Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

neînchipuire

1 min lectură·
Mediu
Celulele noastre sunt laboratoare chimice
iar noi - neînchipuit de periculoși,
stelele ne urmăresc ciclopic
de la foarte mare distanță
și cineva din spațiu
aruncă pietre
în noi
le ardem devreme, încă din stratosferă.
Cu lumina
am încheiat pact de neagresiune,
îi permitem să ne distileze marea plângerii
și să ne dea de gol expresia ochilor
în văzul tuturor.
Seara ne aprindem
intermitente flăcări de brichetă
nu ne mai lipsim și nici nu ne mai ajungem,
alergici, greierii mușcă din sporii fumului,
lasă-i să amenințe
că ne vor scufunda insula
cu bomba atomică sau război psihologic,
lasă-i să amenințe
că ne vor confisca mareele
amprentele din nisip și sarea din lacrimi
ei vor trâmbița toată noaptea, oricum
cui îi pasă?
Pe ancora noastră
n-o să vină nimeni în inspecție,
nici o instanță nu ne va condamna
această trancendentă stare de agregare
- suntem neînchipuit de inflamabili împreună.
25 mai 2003
Din volumul \"Geometrii singulare\",
sept. 2003, editura Pro Transilvania, București
065661
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
160
Citire
1 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Luminita Suse. “neînchipuire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-suse/poezie/44530/neinchipuire

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@meda-bittermannMBMeda Bittermann
In sfarsit, o poezie a Orianei pe intelesul meu!!!
:)))
Mi-a trebuit ceva curaj sa zic asta. Mai in gluma, mai in serios...

Oriana, eu sunt cam sensibila la finaluri. Si inceputuri, dar finalul (fie el de film, carte sau iubire) are un efect aparte asupra mea. Si de data asta, m-ai cucerit cu ce-am gasit aici in neinchipuirea ta. Unde \"suntem neinchipuit de inflamabili impreuna\".

La buna vedere prin NY!
0
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
M-a intristat, m-a pus pe ganduri...Este atat de usor sa-ti traiesti viata gandind simplu, fara ca sa-ti dai seama de anumite lucruri....
Integrarea noastra celulara in spatiul cosmic - de la reactiile cancerigene si pana la cele de reproducere - este ideea prolifica a poemului, expesia careia impresioneaza ca in toate textele tale.
0
oriana, imi pun si eu aici o steluta *, pentru atingerea profunzimilor pe care eu doar le intuiesc.

si pentru mine, rup un crampei de lumina:
\"cu lumina am incheiat pact de neagresiune
ii permitem sa ne distileze marea plangerii
si sa ne dea de gol expresia ochilor
in vazul tuturor\".
0
@dan-mitrutDMDan Mitrut
viziunea cosmica in poezia Orianei e un punct de mare forta.

spre aceasta perspectiva se poate ajunge pe doua cai: plecand din interior, din inima (paradoxal, nu?) sau plecand chiar din infinire (vorba lui Eminescu). diferenta e aparenta. in timp ce prima abordare cosmica se apropie de mistica cealalta trage mai mult spre partea astronomica. ambele duc in acelasi loc pana a urma.

eu citesc ironia la adresa civilizatiei, nevoia obsesiva a rasei tehnologice de a controla totul. ori controlul asta excesiv e semn de entropie la nivel istoric, generator de tensiuni nerezolvabile.

e o poezie de mare implicare, una cu adevarat serioasa.

comentariul cometei la periheliu
0
@lucian-predaLPLucian Preda
Uf
cometa devine piromana
Iar greierul celula va devenii
un jar nestins de-atata bomba sau razboi
0
Distincție acordată
ISIonut Simion
tandem a doua fiinte ideale nascute in creuzetul unor sentimente frumoase!
0