Phii, ce te mai schimonosești
Strâmbându-ți gura de fragă,
Iți place să mă tot cicălești
Măi, dragă!
Îmi schimbi mereu macazul
Tu, cea mai sublimă dintre toate
De azi iți spun, ar fi
Ai dispărut de lângă mine
Plecând din al nost cotrog,
Cât de greu mi-e fără tine
Hai, întoarce-te,
Te rog.
Am petrecut ce mulți alții
Au tot uitat sau... mă rog,
Deși au fost
am așteptat
de nicăieri
să vină o palmă
de plăcere
dar am constatat
garantat,
că tot sperând
ca să apară,
timpul trece
peste vară
și am considerat
defel,
că tot ce am
de făcut
este să
-Neața, Ionescu!
-Neața, Popescu!
-Am ieșit să iau ziarul
Să-mi alin nițel amarul.
-Dar ce ai pățit, bătrâne?
Vreun junghi ce te răpune?
-Nu, stai liniștit
Nu mă las eu dovedit.
Uite, am cam
Eram pierdut, pe nicăieri
Rătăcit printre mulți alții
Cât oare să mai speri
Într-o lume cu altercații?
Am întrebat o floare
De ce e așa de frumoasă
Mi-a răspuns mirositoare
Că nu e
Mă plimb alene pe alei
Cu toamna lângă mine,
M-așez la umbra unui tei
Veștedele-i frunze, cad line.
O bancă stă singură-n parc
Tristă, veche si neocupată,
Amintiri pornesc din arc
Țintind
Am apărut și nu pricepeam
Ce găsesc pe astă lume,
Inocent de mult plângeam
Ei râdeau, ca să mă-ndrume.
Primii mei pași au adunat
Explozii în lanț de bucurie,
Cuvinte stâlcite
DM