Poezie

cumințenia pământului

1 min lectură·9 aprilie 2007

Mediu

o copilărie a pământului a crescut în mine chiar azi

craterele moi mi-au îmbrățișat pașii, roțile de argilă

au învârtit moartea deasupra copacilor

și s-au lungit rădăcinile care latră în adâncuri

priveam cerul, țineam în mâini lingura plină a venelor

o muiere enormă mergea prin mine

până în miezul pământului ca un ax ce-mi mestecă somnul

prea plin, pe față îi alunecă

viermi. ling buricul, urcă pântecul, pieptul, intră în gâtul noduros

sub aripa de înger

călită în scrumul soarelui

toate mângâierile înghițite

le trag din rărunchi cu degete pline de sânge

și frământ pământul în pumni, înfig în el mângâieri iar el geme

ca un câine cu brațe de fetiță

doar fărâme de blândețe mai cer lutului, o iubire a clisei

toate lucrurile și sentimentele lipicoase întinse pe scoarța trupului

un cântec sfâșietor

să văd cum se schimbă gura mea într-o vulvă

în care un făt se scaldă

pacea sclipește în ochii mei, viața noduroasă

se strânge fără teamă. mai e drum lung până să netezesc

totul în mine, până și pământul care începe să-mi

semene

001.855

dan mihuț. “cumințenia pământului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-mihut/poezie/240960/cumintenia-pamantului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.