Dan Norea

Totdeauna m-am bucurat când agoniștii noștri au venit acasă cu premii. Dar, ca și altădată, întreb: oare nu se pot posta epigramele câștigătoare ?

N-am înțeles bine, cei doi titani sunt Eminescu și Creangă sau Eminescu și teiul ?

După mine, cu sau fără un vlăstar tânăr de tei, Copoul e un loc de mare inspirație. Dovadă marii și mulții scriitori talentați pe care i-a dat Iașiul până acum.

Inițial aveam de gând să postez și fotografii care să completeze poemele. Deși \"completare\" nu exprimă corect cronologia, mai degrabă pozele au fost sursa de inspirație. Dar în grabă, am uitat. Am făcut-o acum.

Andrei, ai prins bine ideea, am vrut să sugerez un aer de sfințenie, dar îmbinat cu laicul. Cel mai bine se vede din prima poză, unde din cele două, una e măicuța copiilor mei. :)

Mihai, poemul tău completează bine seria. Putna e cea mai renumită dintre mănăstiri, umbra lui Ștefan e vizibilă peste tot. Dar impresia mea a fost că, dintre toate mănăstirile, la Putna și Dragomirna iese prea mult în evidență comercialul, goana după bani. Nu e numai impresia mea.

Adolescenții mai cu minte
Ce gloria vor să obțină
Se duc la Școala de Marină
Ca să ajungă președinte.

Mă bucur că ți-a plăcut analiza mea. Să știi, chiar mi-ar plăcea să-mi încapi în mâini și să te analizez puțin. :))

Ei, cu aproapele e de discutat. Evident, sensul dat de mine e umoristic. Dar am niște dubii și asupra sensului creștinesc pe care îl presupui tu - orice om.
Știu că ai fost anul ăsta la Voroneț. Nu numai acolo, ci la majoritatea mănăstirilor din Bucovina, pe latura din spate a bisericii tronează Judecata de apoi. Te-ai uitat atentă ? La păcătoși nu figurau ucigași, desfrânați, atei, ci erau cete-cete: turci, evrei, arabi, indieni. Ba la o biserică de pe Valea Arieșului erau și niște japonezi în kimonouri. Adică păgâni, cei de o altă credință. Norocul nostru, dacă toți arabii și asiaticii merg în iad, rămâne raiul mai rarefiat. Pardon, nici despre mine n-aș băga mâna în foc. Vreau să zic nu numai mâna.
Revin, reiese clar care e ideea creștină despre \"aproape\" - toți fiii lui Dumnezeu. Atât, nu și cei ai lui Allah, Brahma, Budha sau cum s-or chema ceilalți Dumnezei.
Eu mă simt cu adevărat creștin - am o vecină turcoaică frumoasă foc, pe care tare aș iubi-o. Din păcate și la ei e la fel, așa că nu mă consideră deloc aproape. :)

Metoda, e de așteptat,
Și de la un guvern de mâine,
Să dea doar circ, pentru că pâine
E mult mai greu de furnizat.

Îți mulțumesc de două ori.
Mai întâi pentru că mi-ai dat o cheie pentru a distinge iambicul de trohaic. N-am mai citit nimic despre subiectul ăsta din școala generală iar acum, când am vrut să dau niște explicații, m-am uitat pe google și probabil am citit pe dos.
Mai apoi îți mulțumesc pentru ideea cu mențiunea (\"în amfibrahic\"), recomandabilă la catrenele trimise la concursuri sau reviste. Problema va fi aceeași - să mă lămuresc mai întâi eu dacă e vorba de amfibrahic, dactilic sau anapest. Aici nu mi-ai dat nicio cheie. Cred că voi apela la tine. :)

Scuze, nu înțelesesem prea bine oferta ta cu analiza. Dacă prin \"Aqvila non captat muscas...\" subînțelegi că mă consider maestru în epigramă în comparație cu tine și din acest motiv ți-am ignorat oferta, atunci te înșeli. Consider că ai talent, umor, stăpânești bine prozodia, iar cei 2-3 ani de experiență pe care îi am în plus pot fi recuperați foarte repede.

Bun, revin la analiză.
Am văzut că ai menționat strict accentele cuvintelor. Nu cred că se procedează așa, niciodată nu vei găsi o succesiune coerentă de cuvinte în care toate locurile teoretice ale accentelor să fie ocupate de accente reale. În practică, după ce vezi în ce ritm e scris versul, verifici ca unul din accentele reale să nu cadă pe o poziție neaccentuată. Dacă ai ureche muzicală, deja se simte. Uzual, ritmurile sunt iambic sau trohaic, adică din două în două silabe, la iambic începe cu prima, la trohaic cu a doua. Se zice că ritmul iambic e mai săltăreț, cel trohaic mai grav. În cazul tău arată asrfel:
/-/-/-/-
/-/-/-/-
/-/-/-/-
/-/-/-/-

Deci e un ritm iambic perfect.
Metrica, se vede din același grafic, este 8-8-8-8, deci ideală pentru o epigramă.
Rimele sunt corecte. Uneori sunt considerate rime facile verbele la același timp, de exemplu participiu trecut, gen \"plouat - udat\". Dar nu e cazul.
În concluzie, prozodia e ireproșabilă.

Din punct de vedere al conținutului, nu m-a deranjat nici \"tăiat\" nici \"Prea Înaltul\". Singura care m-a derutat a fost \"trapa\", până acum n-a reieșit de nicăieri că în Rai ar exista o trapă. Dar dacă am presupune că există și face legătura cu iadul de dedesupt, atunci dintr-odată poanta capătă o nouă semnificație. A fost ceea ce am sugerat eu prin replică.

Spor la muncă !
:)

Zice-un drac spre Demiurg:
- Doamne,-n iad acest chirurg
Are locul rezervat,
Mult mai mulți mi-a furnizat.

Voi sunteți aici un club
Care nu știți geometrie.
Nu pătrat, ci să se știe,
Capul meu este un cub !

... Văzu cu juma\' de gură
Și cu inima amară
Că întreaga lui măsură
Era paiul de la gară.


Ioane, bună epigramă ai scris !

Calimero, evident că e preferabil să transmiți un mesaj în cât mai puține cuvinte. Dar unele chiar nu încap și atunci mai bine apelezi la versuri lungi decât să renunți. Chiar dacă se ajunge la echivalentul a 8 versuri, cum zice Cornel.
În privința semnelor speciale, aici mă refeream la altceva: semne de exclamare, de mirare, puncte-puncte, dublarea unei vocale, adică tot ce poate constitui o indicație de regie pentru o recitare mai nuanțată.
Folosirea italicelor o fac aici pe site, pentru că intră mulți cu atenția la jumătate și e posibil să nu le cadă o fisă. La concursuri trimit fără italice.

Cornel Rodean, sper că nu asta s-a înțeles, că înțeleg prin scrierea epigramelor - versificarea bancurilor. Deșiii... totdeauna am considerat că pentru începători este un exercițiu excelent - înveți să versifici, să construiești, să pregătești terenul și să izbești cu poanta în ultimul vers. După care, având rutină, poți scrie epigrame originale.

Ion Cuzuioc, cu dragă inimă aș veni la Chișinău, să bem un pahar de vin și să trântim niște discuții aprinse despre epigrame. Adică să îmbinăm plăcutul cu plăcutul.
Dar pentru asta trebuie să merit. :)

Laurențiu Ghiță, ce spui tu cu gâdilatul urechii într-un mod plăcut e adevărat și e singurul lucru important. Se poate realiza și printr-un talent nativ, ceva asemănător lăutarului de geniu care nu cunoaște notele muzicale. Dar dacă talentul e dublat și de cunoștințe teoretice de prozodie, e cu atât mai bine, sesizezi mai repede motivul unei disonanțe și remediezi instantaneu.

Emil Bodea, bună poanta cu resuscitarea !

Întrebarea-i despre soacră,
Poate-mi risipiți voi ceața:
Dacă spunem că e acră,
Cum de ne-amărăște viața?
(Sorin Olariu)

E și acră și amară,
Dar dorința-mi e barbară:
Când îi spun odată \"Du-te !\"
Să o-ndeplinească iute.

Pe drum mergând, lăsând în urmă barul,
Îmi spune soața, cu o mutră acră:
- Aș vrea să văd acas\' cum spargi paharul !
- Acasă ai scăpat, doar am o soacră !

Mă bucur că v-a plăcut demonstrația mea.

Marius, ai dreptate, la versuri atât de lungi rima împerecheată curge mult mai frumos.

Ion Cuzuioc,

Lui Ciomu, Sfântul Petru îi pretinde
Ca tabla înmulțirii s-o înșire.
Văzând cât știe, Sfântul se aprinde:
- Nu știi nimic afară de-mpărțire !

Ioane, ai dreptate. Versiunea a treia are conținutul ceva mai bun. Dar din punct de vedere al prozodiei (adică scopul demonstrației), mai bună mi se pare ultima variantă.
Tocmai discutam de curând cu Cornel Rodean despre câteva tabu-uri din epigramă, pe care le consider \"discutabile\" (adică, evident, merită să le discuți :) ):
- versuri de max 10 silabe; e adevărat că e preferabilă concizia, dar decât să chinui o idee sau să renunți la ea, mai bine o exprimi în versuri ceva mai lungi
- rimă încrucișată, la unele concursuri obligatorie; personal le consider la fel de bune pe cea împerecheată și pe cea îmbrățișată
- dialog nerecomandabil; mie chiar mi se pare că aduce o savoare în plus
- calambururi, jocuri de cuvinte = metode facile; aici îmi știi părerea, sunt preferatele mele
- semne speciale pentru a sublinia o idee - nerecomandabile; după mine, de multe ori sunt indicații pentru o recitare mai sugestivă
- versuri egale ca număr de silabe (cea adusă în discuție de tine); după câte știu, este admisă o metrică de gen 8-9-8-9, cu două condiții - diferența să fie de maximum o silabă și versurile ce rimează să fie egale; ca excepție, uneori merge mult mai scurt ultimul vers, ca un fel de concluzie concisă.

Și replica.

Hăcuind în epigramă
A crezut că-i Demiurgul,
Pe când Dan, de bună seamă,
Nu era decât...chirurgul!
(Ion Diviza)

Hăcuindu-l pe Ion (Diviza)
Vă arăt acuma care-i miza:
Doi Ioni obțin, definitiv,
Negativ și (sper eu) pozitiv.

Calimero are dreptate, ideea e excelentă. Probabil după observația lui, ai îmbunătățit prozodia, mie acum mi se pare bunicică. Ar trebui în mod cert să iasă de la atelier, dacă fluxul ar funcționa normal.
Aș inversa totuși puțin în versul 3, pentru a masca faptul că expresia normală este \"iezilor\" sau \"pentru iezi\".

Căprița are viață grea.
De-atâtea griji, o doare capul.
La iezi, o pensie ar vrea,
Dar nu mai știe care-i țapul.

Bune replici, mi-au plăcut toate și m-au inspirat... să scriu un lanț de catrene. Asta pentru că inițial plecasem de la o idee pentru vârsta a doua și s-a ajuns destul de repede la vârsta a treia.
Sertul de catrene rezultat îl postez separat.

Dacă înțeleg bine, a fost un festival fără texte trimise în prealabil, iar participanții, invitați de organizatori după propriile criterii, au participat la un concurs cu tema anunțată pe loc.

Descrierea mi se pare binevenită și bine realizată. Doar că mi-ar fi plăcut să citesc epigramele premiate.

Și tare m-aș bucura dacă toate evenimentele similare ar fi prezentate aici, doar prezentatori suntem destui.

Ai perfectă dreptate, e importantă forma de prezentare. Modul ăsta de abordare (prezentarea sistematizată a eforturilor tale pentru a-ți lămuri unele probleme de prozodie) este exact cel pe care l-am folosit eu în \"Sinteze despre haiku\" - de la un începător pentru alți începători.
Dar, pentru că ai pe site suficiente exemple și contraexemple, mi se pare important să le folosești, fără nicio jenă și fără teama că jignești pe cineva.

Mai mult, fiecare temă poate stârni discuții în contradictoriu, ceea ce mi se pare deosebit de important.