Poezie

the tell-tale kitsch

2 min lectură·2 septembrie 2007

Mediu

gândul că ar putea veni inima și ți-ar spune: am două inimi în piept

una cu gâtul lung care scutură și șterge praful, cealaltă

mignonă, verifică marginile corpului ca pe o graniță

dar nu ai accepta o curvă bicamerală

dirijată de reverberațiile venite din afară. un străjer, e drept

prinde bine. sincopele se înșiră la soare pe o funie a leneșilor

un soi de pinocchiadă cu burțile pline: drojdie, malț, apă

bocitoarele țipă, o gură de oxigen între două strigăte ajută

la evacuarea corpilor străini din sânge; și curvele de pe centură

respiră, bocesc. ridică din umeri, sprâncenele se întind

ce înțeleg eu prin saturație și haos? sunt lacom să tac

tăcerile îmi fac bine. azi am fost la un atelier auto; se îndrepta tabla

ciocănelele urechilor au bătut în vopsea, am zâmbit zâmbetelor

smalțul dinților este expresia aprobatoare a muților

care se înțeleg perfect într-un menaj

scrupulos. am plecat cu senzația că toată lumea

are repere exacte dacă zgomotul din jur înghite corpurile

fără dumnezeu vocal. atunci de ce bocim, de ce suntem grași?

am în inimă un harem de inimi, un colhoz de inimi; ele stau pe centura

corpului și plâng curativ, soarele lor e mov cu danteluță

fireturi și paiete. am o inimă kitsch și mi-e dragă

mi-e mai dragă decât dacă aș avea o inimă-leu cu alți lei înghițiți

002.062

dan mihuț. “the tell-tale kitsch.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-mihut/poezie/1742285/the-tell-tale-kitsch

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.