Poezie
copyright
(tablou banal din infern)
2 min lectură·
Mediu
întinde capul după dinți după gât șira spinării
în așteptare năclăind pe pânza reală neclintit
alcool în paharele lungi și de neatins și privirea asupra
mâinii incapabile
de hrană
un obiect înghițit ține de foame pe cînd masticația
în gol
dă doar senzația că reperele vitale
sunt cu o palmă mai sus de conștiință
marele plictis odată ce a intrat în tine
construiește grote lungi și-ți poate aprărea prin orice por
zâmbind ca un hârciog
de aici și pânda
și nemișcarea victimizată
se mai vede apoi doar creștetul ieșit din ramă
după hrana plecată în altă parte a protagonistului
vivisecția lui se face sub mantaua banalității
iar ochiul care privește atent
capătă dintr-o dată efectul dali
(o parte a textului ar trebui scrisă cu indicații scenice
dar cum a trecut vremea declamărilor clasice
mai beau un pahar din lichidul sclerotic
al autorelui și-l rog pe cetitor să evadeze acum
din banal)
nor și travaliu al berbantului flagelat
gelatina și cozonacul cățărați pe pulpa de real din care mănânc
până mi se apleacă stomacul spre stările de joasă rezonanță
într-o educație a vulgului cu urechi clăpăuge și borțos
ca un elefant adăpat cu magmă
tripticul gâfâie și se lățește până când
apare spuma disperării pe la colțuri
saliva insectelor de carne și moloz
dar reperele sunt refolosibile señor
rigola și mâna care se apleacă să culeagă hrana e totuna
viscerul însemnat ca o riglă de plastic
organele simple sunt aruncate într-un butoi cu cercuri mari
nelăsat nimănui prin testament
dar numit diogene cel fără de păcat
cineva trece cu o lanternă prin muzeu
altcineva (răsună tusea în îndepărtările minoice)
păzește monitoarele scuipând coji de semințe
și-atunci vocea autorelui intervine
încă un tablou
încă un prim plan doamne
033026
0
IG