Poezie
ceva mai durabil decât urmele
o vizită
2 min lectură·
Mediu
aștept să urc, mi se dau toate motivele să am răbdare
când roțile mașinii se rotesc și aerul se duce
se ascunde ca un cățel sub obiectele împrăștiate
iar deasupra rămân privirile goale, șezlonguri
cu prosoape fluturând la ora mesei
aștept să mi se spună unde cobor, așa e cinstit
am pantofi lucioși, părul lins, hainele lucesc agresiv
stațiile trec prin urmele degetelor de pe geam
fac socoteala. unul în canada, altul în italia
apoi scoția, germania, anglia, spania
alți amici prin franța și suedia iar eu urc aici până când
am ceva de spus cuiva, oricui
ascuți farfuriile în fiecare zi și stațiile trec
au devenit oameni grăbiți îmbrăcați pentru ploaie
mănânci cu ochii pe geamul cu aceleași urme
pui amprente pe oglinzi și le numeri
suntem toți în țara amprentelor nediferențiate, străine
mai speli o farfurie, o freci bine cu prosopul, se duc urmele
mergi în cealaltă direcție
poate, acest cuvânt-prapor
se insinuează, e un furnizor de carne sau băiatul care aduce pizza
dar noi nu trăim cu el lipit de piele ca hainele ude
știm direcțiile, apăsăm pe ele cu o voință curată
stoarsă de sentimentul fatidic că ne despărțim bucuroși
totdeauna e alt cuvânt fără asperități
și celelalte adverbe încălzite în fiecare dimineață
sterilizate cu aceleași dungi imobile ale feței
apoi se oprește totul, am ajuns, e clar că am ajuns
002.071
0