dragă Vali, pe lângă talent, ambiție și capacitate de efort, îți admir inițiativele și implicarea în viața culturală. Acest nou volum este o răsplată pentru toate aceste calități. În particular, stau și mă gândesc: oare ce defecte vei fi având, că doar nimeni nu e perfect? :)

Acum câțiva ani, când ai debutat pe agonia, nimeni nu-și imagina că vei începe să scoți cărți pe bandă rulantă. Și încă fără să scoți vreun ban din buzunar. Felicitări, ține-o tot așa!

Todo, mulțumiri pentru aducerea în atenție!

La îndemnul doamnei Magdalena Dale, încerc să mă lămuresc ce este aceea tanka și, din acest motiv, citesc tot ce a apare.

Imaginea din poemul de mai sus e lipsită de logică, după părerea mea. Încerc să argumentez:
- berzele nu se aventurează pe mare; nu știu exact ce traseu au spre "țările calde", dar nu cred că traversează Mediterana, ci o iau de-a lungul țărmului; e posibil să mă înșel, dar...
- nu îmi pot imagina cum a reușit o barză să-și rupă o aripă în mijlocul mării;
- catargul e vertical (așa reiese din expresia "sus pe..."), deci nava e în stare de funcționare; atunci de ce nu mai e nicio scăpare?

Aștept alte tanka, eu chiar vreau să învăț, inclusiv din pagina dvs.

Cornel, ți-am citit de mai multe ori comentariul, dându-ți dreptate cu mintea și contrazicându-te cu intuiția. Încet-încet, mi-am pus ordine în idei.
În primul rând, senryul nu are aceleași rigori cu haikuul. Pot lipsi kigo și kireji. Cu alte cuvinte, aspectul sezonal (kigo) nu este obligatoriu. Dar prezența lui nu transformă un senryu în haiku. Pot lipsi și cele două planuri, deci liniuța (kireji) nu e nici ea obligatorie. Dar de multe ori, cele două planuri te ajută să creezi o antiteză sau, pur și simplu, un cadru pentru faptul concret pe care îl descrii.
În al doilea rând, toată demonstrația ta se bazează pe exemple. Ori, cu exemple, îți pot demonstra oricând că o epigramă este:
- un banc versificat (am citit câteva la autori de renume);
- un rebus, bazat pe ligamente, de exemplu;
- o definiție enigmistică (îmi plăceau cele ale lui Andrei Ciurunga);
- un aforism sau o pilulă; dacă versifici pilula lui Gagniuc, va ieși o epigramă simpatică;
Și totuși, epigrama nu este nimic din toate astea. La fel, senryul nu este un rebus, o glumă, un aforism, o pilulă. Este altceva. Dar, ca și epigrama, se apropie uneori de toate acestea.
Unde e greșeala, după părerea mea. Vorbim de conținut, nu de formă. Cu toate astea, singurul lucru folosit în demonstrația ta este forma: poți mai ușor să transpui o pilulă în senryu decât în epigramă.
Separat de asta, îți pot da un exemplu de concluzie falsă. De câte ori îmi tund barba (o știi, e căruntă) îmbrăcat într-un tricou negru, are loc un fel de magnetism: firele albe cad pe tricou, firele negre cad în chiuvetă. Mi se întâmplă sistematic, deci aș putea trage o concluzie “științifică”, nu?


Vili, mulțumesc pentru ajutor. Cu ajutorul catrenului tău, pot demonstra ușor că epigrama este un rebus. Nu știu exact cum se numește procedeul folosit, dar Cornel știe cu siguranță.
Revenind la conținut, catrenul tău (o fi epigramă, n-o fi) îmi place tare mult, pentru că exprimă la modul umoristic crezul meu dintotdeauna: umorul este un lucru foarte serios!
Mulțumesc!

Cornel, eram conștient de riscuri. Inițial mi-am zis că riscurile nu sunt prea mari, doar urma să prezint materialul la un colocviu de haiku, unde nu există epigramiști și nici autorii de senryu nu sunt prea mulți.
Pe urmă mi-am zis: de ce nu? Și am făcut public studiul, cu riscul crescut de a fi judecat de epigramiști. Că am riscat în privința comparațiilor, a clasificării și mai ales a exemplelor, asta e clar.

Dar cât privește faptul că un senryu poate fi confundat ușor cu o glumă sau o vorbă de duh, aici te contrazic. Nu e vorba în primul rând de forma fixă (tristih de forma 5-7-5), cât de conținut. Ce spui tu seamănă cu acuza "epigrama este un banc versificat". Așa cum o epigramă nu este un banc versificat, tot așa un senryu nu este niciodată un aforism, o glumă sau o vorbă de duh.

Bineînțeles că oricine poate prelua studiul, fie în vederea publicării, fie în vederea prezentării într-un cenaclu. Dacă observațiile la adresa materialului ajung și la mine, e și mai bine.

Mulțam pentru aprecieri și steluță!

Cornel, țin minte un film în care un băiat a lansat o mișcare de genul "faci un bine, cu îndemnul ca beneficiarul să transmită mai departe". Ei bine, la observația ta că împărtășesc și altora experiențele mele, cu îndemnul de a încerca aceleași experiențe, îți răspund că nu fac decât să transmit mai departe cele primite de la alții. În acest caz, de la Jules Cohn Botea, al cărui material "Senryu - Kyoka, un surâs în stil nipon", prezentat de domnia sa la un colocviu de haiku din Constanța, prin 2007, m-a impulsionat să scriu senryu.

Mulțumesc pentru aprecieri, urări și steluță!
Succes, în cazul în care te încumeți să pășești pe calea aceasta frumoasă, a liricii umoristice de tip japonez!

Nelu, mulțam pentru aprecieri!
În ceea ce privește steluțele, mi-am făcut-o cu mâna mea! Am introdus citate din aproape toți cei care au capacitatea de a aprecia corect valoarea insetimabilă a studiului. :)
Bună și steluța ta simbolică! Dar mie îmi plac alea galbene și roșii. Am declarat-o încă de acum zece ani.

http://www.poezie.ro/index.php/prose/156857/Umor_de_s%C4%83rb%C4%83tori

Nae, spui lucruri multe și interesante.

Referința la lovitura de măciucă nu a fost decât prin comparație cu senryul. Eu așa simt, că poanta dintr-o epigramă bună mă izbește, pe când umorul dintr-un senryu bun mă ciupește.
Aici pot reproduce întrebarea unor colegi de facultate, după ce au citit câteva dialoguri de pe agonia: "Măi Norică, dar epigramele voastre nu sunt prea dure? Nu se supără oamenii ăia?"

Pista falsă nu este o diferență, ci o asemănare. Și senryurile au uneori pistă falsă.

Cartofi? E posibil. În orice caz, eu depun eforturi pentru aclimatizare.

Aștept cu interes eseul tău despre clasificarea epigramelor. La clasificarea senryurilor nu mă încumet, câtă vreme n-am citit suficiente senryuri japoneze.

Mulțam pentru vizită și semn!

Ana, îți citez din Cuvântul înainte la volumul "Catrene persane (Robaiat)" de Omar Khayyam, Saadi, Hafez, în traducerea lui Otto Starck, apărut la Ed. Albatros în 1974, cuvânt înainte scris chiar de traducător: "Avem de-a face cu un catren, a cărui schemă de rime este a-a-b-a. Robai înseamnă chiar catren, provenind din rădăcina r-b a cifrei 4 (arba'a) arabe. Pluralul robaiat face improprie folosirea cuvântului robaiate".
De aici am tras concluzia că toate formele de genul robai, rubai, rubay sunt la singular, iar cele cu t în coadă sunt la plural.

Mulțumesc pentru vizită și aprecieri.

Cornel, după mine, cuvântul "moștenitorii" este cheia și nu poate fi schimbat, "urmașii" e prea vag. Moștenitorii deja nu se mai suportă, dar se țin de braț datorită poleiului. Evident, după aceea, niciun polei din lume nu îi va ma apropia.

Nelu, Ottilia, și eu simt că genul mi se potrivește, din două motive:
- tipul de umor necesar pentru senryu și kyoka e ceva mai bonom și mai subtil decât cel necesar pentru epigramă; în orice caz, eu mă simt mai în elementul meu;
- genul este foarte puțin cunoscut la noi și, deși nu am habar dacă îi respect sau nu rigorile, nu sunt prea mulți cei care au habar și mă pot critica; chiar și aceștia se contrazic între ei din când în când. :)

Vă mulțumesc amândurora pentru vizită și semn!

EU îți mulțumesc pentru invitația de a participa la antologia de tanka. Cu o săptămână în urmă nici nu mi-ar fi trecut prin cap că voi aborda un asemenea gen.
E adevărat că în privința kyorenga, m-a amuzat jocul de cuvinte, dar e acolo și un mic adevăr. Cele două părți, tristihul și distihul, au fost scrise la interval de mulți ani, deci poate fi considerat, la limită, ca un renga.
În zilele următoare voi posta și celelalte kyoka, am vreo 20 în total. Deocamdată. N-am vrut să postez prea multe deodată, pentru a nu fi citite în prea mare viteză.

Mulțumesc pentru vizită, aprecieri și steluță. Ești una din cele mai avizate persoane în domeniu, deci pot fi mândru de mine. :)

Florinel, îmi pare rău că nu ai putut veni. De altfel, în comparație cu alți ani, participarea a fost destul de săracă.
Știam numele exact al domnului Chelaru, de altfel am în față cartea domniei sale, dar am fost neatent.
Mulțumesc pentru vizită și semn. Știu că ultima, cu Voltaire, e cea mai umoristică, dar mie cel mai mult de aici îmi place prima, pentru jocul de cuvinte din ultimul vers.
Sper ca pe viitor să scriu și kyoka, nu numai kyorenga. :)

Ina, e ciudat cum în câteva rânduri, ai atins atâtea teme:
- dragostea, veșnicul subiect al poeților; de fapt, fiind mai multe amoruri, deja sunt două teme;
- alienarea emigrantului, exprimată atât de bine prin maneaua lui Guță "Stau singur printre străini..."
- delicatețea personajului principal, care evită să își supere soția cu necazurile lui;
- globalizarea - în Italia, un român care se dă drept neamț, iubește și este iubit de o bulgăroaică;
- filozofia observatorului de la fereastră, cu accente biblice "cine suntem noi să dăm cu piatra?"

Pentru toate astea, pentru umor și pentru a atrage atenția că Ina a venit pe la noi, deși nu e nici Paște, nici Crăciun, vin să luminez textul cu o steluță.