Dan Mitrut

e interesant
logic, poezia asta ar putea fi spusa doar de cineva care a trecut prin moarte.

asta imi sugereaza perfectul compus la \"am invatat\". ca nu se poate invata altfel. ba da, scuze, moartea initiatica, dar deja o luam pe campii si ne departam de text.

imi aduce aminte de Eminescu: \"Nu stiam sa-nvat a muri vreodata...\". motivul apare si la Holderin, e o obsesie romantica.

poate prea explicit finalul. e evident ca a muri nu se poate invata decat la singular.

dar ideea ramane asemnea unui monument.

multumesc Silistene.
nici nu stiu daca e un poem sau o proza in versuri, ce stiu e ca balaurul a lacrimat, la plecarea de pe pamant.

sa traiesti, frate
cu respect, un mag

remarc frumusetea poeziei, dar remarc si scaparile de punctuatie.

\"Lasa sa ti se intample orice: teama, durere,
dupa ploaie fug intotdeauna melcii zanatici,
soarele nu se stinge, el doarme intre palmele tale desfacute,
Despica perna de sub tampla lasa lumina sa fulguie\"

asa cum ai pus virgulele, lasi sa se inteleaga o enumerare, ceea ce nu prea apare aici. virgula de dupa \"durere\", e prima care rupe textul. pentru ca celelalte virgule lasa sa se inteleaga ca apartin de enumerarea de mai sus.

una din virgulele astea ar trebui puse la

\"Despica perna de sub tampla lasa lumina sa fulguie\", dupa \"tampla\". numai asa se va observa coordonarea celor doua propizitii.

ori alegi sa scrii fara punctuatie, ori trebuie nitica atentie la ea, pentru ca e pacat de minunea care o transmite textul tau.

felicitari!

si totusi cineva le-a vazut, dar asta nu impieteaza cu nimic frumusetea portelanului din cuvintele tale.

polifem

mai intai am sa-ti sugerez doua corectari, nu neaparat dupa DEX:

cred ca forma corecta e: inotam, iar la final cred ca ai vrut sa scrii: \"care totusi nu sunt apa de ploaie\".

impresie generala: exsita o anumita deprindere de manuire a cuvantului, dar se apropie ca discurs mai mult de reotorica decat de metafora.

cu toate acestea se poate citi metafora, nu suficient slefuita a apei ca dualitate barbat femeie.

\"la concret ploaia este iubirea prolofica\"

mie nu mi se pare inspirata folosirea lui \"la concret\". e putin inestetic.

\"spala urmele realului si prezentului\".
aici eu cred ca prezentul e continut in real. constructia e putin fortata, prin apropierea celor doi termeni. sau asa mi se pare mine, poate :)

\"iar noi cei ce zburam dincolo de fiinta ei
cand o mana cand alta si cu
amandoua fata spaland apoi putina
nu inainte de a ne aranja ploile
care totusi nu sunt apa de ploile\"

despre ultimul cuvant am precizat mai sus dar as vrea a remarc finalul oarecum ambiguu, fara a folosi figurile de stil ale ambiguitatii: dupa ce ne spalam pe fata, fugim, aranjandu-ne conjuncturile vietii care nu sunt asa de nesemnificative. cam asta s-ar traduce, dar jocul locutiunilor finale nu convinge cititorul.

eu cred ca putin exercitiu si o implicare afectiva mai mare in textele tale, vor transforma benefic discursul tau poetic.

precizez, tot ce am spus sunt doar sfaturi prietenesti.

cu respect, magul

viziunea cosmica in poezia Orianei e un punct de mare forta.

spre aceasta perspectiva se poate ajunge pe doua cai: plecand din interior, din inima (paradoxal, nu?) sau plecand chiar din infinire (vorba lui Eminescu). diferenta e aparenta. in timp ce prima abordare cosmica se apropie de mistica cealalta trage mai mult spre partea astronomica. ambele duc in acelasi loc pana a urma.

eu citesc ironia la adresa civilizatiei, nevoia obsesiva a rasei tehnologice de a controla totul. ori controlul asta excesiv e semn de entropie la nivel istoric, generator de tensiuni nerezolvabile.

e o poezie de mare implicare, una cu adevarat serioasa.

comentariul cometei la periheliu

eu am remarcat ritmul. ritmul accentueaza starea generala a poeziei. cuvintele nu se sfarteca unele de altele:

\"se nășteau ape
sfârtecate de gene
trăsături îmbrățisând\"

sau
\"către buze
deschise a întrebare
obrazului pantă lină
salină
până la bărbie
eliberate în cioburi
țeseau la picioare
banchize de flori\"

e un text de contraste, de stari extreme, ca si cum totul se sfarseste inainte de a incepe. se naste o dinamica interioara a textului, energizanta, de mare forta, dincolo de care parfumul de mare inghetata ramane doar un suport pentru o ruga. iubirea pierduta, amintiri troienite. cuvantul? cine l-a scapat printre dinti?

felicitari

deja s-au remarcat imaginile de forta de catre cei dinaintea mea.

eu am incercat sa desopar starea de spirit din imaginile de mai sus. sunt la locul lor toate, incepand de la bilogic, la spirit.

viata se lasa cuprinsa in forme: vegetalul, ca biologic: \"Cresc frunze
in caramizile ferestrei\", in complementaritate cu vegetalul mitic \"iarba fiarelor\".

viata e pana si in indicele citit in palma de tiganca, pentru ca apoi exuberanta sa invadeze din buchetul rosu, in toata fiinta.

poate acel \"si\" ar fi putut fi evitat, de nu ne-ai da de inteles ca vrei sa ne spui totul dintr-o suflare.

cu \"primul om mergand pe ape\" trecem spre viata superioara. trimiterile sunt evidente, infuzand intregului text deschidere.

concluzia decurge firesc: viata ca stare de spirit salveaza continuturile sfaramate si viziunea nerascumparata a oamenilor asupra talcurilor vietii.

viata nu poate fi consumata. doar lenea interioara ne poate duce pana la stadiul de a refuza sursa luminii, hranindu-ne trecerea pe ape doar cu reflexii mai mult sau mai putin intunecate.

superb text.
magul

Silvia, multumesc pentru observatie, am facut acordul.
initial voiam ca adresarea sa transceanda firele de iarba spre privitor fara ca el sa stie, dar fierberea poeziei m-a dus in alt loc.

alks, de ce parabola minotaurului?

e un fel de reintegrare a lui intre semnele frumusetii asa cum se intampla cu monstrul din poveste, care e de fapt o fiinta de lumina, vrajita, ocultata temporar de ochii rai ai lumii. motivul il gasesti mai in toate traditiile lumii. la noi e in Povestea Porcului.

ei, Minotaurul meu, care e o fata complementara de Tezeu, cauta drumul spre implinire. cauta iesirea din labirint.

si cui se adreseaza el? cititorilor, celor de dincolo de foaie. prizonier in planul nedeterminat al mitului el cauta o restaurare. acest apus, acest nimb de frumusete este tocmai labirintul.

restul acum vine de la sine. cand am fotografiat acest apus, acum o luna tocmai asta mi-a trecut prin inima: din cand in cand cuvintele noastre pot regenera in chip firesc lumea sau... o pot distruge. dar asta nu e de dorit.

va multumesc, pentru ca rataciti impreuna cu mine.

da, e o poezie foarte umana, e frumoasa, dar nu stiu daca e cea mai buna din cate a scris Silva.

are ea parti de poezii stralucitoare. aici scrie optzecist, mai aproape de aura cuvantului decat de materialitatea lui.

dar, in fine, trebuie sa tac, Silvei nu ii place cand vorbesc despre poezia ei si apoi ma face Merlinas, ori eu nu vreau decat sa fiu o treapta pe care ea sa urce in exprimarea literara.

gata, tac, dar nu pot sa nu remarc frumusetea acestei poezii, ce o reprezinta cu adevarat.

dan

cu acel \"autentifici\" ai lovit in farmecul poeziei tale. orice ai spune, intr-o zi o sa vezi ca exista cuvinte care ranesc poezia daca nu sunt la locul lor puse.

in rest, pot sa remarc tendinta de a scrie neopoezie, asta e o inventie de a mea, numind ceea ce a scris optzecismul pana la nouazeciul autointitulat de la sine putere postmodernist. neopoezia, asa cum o vad eu, e un fel de rupere de modern, de metafora stanesciana. e un fel de experimentalism asemenea unui laborator, in care cuvintele suporta uneori ( la ei, nu ma tine) ghilotinari. uneori noile experimente fonetice reusesc, alteori constructiile sunt stridente.

te citesc cu interes crescand.
si cu prietenie, DAN

eu cred ca acest comentariu trebuia sa fie un editorial.

ma gandesc, poate ai gresit tastele cand ai ascris polologhia asta de mai jos.

zic, trebuia sa fie editorial pentru ca pe mine nu ma citeste multa lume si parerile tale de \"specialist in materie\" ar trebui sa le vada toata lumea.

nu stiu sa ma fi comentat vreodata, dar acum ai trantit pietroiul in balta, pentru ca de fapt nu ai comentat poezia ci ai proferat un atac la persoana.

personal as fi mandru sa imi demonstrezi ca poezia mea e hartie igienica, dar nu aberand, ci cu argumente sustinute.

iti atrag atentia ca daca vrei sa lansezi atacuri asupra poezie.ro e bine sa o faci de pe pagina ta. e o problema de decenta si respect.

iata un exemplu despre cum trebuie procedat atunci cand vrei sa te legi de un om, fara ca acesta sa iti fi facut nimic. ma uimeste tupeul si tehnica ta.

DAN

da,o sa raspund si eu la materialul tau, Gabi, dar cu oarecare decalaj, datorita expozitiei de Origami care mi-a canalizat energia in alta parte decat site-ul.

salut idee de a porni o discutie despre fenomenul literaturii actuale, despre inconsecventa de opinie la nivelul criticii, in a trata postmodernismul literar si chiar conceptul filosofic de posmodernism.

se spune ca e doar o moda, se mai spune ca are fundamente axioloigce veritabile. se spune ca e o tranzitie a modernismului in criza. tranzitie spre ce anume? din tot ce mi-a cazut in mana si am citit, am sintetizat lipsa de coerenta a argumetatiei, asta nu am constatat-o doar eu. poate e asa pentru ca ne aflam inauntru unui fenomen si nu reusim sa-i percepem toate fetele, sau pentru ca se produce cu adevarat o revolutionare a intregii filosofii a culturii, sau a culturii insasi. sau poate ca nu. discutia edeschisa

exista multe opinii. poate ca totusi oamenii o sa se prinda in hora acestei discutii, zic eu de bun augur; ar modela atitudinea in fata paginii albe a multora din noi. am citit multe texte autointitulate postmoderniste, dar care nu prea au de a face cu acest fenomen artistic.

deocamdata ma opresc. sper sa se faca o coada mare aici.

idee excelenta, dupa parerea mea.

in fiecare vers regasesc un aspect nou al stressului cotidian, o sursa de nevroza:

\"printr-o gară curg trenuri cu viteză prea mare\"

acest \"prea mare\" e limita dincolo de care acuitatea perceptiilor dispare, dupa cum scaderea sensibilitatii la reactii scade:

\"personal vă declar nu mai cred în goblenuri\"

\"am să-ncerc într-un fel să-mi leg timpul
în lanțuri\"

\"din senin mă cuprinde o altfel de boală
când încerc să recit o factură\"

versurile finale sunt edificatoare pentru starea transmisa de Anton asa de sugestiv:

\"ne-nchinăm la o oală minune din care
zi de zi se prepară doar un fel
de mâncare\"


e o stare de zgandareala, un gunoi suparator in ochi, de care lumea noastra nu mai poate scapa.

asa ca eu o sa remarc aceasta poezie cu putina lumina,insperanta unui text in care Anton ne va oferi o solutie ca sa avem la asa si aperitiv si felul doi :))

felicitarile mele, antoane

nu stiu de ce atatea asperitati.
textul lui Gabi e clar si asta pentru ca de multe ori gratitudinea a salvat banalul si in istorie si chiar pe site.

magia obisnuitului se cheama Maya. si e o adevarata magie. Dominique, se pare ca de data asta simplifici lucrurile, adica dintr-un motiv anume esti prea radicala.

Gabi, astepta Bula 2, pentru ca e destul acid carbonic.

dupa ce dai cep la inima, draga mae, stii tu, apare minunea, precum un prunc mirosind a fan si a tot ce are mai dulce Calea Laptelui ce-i hraneste inaltarea.

e iarasi un text instelat definitiv de isasi bucuria din el, perla sufletului tau.

draga Luminita, nu trebuie sa te simti cu musca pe caciula la faza cu neologismele.

e firesc sa fie folosite, doar folosirea lor in exces e daunatoare si in locuri total nepotrivite. poezia ta nu e vinovata de asa ceva, asa ca fii pe pace.

dar pentru ca ars poetica postmodrnista e cam lipsita de canoane, acum este posibil orice, inclusiv disparitia povestilor din manualele copiilor.

textul acesta didactic, lapis a avut drepate, e adresat pseudopostmodernismului, practicat cu sarg chiar pe site la noi.

multumiri pentru vizita si pentru perceperea mesajului final.

am vazut a doua parte ca automustrare, observatia ta e buna.
in acest fel incerc sa conving imaginea din oglinda sa nu o ia razna.
si imi aminteste putin de \"Epigonii\" si \"Criticilor mei\".
atat.

cine a spus ca acest text e o poezie?

a, numele de poem, asta e un pretext. poate sa fie orice.

ludicul e intentionat si netendentios.

ce zici? sa imi dau o stea? * :)))

ma simt flatat de aceasta dedicatie.

citesc cu placere. fiecare text in parte e picatura de roua a cerului. minunea asta exista pentru ca cele doua parti ale povestii inca sunt vii: oamenii si stelele. unul fara altul cei doi termeni nu si-ar avea sensul.

ma bucur ca ai reusit sa spui despre oameni si stele. cine e cel din spatele versului? asemenea ochiului de ciclop, inima ta s-a deschis, adaugand inca o granita deschisa, poate cea mai inalta, tuturor barierelor ce s-au sfaramat in fata sensibilitatii tale.

acum o sa dau stele

****************************************