Audiatur et altera pars

...nu știu dacă ăsta e un exemplu tipic de titlu conceptual. Dar cu siguranță, întreaga epigramă, fără titlu, n-ar avea prea mult haz și, în plus, ar fi catalogată drept vulgară.
Așa, paralelismul cu dictonul latin, precum și jocul de cuvinte (cealaltă parte în sensul de celălalt capăt) sper să îi justifice existența.

Cum o dau și cum o-ntorc,
Vin cu gândul tot la porc;
Oare lumea se porci
Până a-l domesctici?!

Dane, când am citit titlul epigramei tale, în pagina de pe site (fără să o accesez), văzând titlul și subtitlul cu dedicație, m-am gândit imediat că Seneca, atunci când a spus celebrele vorbe cu \"Audiatur...\" s-a referit la acei care judecă părtinitor, neascultând punctele de vedere ale ambelor părți și m-am întrebat pe loc, de ce oare sunt eu nominalizat în subtitlul epigramei tale. Apoi, am citit epigrama și m-am întrebat dacă nu cumva dedicația este apropo de personajul care \"râgâie scârbos\" pe la banchete (asta eu nu cred, că nu am fost împreună la chefuri, dar alții ar putea crede). Citind apoi comentariul tău am dedus că, probabil, subtitlul vrea să mă atenționeze, ca nu cumva să trec fără să citesc acest text, pentru că vrei să-mi ceri părerea într-o problemă privind titlul. Dacă așa este, atunci consideră primele două fraze ale mele ca glumă.
În opinia mea, și acest titlu este puțin \"mai altfel\". Pe de o parte, se poate spune că acest titlu nu este doar funcțional, cu rol de denumire a epigramei (nume de \"botez\"), cod de identificare, ci, în mod evident are un rol conceptual, el se leagă organic de strofa epigramatică și contribuie la poantă.
Deci, ai dreptate, în opinia mea este un titlu conceptual. De ce am spus că este \"mai altfel\"? Pentru că, în timp ce multe epigrame de această factură categorisite \"aforistice\", au titlul nelegat de strofă, în primele trei versuri expun o situație, ori o întâmplare banală din viață, apoi în ultimul vers justifică (bineînțeles, paradoxal, umoristic) acea întâmplare prin vorbe celebre, un aforism sau o sintagmă, la tine acel aforism este chiar titlul. Interesant, dar riscant, pentru că, pentru unii care \"se prind prea repede\" (nu este vorba neaparat de această epigramă) se poate spune că se divulgă poanta înainte de final.
În concluzie, mi se pare foarte bună ideea epigramei (inclusiv a titlului) și în mod interesant realizată.
În schimb, trecând peste glumele de la început, subtitlul este neinspirat. Potrivit uzanțelor foarte bine cunoscute de toți epigramiștii și de cititorii de epigramă, când pui într-un subtitlu \"Domnului...\", înseamnă că împotriva acestuia se îndreaptă \"săgețile\", \"acul\", \"satira\", \"ironia\" ș.a.m.d. și în mod evident, despre el și despre faptele (apucăturile) lui este vorba în text.
În rest, rămânem tot prieteni, ne citim și comentăm cu plăcere,
Cornel

Legumele au avut adunare generală. Și-au ales președintele, fasolea.
Motivul? face politică internă și vorbește pe la spate. Personajul tău s-ar putea lansa în alegeri.

În legătură cu Antologia mă supun tuturor hotărârilor voastre.
toate cele bune,
mitru

Cum o dau și cum o-ntorc,
Vin cu gândul tot la porc;
Oare lumea se porci
Până a-l domestici?!
(Ion Diviza)


Porcul

În orice țară, fie ea din UE,
Un porc, mai spre Crăciun, tre\' să se suie
Drept în cuptor, iar mai apoi pe masă.
Dacă-i domestic, să rămân-acasă !


Titlul, dar mai ales subtitlul
(Cornel Rodean)

Cornel, mii de scuze. Nu pentru intenție, ci pentru neglijență. Ultimelor texte le-am atașat câte o dedicație, pentru a indica pe cei care mi-au inspirat ideea. Repet, ideea, nu conținutul. Maria Gold nu e nici tocilara, nici mama ei. Cursivu Petre nu e țăranul ajuns la oraș. Nici nu mi-a trecut prin minte că, fiind epigrame, s-ar putea interpreta și altfel.
Revenind la titlu, eu am o serie întreagă de epigrame aforistice în care dictonul/ aforismul/ proverbul este postat în titlu, iar poanta vine cu o interpretare inedită, bazată pe un joc de cuvinte sau o omonimie.
Îți dau un exemplu mai vechi, cu subtitlul eliptic \"Cogito ergo sum\".

Descartes la ruleta rusească

N-am nevoie de-amuletă,
N-am motive să fiu trist,
Joc tot timpul la ruletă,
Dar câștig și deci… exist.


Petru, n-ai impresia că și fără personajul nostru, politica e plină de porci ?
:))

Dane, nu trebuie să-ți ceri scuze, hai ca acum chiar mă simt jenat.
În legătură cu comentariul tău de la 14.36, mă bucur să consat că ne potrivim și privind modul de căutare a poantelor și, pe tema aceasta ar fi foarte multe de discutat. Când am început să scriu epigrame, în februarie 2006, eu mi-am pus două probleme: pregătirea mea teoretică (să studiez cât mai multe despre epigramă ca gen și despre arta poeticii) și modalitățile de căutare a poantelor. În legătură cu al doilea aspect, poate, tot așa, ca schimb de experiență, odată o să postez ceva la personale, dar până atunci vreau neaparat să spun ceva. Deci, cum căutam eu poantele, la început? Mi-am făcut tot felul de baze de date cu: locuțiuni cu dublu înțeles, expresii antonimice, proverbe, cugetări, aforisme, jocuri de cuvinte cu mai multe înțelesuri etc., etc., etc. Am muncit foarte mult la ele, am răsfoit mii și mii de pagini din tot felul de dicționare (numai DEX-ul cred că l-am luat la mână de vreo câteva ori, cuvânt cu cuvânt, expresie cu expresie), nu-mi pare rău, dar acum, am următoarea convingere: poantele, cu cât le cauți mai mult, cu atât sunt mai \"trase de păr\" sau \"trase la temă\". Vrei să-ți dau exemple de epigrame foarte slabe, trimise de maeștri, la diferite concursuri (tocmai am luat în primire arhiva cenaclului sibian)? De aceea, pe mine nici nu mă prea încântă concursurile la temă stabilită. Și, în strânsă legătură cu ce a fost până acum, altă convingere: cele mai grozave poante sunt cele care au o întorsătură bruscă de situație, ce nu implică nici jocuri de cuvinte, nici proverbe, nici cugetări, nici aforisme.
Bineînțeles că aceste convingeri mi le-am format pe baza datelor pe care le am până acum, nu exclud că poate mi le voi schimba și nu susțin că reprezintă un adevăr științific, statistic.
Cu prietenie, Cornel

Epigrama e reală,și de ce nu,dacă dorim,și-un avertisment de conduită,de bune maniere.Nu văd niciun vulgarism.Domnul Dan Norea,unul din verbele\"se-aude\"-\"s-auzi\" l-aș substitui:tresare,s-aprinde,triumfă vocea etc.Părerea mea ,dar voia boerului.

Cornel, mă bucură stilul tău ingineresc. Ai dreptate întrutotul. Am folosit intens DEX-ul și dicționarul de omonime, dar cele mai bune poante vin ele la tine, fără să le cauți. E adevărat, trebuie să ai ochiul ager și să le prinzi din zbor.
În schimb, la proverbe și aforisme e invers. Nu plecam de la dicton și căutam poanta, ci îmi veneau în minte simultan poanta și dictonul aferent. Dacă poanta nu e nemaipomenită, dictonul e de vină ! :)
Și în legătură cu epigramele tematice de la concursuri ai dreptate. Mă simt încorsetat și am impresia că e un fel de exercițiu de versificație la care, în plus, trebuie să găsești și o poantă.


Domnule Cuzuioc (deși am putea să ne tutuim, avem aceeași vârstă), aveți dreptate cu acel \"aude\" folosit de două ori. Ba, pot spune, inițial epigrama avea verbul de trei ori, începea cu \"Aud...\". Ce să fac, m-am lăsat influențat de acel \"audiatur\" din titlu. :) Voi căuta o soluție, mulțumesc.

Maestre, catrenul este vulgar. Dacă nu este vulgar, n-are poantă. Din această dilemă nu puteți ieși! Cu amiciție,

Nu e nicio dilemă. Recunosc, e vulgar și are poantă. Și ca să îi recunosc oficial vulgaritatea, îi pun semnul ăla special.

Cu toții-avem un râgâit agale
Când întâlnim tăcerile pe cale
Dar să vezi atuncea gâjgâit
Când doamna te surprinde la pețit...

Tipul, un bărbat solid,
Cu soția mai geloasă,
A trecut, de la lichid,
Într-o fază mai gazoasă.