exilul dragonului

Dan, îți doresc ca ale tale cuvinte să-ți fie necunoscute precum bărcile pe mare. Unde vor poposi pescărușii?
Sau vântul epuizat? Te-ai gândit?
Să sperăm totuși că nu a reușit Iona să construiască acea bancă în mijlocul mării, pe care să stăm și să ne ținem sufletul în palme...

da m-am gandit la vantul epuizat, la pescarusi si albatrosi, la naufragiati.

oricum, in aceeasi barca, oamenii isi tinsufletul in palme si-l ofera spre mantuire.

multumesc pentru trecere si pentru cuvintele necunoscute

cu respect Magul

plutirea cuvântului necunoscut pe apele primordiale ale poeziei... o barcă purtând în legănarea ei cerul înstelat, tainele adânci ale înaltului coborâte prin necuvânt să tulbure frumos simțirea...

Poetul, ca o pânză nevăzută, umflată de buzele cerului, străbatea marea cea mai întinsă: marea sufletelor. Și nu îl vor vedea decât aceia care „au ochi de văzut”.

Simplu și plin de semnificație, așa cum numai adevărurile se pot rosti.

Cu prețuire,

Desigur, comentez aici pentru ca imi lipseste clipa de meditatie care ar zadarnici aceasta faptuire.
Si mai comentez aici pentru ca am inceput sa simt nivelele comunicarii, intotdeauna m-am intrebat daca limbile noastre europene ne permit aceasta. Iata Magul vorbeste aici astfel. (Eu i-am iubit intotdeauna pe cei care se bucura de ceea ce vad)
... acelasi lucru spus de maestru 76 de ori cu semnificatii diferite (dupa afirmatia lui Max Kaltenmark) si pentru care \"orice impachetare verbala ori rituala ii reduce realitatea\".
Numai bine,
Arcturus.

Mă amuzi Magule. ...în derivă?

magule, cu scuzele de rigoare, eu azi te-am descoperit, si ma trezesc purtata ba in zbor, ba in largul marii... placut sentiment...
pentru poemul acesta: barca este un necunoscut, dar vaslasului nu-i este marea necunoscuta. pescarul isi cunoaste apele...