Dan Mitrut

Te-ai apucat s-arunci cu pietre
Să-mi dai secunda cu capul de perete
Prin șanțuri curge timpul șchiopătând
Cresc alte lumi din alt pământ

uite aici cata viteza, cum se nasc imaginile una din alta.

te-ai luat de ingerul tau. asta costa: oameni cu solzi, cu sange rece. aha, asta va sa zica, te-am ghicit.

si o dorinta care ingheata intre gesturi.

mie imi place, asa, imi suna deja in urechi. scriu o melodie?

centrul textului e puternic incarcat cu imagini sensibile:

\"Pe caldarâmul zgâriat
de cochilii vinete
ca niște buze de mort,
ușor sidefii.
se-adună, măturate de șfichiuirile vântului,
câteva frunze pierdute
din anii trecuți și hârtii păstrate-n zadar\"

se leaga culorile si miscarea vantului ce matura amintirile, hartiile pastrate in zadar. ton usor melancolic, visare in spatele unei ferestre ce da spre toamna.

sporovaiam eu, parca tot azi, o zicere care nu e a mea: exista un timp pentru toate: pentru nastere, pentru viata si pentru moarte. nu am citat.

la asta se refera poezia ta. o dorinta exprimata reflexiv, de parca ti-a murit timpul. de fapt poate e un moment de prea plin care trebuie impartasit:
\"timp de necitit file albe
de facut erate
de vorbit\"

un timp poate si de acumulari pretioase.
mai tii minte ce ziceam odata? :)))
se deschide o poarta

dupa mine poezia incepe de la titlu.

copilaria? starea care ne transforma din zombie in oameni.

nu o sa tai din cuvinte, ci o sa cant.

cuvintele se vor taia singure dupa o vreme de intelegere.

pentru toate exista un timp.

in poezie ne putem reflecta intr-o nova. ne putem reflecta in orice.

depinde cat de mare e deschiderea. de aceea e si poezie si nu articol de ziar sau discurs stiintific.

si-am incercat si eu sa vad vreo strofa vinovata, dar daca nu e, eu nu o pot inventa. e melodios, nu zgandara la ureche si apoi e imagine de licarire globulara din aurore, peisaj ce numai poezia il poate reda in cuvinte.

e un mesaj al vremelniciei noastre la nivel macrocosmic: \"Noi, vom fi întâmplări solare/ din ce în ce mai ireale\"

imi place mult ca poezia Orianei se poate canta, dar asta poate simti doar cel ce canta.

din nefericire evul acesta de fier poate darama sanctuarul unui vis megalitic. ei, dar asta-i alta durere...

revin la text si observ printre randuri cuvinte nemultumite, care striga, cuvinte care critica o stare de spirit: \"Turnul Babel plăsmuit din cuvinte
îl locuiește acum mizantrop și paralitic
fostul poet, popoarele lui nesfinte\"

silabele neputincioase in canicula iadului: \"silabele îndurau a iadului caniculă,\"

e frapanta descarnarea si lipsa de viata a slovelor dezgropate relicve, o sugerare anatomica: \"orbite lipsite de glande lacrimogene/ nici de milă nu puteau să-și plângă,/fără mușchi, nervi și tendoane\"

da, si monstri scriu poezii...sau poate doar versifica...

piatra care se transcende pe sine. frumoasa ideee.

ar mai trebui vazut la ultima strofa: \"in el au decazut poetul\". e un singular, deci trebuie acordat: a cazut

un fel de \"calcatura a ursului\" dar asta in cuvinte delicate, in descrierea aproape anatomica a fragilitatii carnii.

caci dincolo de ea e o tensiune imensa, a sufletului care se intinde aemenea unui covor pentru a fi \"calcat\", vizitat, o trecere a pragului, revolta impotriva singuratatii.

iubirea.

draga Herman,

explicatia ta este foarte corecta, doar ca radiosursele au si ele subdiviziuni. azi nu mai sunt doar 200 de asemenea obiecte cum se estima in anii \'70. ultimele descoperiri vorbesc despre obiecte care emit de pana la 15 ori mai mult in domeniul radio decat optic.

optic, un astfel de obiect, pune probleme mari de peceptie, chiar quasarul 3 C 273 a avut magnitudinea si structura foarte discutata.

nu este gresit a numi aceste obiecte gheme de unde radio. sursa lor in astfel de stele e un nucleu condensat care are proprietati asemanatoare nucleului galactic.

ce spuneam mai sus vrea sa puna in evidenta metaforic paradoxul unor forme de existanta din natura.

dan_mitrut (9:07:09 PM): uite
dan_mitrut (9:07:13 PM): imi place
dan_mitrut (9:07:15 PM): asta
dan_mitrut (9:07:25 PM): la un om
dan_mitrut (9:07:34 PM): acu iti zic eu
dan_mitrut (9:07:39 PM): ai vrea sa afli?
fersim (9:08:12 PM): Spune.
dan_mitrut (9:07:53 PM): bun
dan_mitrut (9:08:06 PM): vorbesc acolo de un quasar
dan_mitrut (9:08:11 PM): quasarul
dan_mitrut (9:08:22 PM): e o stea formata din unde radio
dan_mitrut (9:08:30 PM): adica nu o pecepi vizual
dan_mitrut (9:08:43 PM): o sfera , un ghem de unde
dan_mitrut (9:08:48 PM): da
dan_mitrut (9:08:55 PM): exista si minunatia asta
dan_mitrut (9:09:05 PM): de ce arheologie...
dan_mitrut (9:09:32 PM): cu cat inaintezi mai mult in cosmos ai de a face cu informatii din trecut, nu din prezent
dan_mitrut (9:09:43 PM): asta stii ca si eminescu a intuit
dan_mitrut (9:09:47 PM): in la steaua
dan_mitrut (9:09:49 PM): da
dan_mitrut (9:09:55 PM): orice cercetare
dan_mitrut (9:09:58 PM): e supusa
dan_mitrut (9:10:03 PM): acestui paradox
dan_mitrut (9:10:16 PM): cercetam arheologic universul nu actual
dan_mitrut (9:10:23 PM): de aceea
dan_mitrut (9:10:26 PM): singura sansa
dan_mitrut (9:10:33 PM): e sa
dan_mitrut (9:10:39 PM): faci un salt spiritual
dan_mitrut (9:10:48 PM): omul care imparte paine si pesti
dan_mitrut (9:10:53 PM): e evident IIsus
dan_mitrut (9:11:12 PM): acu mai pare asa neinteles?
dan_mitrut (9:11:16 PM):
dan_mitrut (9:11:21 PM): asta am vrut sa zic

poezia ta devine pe zi ce trece tot mai cifrata. si caut ferestrele prin care pot vedea inauntru.

\"si ah nu mai
latra explozia intarziata
pe sub mana mea nedefinita ca o grenada
rezolvand in sfarsit
post-posibilul
des-cuadratura)\"

pretext de joc, iesire din capcana gandurilor, catusele bidimensionale ale ultimelor experiente. cuvintele nu ma mai lasa sa spun nimic.

inca mai caut ferestre

betia poate fi uneori o stare de coplesire in fata exploziei de perceptii. mintea nu mai face fata si sufletul o ia la galop.

sangele inghetat al tacerii se topeste in ochi si imi dezvaluie emotia ce creste exponential in secunde de zambet.

sa simti cu fiecare centimetru din tine, iata ceva ce se poate petrece intre trecut si prezent, curcubeu intre extremele firii.

sunt asa de fericit ca sunt om, pare a spune \"Iubesc....
Gândul dement de-a răpune
Cu hohote de râs de armonie
Destinul. \"

ar trebui sa traim ceva timp printre cei ce scriu si traiesc in haiku, in asa fel incat sa realizam ca nu putem taia radacinile filosofice si viziunea asupra artei in general, mai ales in orient.

judecand occidental e simplu. plasa asta toti o luam. judecam culturi dupa carti dupa perceptia altora care au fost acolo. iata de ce, numai experienta directa cu aceasta lume ne poate duce la judecati pertinente.

eu am inteles ce vrea sa zica degeaba. dar e valabil pana la sfert.

asta nu o zic eu, ci altii mai mari ca mine.

te rog sa imi zice daca e corect cum citesc: chitul ma tine asa de departe incat am inceput a picura...


nu de punctuatie e vorba aici :)))

uite acum am aterizat si eu aici in Canis Major, in sistemul asta planetar. si hop, peste cine dau?

Oriana e aici si am certitudinea ca lumea basmelor alungata de pe Pamant si din alte sisteme, unde n-au mai contat pentru vietuire, odihneste pasnic aici in apa primordiala din care au si iesit.

o vad aici pe Oriana ,MAMA, care-si leagana orioneii. si ce le transmite lor la pragul trecerii dintre veghe si somn? pai: \"nani nani oriani
în oceane sar delfinii
și pulsarii, quasarii
două move supernove
nebuloase inelare
din trei galaxii spirale\". e toata fiintarea unei rase cu cosmosul ei cu tot, un bagaj de spirit pe care mamele l-au transmis mereu soptit, murmurat, ca si stelele taceau pe bolta,discret.

si nimeni nu lipseste nici magul, nici inorogul sau licorna. suntem toti aici, pentru ca TOTUL se transmite intergral. ne regasim,daca suntem oleaca harnici, in gandurile semenilor, in poezie, in cormorani si meteori si castani. asta e paradoxul si asta cred ca e inceputul codului de transfer: \"nai, nai, oriani\".

e si gingasa maternitate aici, si joc, nazdravanii orionei adorm, e pace, fetii-frumosi si balaurii isi deapana linistiti basmele. aici in visele rotunde se rade, nu mai e inchistare si mina serioasa a planetarilor maturi, aici suntem in sanul Gaiei si sub plapuma cerului.

eu ma simt in sfarsit acasa si fara jena imi lepad rolul asta de om-masura a tuturor lucrurilor si ma stradui sa devin si eu mic orian, sa adorm leganat in \"apa buna de dormit\" (uite vad fluidul somnului in doua cuvinte, cata minune)

ascult muzica, stau descult sub fanul cosit de cu amurg. arde Sirius in tampla mea. stiu ca Totul e in mine si Minele in Tot. ca o strafulgerare, revad clipa aceea de aur: pe Valea Izei, la o casa, o mama canta un cantec de leagan puiului ei. era lumina moale, eu obosit de pe drum am ramas fara suflare. nu, nu ma insel, aud ca si azi \"nani, nani, oriani\"
:-).1995, august tarziu, da. asta a fost.ce sa mai...

daca e ceva minunat, cu adevarat, e ca am impartasit alaturi de voi clipa acestui text. el e lagatura dintre noi. mai mult, e legatura dintre noi si cosmos. nu e doar casa a astrelor cosmosul asta ci e floare si piatra si albina si ras de copil si pasi de indragostiti pe alei. asta cred eu, asta incerc sa va daruiesc cu modestele mele cuvinte

in poezia asta am gasit in sfarsit ceva din Antonie cel Mare sau Maria Egipteanca.

a privi demonii in ochi, a-i hipnotiza, pai aste cere mare putere, da.

bine surprinsa bunatatea intre ghilimele a demonilor, adica ispita cu care pot ei sparge bariera fiintei.

iar acum, drept raspata a rezistentei la subtila agresiune, taboric, fiinta nostra se induhovniceste, renaste sub zdrente, stralucim, cum zici tu.

frumos surprins gestul alunecarii mainii.

am vazut cum ingheata universul, stii ca in jocul din copilarie cu statuile.

si-i parca asteptarea asta prelungita, ca o tinere in tensiune a privitorului.

poate aparitia ei se cerea mai exploziva. daca tot ai reusit sa fixezi universul, macar fa-i Ei, cauza acestei fixari, o aparitie fasuoasa.

sau poate, o aparitie discreta, asa cum o sugerezi tu.

iar finalul,finalul trebuie sa zdrobeasca, sa rupa toate asteptarile si universurile, trebuie sa fie minune.

sunt sigur ca va fi. sunt resurse mari, parerea mea

urmaresc cum te transformi intr-o fata-padure.

tabloul acesta, uniune prin xilogeneza, prin compatibilizarea a doua lumi, imi place tare. fiecare pune cate ceva, la marea miza a dragostei.

si atat de frumos gravati pe corzi taina incat, eu felinarul din colt, rosesc si va invelesc in intunericul moale de care e nevoie in asemenea clipe: \"Am să gravez pe prima notă...tu
Pe a doua...eu,
Pe restul...
Mâine știe cel mai bine ce va fi! \"

cand s-au pus bazele fundatiei internationale de haiku, japonezii au fost de acord cu exprimarea in alte limbi a acestei specii si asta pentru ca haiku-ul apartine intregii lumi. nu toti pot citi in japoneza.

cat priveste transferul de continut, aici ne intoarcem la zen, si asta va sugerez sa si faceti. veti constata ca nu e nici o impietare adusa acestei specii literare, ci din contra, se pot dezvalui parfumuri noi si rare.

a nu se intelege mesajul meu ca un gir dat facilitatii si universalizarii asa de amorul artei.

aici s-ar putea vorovi mult despre frumusetea limbilor orientale si despre poezia lor, tocmai pentru ca nu sunt limbi usor de transcris fonetic. a se vedea muntele de traduceri numai la Tao te King.