Despre minciună

În ciuda unei convingeri pe care am avut-o până de curând, îndemnul “Să nu minți” nu se află printre cele zece porunci. Singura poruncă unde se regăsește ceva despre minciună este a noua “Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău”, dar trebuie să recunoașteți, este un caz cu totul particular. Conform decalogului, toate celelalte tipuri de minciună nu constituie un păcat.
Indignat la aflarea acestei vești (oare de ce oi fi spus eu adevărul toată viața mea ?), am început să meditez.
Și am ajuns la următoarea concluzie. În mod inconștient, aplicam silogismul
“Minciuna este un păcat, păcatul este ceva rău, deci minciuna este ceva rău”
Cum cele mai multe din afirmațiile mele (chiar dacă neadevărate) erau benigne, în mod eronat le-am scos din categoria minciunilor. Abia astăzi, constatând că silogismul are la bază o falsă ipoteză (minciuna este un păcat), mi-am reconsiderat comportarea și am ajuns la un adevăr cutremurător - toată viața mea am mințit în draci (Doamne, iartă-mă !).

Conform unui bun obicei (bun îl consider eu, dar în cele mai multe cazuri, pe prieteni obiceiul ăsta îi scoate din sărite), am început să analizez, să clasific, să categorisesc.
Am început analiza cu definiția minciunii. Aparent, este opusul adevărului, deci un neadevăr. Ei bine – nu, DEX-ul pune punctul pe i. Minciuna este o denaturare intenționată a adevărului. O primă concluzie – un neadevăr neintenționat nu este o minciună. Un daltonist nu minte când spune că roșul este verde.
După care, clasificând, am reușit să evidențiez o mulțime de categorii de minciuni.

Mărturia mincinoasă împotriva aproapelui - cea din porunca a noua. Este în mod evident un păcat, pentru că are drept efect un prejudiciu adus acelui aproape. Evit cu bună știință o speculație – mărturia mincinoasă împotriva cuiva mai depărtat nu este un păcat. Ba este ! Inadvertența provine probabil din faptul că pe vremea scrierii decalogului, împotriva celorlalte triburi (în mod cert dușmane) puteai lejer să depui mărturie mincinoasă. Dar astăzi, datorită globalizării, formăm cu toții un singur mare trib.
Aș menționa că în prezent, mărturia mincinoasă este nu numai imorală, dar și ilegală. Fie că a fost depusă la tribunal, sub jurământ, fie în presă, sub formă de calomnie, mărturia mincinoasă este pedepsită de lege. Sau cel puțin asta ne dorim cu toții de la lege.

Bârfa – este aparent tot o calomnie. Dar, după mine, nu este un păcat. Are loc între patru ochi, iar scopul ei principal nu este să-i creezi cuiva un prejudiciu, ci să te simți bine prin comparație, să-ți diminuezi propriile defecte.
- Poetul X o fi având un strop de talent, dar fără o mulțime de relații nu reușea el să publice atâtea cărți. Și am auzit că e un bețiiv !
- O vezi pe aia, e o târfă notorie !
Asta pentru că știi din surse sigure că subiectul, o domnișoară mai trecută, are la activ zeci de amanți, spre deosebire de tine, care nu ți-ai înșelat soțul decât de patru ori. Două doamne rubiconde vor bârfi totdeauna pe vecina lor mai uscățivă. Și invers, evident. Bârfa invidioasă e încruntată și plină de ranchiună. Dar adevărata bârfă e rareori indignată, de cele mai multe ori se face cu zâmbetul pe buze. Pentru că te simți bine văzând pe cineva de la extrema cealaltă.

Exagerarea – este, conform definiției, tot o minciună, dar una cantitativă și nu calitativă. În general scopul este lauda de sine. Exponenții tipici sunt pescarii și vînătorii. Aș generaliza – vănătorii de elogii, de osanale, de glorie.
Þinând cont că e vorba de o minciună cantitativă, aici aș încadra exagerările aparent involuntare. Atenție, de fapt sunt intenționate, cu scopul de a minimiza.
- În cinci minute ajung și eu ! deși te afli în celălalt colț al orașului.
- Mergi câțiva metri până acolo ! asta numai dacă cei 800 metri pot fi considerați câțiva.
- Te rezolv cât ai zice pește !
- Vin într-o secundă !
Problema este că dacă ești corect și chiar ajungi în cinci minute, te pomenești că nu găsești pe nimeni, toată lumea se așteaptă la cel puțin jumătate de oră.

Minciuna prin omisiune. Heei, veți zice, asta nu e o minciună, cum să fie tăcerea o minciună ? Și la urma urmei, n-o să spun toate adevărurile posibile, de dimineață până seara, tuturor cunoscuților, numai ca să nu fiu acuzat de minciună prin omisiune. Ei bine, nu e chiar așa. Sunt situații în care există un contract, explicit sau implicit, prin care te obligi să comunici unui partener anumite evenimente.
- Șefu’, știți, deși a trecut termenul, n-am terminat încă raportul cerut
- Draga mea, am luat o primă de terminare a proiectului
- Dragul meu, știu că tu nu bagi de seamă, tocmai mi-am cumpărat o rochie un pic mai scumpă.
În toate aceste cazuri, tăcerea e un neadevăr intenționat. Deci o minciună. A nu spune că ai luat o primă este echivalent cu a spune că nu ai luat nicio primă.

Minciuna pioasă – cazul tipic e să minți un bolnav de cancer că are o infecție care se va vindeca în câteva luni. În particular nu sunt de acord, consider că îi aduci bolnavului un prejudiciu, nu îi lași timp să se pregătească de ultimul drum. Dar există alte cazuri în care efectiv îl scutești pe cel în cauză de o suferință sau de o cheltuială. Îmi aduc aminte că în timpul facultății, datorită restanțelor din iarnă, îmi pierdeam sistematic bursa în semestrul II. Pe lângă supărarea produsă părinților, mai intervenea și aspectul material. Dacă aș fi spus acasă, ar fi trebuit să-mi mărească alocația lunară, ori eu consideram că eu sunt vinovat – eu trebuie să suport consecințele. Și mințeam cu nerușinare că mi-am luat toate examenele. Așa am învățat să mă descurc cu bani puțini.
Unii ar putea încadra la minciuni pioase așa ceva:
- Cum o să-i spun soției că am înșelat-o, ar suferi atât de mult !
Ãsta e un fals mod de a pune problema, păcatul (dacă e) s-a produs în prima fază, ascunderea lui e un adaos neesențial.

Minciuna comodă. Sunt situații în care adevărul e atât de complicat, încât e mult mai simplu să îl înlocuiești cu o minciună.
- De unde vii ?
Ești grăbit și nu poți să răspunzi:
- De la spital.
…pentru că ar urma întrebarea îngrijorată:
- Ai pățit ceva ?
…și ar trebui să detaliezi ca o mitralieră:
- Nu - dar acum trei luni am făcut niște analize - nu erau tocmai în regulă - medicul mi-a zis să le repet - după trei luni să merg iarăși la el - le-am făcut - am fost astăzi cu ele - mi-a zis că sunt aproape bine dar îmi recomandă să mă las de fumat - chestie pe care n-am de gând s-o fac - să se lase el.
Așa că îi răspund în viteză:
- De la serviciu.

Minciuna rușinoasă. Rușinoasă în sensul că minți de rușine. Să zicem că ai luat o boală rușinoasă (nu degeaba i se spune așa, se soldează cu minciuni rușinoase).
- De ce mergi crăcănat ?
- Am o rosătură de la pantaloni.
Atenție, “Am luat nota 8” în loc de “Am luat nota 4” nu e o minciună rușinoasă, acolo rușinea e neesențială, motivul este dorința de a scăpa de pedeapsă.

Minciuna acceptată de comun acord. Apare în cazul în care destinatarul este conștient că afirmația este un neadevăr intenționat și acceptă acest lucru, iar mincinosul știe că destinatarul nu crede o boabă.
Dimineața, după o noapte de dragoste:
- Mă vei iubi toată viața ?
- Toată viața, iubito !
La plecarea în tabără:
- Să fii cuminte !
- Sigur că da, mamă !
După o amendă de încălcare a vitezei:
- Sper că e ultima oară.
- Absolut.
Să vedeți ce am pățit acum câteva luni. Mă sună un fost coleg de clasă pe care nu-l mai văzusem de ani de zile.
- Dane, am un necaz, mi-a murit soacra și n-am un ban. Împrumută-mă și ți-i dau înapoi peste o lună.
Cunoscându-l, mi-era clar că n-o să-mi restituie niciodată împrumutul, dar cu 25 ani în urmă, pe când el era ditamai gestionarul la un depozit de mobilă iar eu un amărât de inginer, mă ajutase să-mi cumpăr o canapea și niște fotolii. Așa că i-am explicat unde stau ca să vină să-i dau banii. Când a apărut mi-am dat seama că suferise cumplit la moartea soacrei, era beat mort. Dar apucasem să-i promit și i-am dat banii.
Eu știam că promisiunea lui de a-mi restitui banii e o minciună de comun acord, dar el nu știa că eu știu. Așa că peste o săptămână a mai încercat odată.
- Dane, sunt la restaurant, îi fac pomană soacrei, pot să vin să mai îmi dai niște bani ?
Că era la restaurant se simțea în voce, ba aș putea spune că duhnea prin telefon.
- Măi, tu mă crezi tâmpit ?
Evident nu putea să-mi spună ce gândește (“Da”), așa că a insistat:
- Hai măi, că ți-i dau odată cu ceilalți.
- Exact de asta mi-e teamă.
…și i-am închis telefonul. De atunci nu m-a mai căutat.

Minciuna interesată este, cred eu, cea mai des întâlnită. Minți cu un scop, de cele mai multe ori unul meschin.
Îți ascunzi verigheta și afirmi cu nonșalanță:
- N-am fost niciodată însurat.
La angajare, viitorul salariat:
- Sunt exact omul de care aveți nevoie pentru post - competent, conștiincios, sociabil.
La angajare, directorul:
- La noi te poți afirma, noi apreciem personalitatea și inițiativa.
La prezentarea unei oferte:
- Fără falsă modestie, suntem cei mai buni de pe piață.
Dacă am ajuns la capitolul ăsta, exemplul tipic de minciună interesată este reclama. Am impresia că reclama de tipul “Sunt cel mai bun detergent de pe piață” a fost interzisă, așa că acum absolut toate sună așa “Sunt de n ori mai bun decât un detergent obișnuit”. Am auzit-o de atâtea ori, încât i-am pus în vedere nevestei:
- Dacă te prind că iei un detergent obișnuit, e vai de tine !

Recapitulând, ați putut constata că trăim într-o lume plină de minciuni. Singura grijă este ca minciuna să nu devină păcat. Criteriul e simplu – prejudiciul adus aproapelui. Așa încât, dacă vreți adevărul, țineți aproape !