Poezie
teama nu mai e o palmă rece
2 min lectură·
Mediu
când se liniștesc lucrurile
nu-mi rămâne decât să privesc în gol și să
le iau așa cum sunt; nu se pot întâmpla în aceeași zi
prea multe. trebuie să-mi ofer un răgaz după
ce mi-am impus acest sentiment de culpă
un lucru mizerabil pe care-l fac mă ține cu venele încordate
aud într-o zonă apropiată un gâfâit întrerupt
altădată era confuzie, nu o luciditate caldă, apoi
cel care gâfâie pleacă. îmi place să rămân singur
într-o cameră goală
doar obiectele le pot analiza la rece, nu știu de ce
îmi zâmbește lumea exact când sunt crispat, când nimic
nu merge cum trebuie. spațiul pe care nu-l ocupă nimeni
între mine și gravitatea gesturilor
se multiplică de parcă eu aș
încerca să văd mai de-aproape
toți porii unui străin
apropierea e din piele, repulsia e din carne
numai oamenii blânzi îi văd îmbrăcați în haine de casă
spală vase și spun cuvinte frumoase
deși au ceva funerar în albul ochilor, o idee le tulbură
privirea sau așa-mi închipui eu că văd
pe placa metalică
a stărilor bizare, chiar mai indiferente decât răutatea
care scrâșnește când îmi mișc mușchii feței
și-mi spun că e vorba de amplitudine. ar trebui să am un cor
lucrurile pe care mi le spun mai mulți oameni deodată
le pricep mai bine. nu s-a întâmplat nimic azi
poate prezențele nu sunt semne de viață dintr-un plan interior
023.398
0
Și pentru că, de bună seamă, „doar obiectele le pot analiza la rece”, mă tem că nu-mi reușește să concep poezia ca pe un obiect, așa că nu aș putea analiza la rece acest poem al tău. Foamea de vid se ascunde mai ales în obiecte. Urăsc obiectele. „apropierea e din piele, repulsia e din carne” Altfel zis, „placa metalică / a stărilor bizare” – asta contează! „să văd mai de-aproape / toți porii unui străin”. Îmi place tonul grav al acestui text, deși îi simt și nervurile jucăușe. Îndrăznesc să remarc și o mai accentuată stare de interiorizare în scrisul tău!
Aprecieri!