La odihnă-n parc

dar poate că odihna are tot timpul această nuanță tomnatică.

îmi place că frunzele sunt protagoniste, iar tu, Dan, le pui în scenă cu foarte mare perspicacitate:
"frunza ... statuie în parc", de ex.

mai trec prin parc.

Constat că de câțiva ani îmi place mai mult paleta liniștită, armonioasă și (cum zici tu) odihnitoare a toamnei -auriu, arămiu, roșiatic- decât bogăția cromatică a primăverii. Iar ultima frunză chiar îți provoacă o nostalgie aparte, pentru că anunță albul viscolit al iernii. Brr!

Plimbare prin parc -
peste gânduri, culoarea
ultimei frunze

turiștii în parc -
când va cădea oare și
frunza Elenei?

parcul mai bogat -
colier de castane
trecut pe sub sâni

statui în parc -
stia ce stia conu
Caragiale

turiștii în parc -
când va cădea oare și
frunza Elenei?
G.P.I.

Te-a băgat Elena-n boală,
Vrei să-i cadă frunza s-o vezi goală.

Gigi, după mine, tristihul tău nu prea e haiku. Sentimentele, gândurile nu trebuie să apară în mod explicit, ci să fie sugerate.

Nelu, când am scris "parcul mai sărac", am vrut să sugerez două aspecte: parcul este mai sărac cu câteva castane, dar în același timp, este un parc de oameni săraci, care nu-și pot permite coliere decât din castane. În schimb, în parcul tău, e o adevărată bogăție.:)

Nelu și Mitru,

Constatăm, de câțiva ani,
Că Elena-i bagă-n boală
Pe prieteni și dușmani:
Vor s-o vadă goală!