Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poeziehaiku

Delta, raiul unui autor de haikuuri

1 min lectură·
Mediu



lebădă în zbor -
pană căzută din cer
peste-un nufăr alb





periscop ieșind
din apă pentru studiu -
un scufundac mic





crapul și somnul
înoată fără teamă -
pescaru-i poet *)





orăcăit și
ciripit lângă canal -
ce armonie !





prohibiție -
pelicani contrabandiști
își umplu sacul





lotcă de pescar
scufundată în nămol -
sălaș pentru somn





epavă din fier -
teren de vanatoare
pentru o știucă





cârlig cu momeli -
mâncare gratuită
pentru pești isteți



*) \"pescarul e poet\" este o parafrază după finalul poeziei \"Balta\" de Vasile Alecsandri \"vânătorul e poet\". Figura de stil este uzuală în haiku și poartă numele de hokandori (sau honkadori, am întâlnit ambele variante) și are semnificația de citat în semn de omagiu.

096.390
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
120
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Dan Norea. “Delta, raiul unui autor de haikuuri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-norea/poezie/13892139/delta-raiul-unui-autor-de-haikuuri

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@atropa-belladonaABAtropa Belladona
Adevarate perle insirate pe-un fir nevazut de ata!

Le-am savurat din plin, maestre!
0
@virginia-popescuVPVirginia Popescu
Deși le-am întâlnit la concursul săptămânal,
în acest context ele capătă noi valori...
Ce bine le-ar sta ilustrate de fotografiile din Deltă!
Felicitări, Dan Norea!
0
@dan-noreaDNDan Norea
Carmen, ce surpriză ! Nu te știam amatoare de haikuuri. Pe când treci de partea cealaltă a baricadei ?
:)

Virginia, ideea ta cu fotografiile e interesantă. Deși o bună parte din pozele aferente le-am postat deja pe agonia. Mă mai gândesc, poate după amiază, cand am timp.

0

Dragă Norică, nu prea sunt familiarizat cu regulile de creație ale acestor haiku (să le așez terminația -uri?) dar cînd le asociez cu frumoasa relatare a excursiei din deltă mi se par foarte realizate. E fantastic să poți exprima atît în cîteva cuvinte. Primul, al doilea și al patrulea sunt minunate. Am să caut mai asiduu pe site aceste frumoase exerciții cerebrale. Îți strîng mîna și te felicit!
0
@dan-noreaDNDan Norea
Tataie, ai dreptate, haikuul e mai concentrat chiar și decât epigrama. Din păcate, tocmai datorită puținelor cuvinte, pare o bagatelă și e tratat de sus de foarte mulți.

În privința regulilor de scriere a unui haiku, sunt multe și controversate. Câteva sunt unanim recunoscute:
- să prezinte un aspect particular și sugestiv din natură, la modul prezent
- să existe un aspect sezonal prin indicarea, directă sau indirectă, a unui anotimp
- să existe două planuri legate, dar aparent independente.
Adevărata artă este ca, folosind la suprafață natura, să sugerezi o idee mult mai profundă.

Pustiu de toamnă –
în chitară plesnește
încă o fibră
(Șerban Codrin - Dincolo de tăcere – Toamna)


0
@vali-slavuVSVali Slavu
Unul mai superb decât altul... și totuși al patrulea îmi place cel mai mult. Despre poze ce să mai spun? Cred că haiku-urile s-au născut pur și simplu uitându-te la poze.
0
@virginia-popescuVPVirginia Popescu
Ei, cu totul altfel arată acum haiga-lele tale, Dan Norea... Au față comercială.
Ar putea deveni reclame turistice...
Mă bucur din inimă că mi-ai urmat îndemnul.
Cred că le-ar sta și mai bine dacă le-ar înstela cineva...
Eu, din păcate, deși iubesc atât de mult stelele,
nu pot să-ți dăruiesc decât un mic poem înstelat...

noapte în Deltă -
stele plutind pe ape
pe cer doar luna
0
@dan-noreaDNDan Norea
Vali, haikuurile le-am scris bazându-mă pe amintiri și pe imaginație. Nu știu dacă mă crezi: am căutat vreo oră poze care să le ilustreze. De exemplu, pentru primul haiku nici nu știam că am o poză cu o lebădă deasupra unor nuferi.
Poze cu pelicani și cu pescuit știam că am, dar lotca și epava m-au dat peste cap.
Iar la nr. 4, care ți-a plăcut cel mai mult, pentru care deasemenea am căutat mult prin poze, am o variantă care mă tentează:

orăcăit și
ciripit lângă canal -
câtă liniște !

0
@dan-noreaDNDan Norea
La haikuul tău nu îți pot răspunde decât cu unul mai vechi.


Lac plin de stele –
barca alunecă lin
prin Carul Mare
0