Poezie
Muza
Trimisă la Concursul Academiei Libere "Păstorel" - Iași 2011
2 min lectură·
Mediu
Tema impusă – CU PÃSTOREL LA CRAMÃ
De când mă știu am vrut să fiu poet,
Nu cel mai mare, însă nici futil,
Căci în dorințe sunt un pic ascet,
Am aroganța de a fi umil.
Am numărat silabe și accente,
Dar pentru ce-a ieșit n-am nicio scuză
Și-am constatat că dacă n-ai talent, e
Neapărat nevoie de o muză.
Am mers atunci la târg, să-mi caut una,
Dar la negocieri, niciun consens.
Cu lauri, să-mi predea pe cap cununa,
Cereau, încă din start, un preț imens:
- Să-ți lași nevasta, fiii și nepoții!
- Să fii o viață-ntreagă singur cuc!
- Să stai cu cerșetorii și cu hoții!
- Să fii urât!
- Să mori la balamuc!
Ca să-mi înec obida și amarul,
În drum spre casă, intru într-o cramă
Și-ncep să scriu, golind cu sârg paharul,
Pe-un șervețel pătat, o epigramă.
Când o citesc, constat că-i flamboaiantă,
Și mintea-mi deveni ușor confuză
Până-n momentul când m-am prins de poantă -
De-alături îmi zâmbește larg o muză:
“Stăpân mi-a fost, o viață, Păstorel,
L-am însoțit în crame și bodegi,
Și seara, degustând un păhărel,
Și dimineața - vremea când te dregi.
Și-n ăst răstimp, scria pe șervețele
Vers după vers, la fel ca tine-acum.
Țigara și-aprindea apoi cu ele
Și astăzi epigramele sunt scrum.
Ce s-a-ntâmplat atunci e-o mare dramă,
Aș vrea o parte să recuperez
Și, vreunui amator de epigramă,
Când îl găsesc, încep să îi dictez.”
De-atunci am început să scriu mai bine
Căci am o muză și un pic de har.
Mă mai înșeală, dar mereu revine,
Că-i place s-o cinstesc cu un Cotnar.
De când mă știu am vrut să fiu poet,
Nu cel mai mare, însă nici futil,
Căci în dorințe sunt un pic ascet,
Am aroganța de a fi umil.
Am numărat silabe și accente,
Dar pentru ce-a ieșit n-am nicio scuză
Și-am constatat că dacă n-ai talent, e
Neapărat nevoie de o muză.
Am mers atunci la târg, să-mi caut una,
Dar la negocieri, niciun consens.
Cu lauri, să-mi predea pe cap cununa,
Cereau, încă din start, un preț imens:
- Să-ți lași nevasta, fiii și nepoții!
- Să fii o viață-ntreagă singur cuc!
- Să stai cu cerșetorii și cu hoții!
- Să fii urât!
- Să mori la balamuc!
Ca să-mi înec obida și amarul,
În drum spre casă, intru într-o cramă
Și-ncep să scriu, golind cu sârg paharul,
Pe-un șervețel pătat, o epigramă.
Când o citesc, constat că-i flamboaiantă,
Și mintea-mi deveni ușor confuză
Până-n momentul când m-am prins de poantă -
De-alături îmi zâmbește larg o muză:
“Stăpân mi-a fost, o viață, Păstorel,
L-am însoțit în crame și bodegi,
Și seara, degustând un păhărel,
Și dimineața - vremea când te dregi.
Și-n ăst răstimp, scria pe șervețele
Vers după vers, la fel ca tine-acum.
Țigara și-aprindea apoi cu ele
Și astăzi epigramele sunt scrum.
Ce s-a-ntâmplat atunci e-o mare dramă,
Aș vrea o parte să recuperez
Și, vreunui amator de epigramă,
Când îl găsesc, încep să îi dictez.”
De-atunci am început să scriu mai bine
Căci am o muză și un pic de har.
Mă mai înșeală, dar mereu revine,
Că-i place s-o cinstesc cu un Cotnar.
0225151
0

Te cam trădează muza.Asta e;
Că Păstorel își cunoștea măsura.
Degustător distins și fin gourmet
Nu și-a spurcat cu vreo țigară gura!
P.S. O poezie foarte bine scrisă, cred că a luat și un premiu. Am uitat rezultatele, deși au fost comunicate. Știu doar că premiile întâi la poezie și epigramă le-au luat Diviza și Bâlici. La proză nu s-a acordat nici un premiu. Cu amiciție, V.V.