Poezie
poemul prieten
1 min lectură·
Mediu
e toamna în sânge în vin în cucută
doar ființe cu sufletul vag mai zăresc
doar sufletul prins în carne se-ncruntă
și carnea-mi în toamnă adânc o grăbesc
cu fructe de fier îmi lovesc fericirea
de-a sta fără grijă cu lujerii copți
copiii de seară-și dospesc amintirea
în palma matură-a seninelor nopți
și pajiște-atâtor copaci fără vină
o aștern pe sub flăcările focului orb
să ardă grădinile-n trup și în tihna
în ochi fără margini și vremea s-o sorb
ar crește prin lume o iarna neninsă
și-am bea amândoi sub copaci fără rod
zăpada-ar fi mâna noastră întinsa
iar noaptea legată ca un râu sub un pod
peste care ar trece iubirile noastre
vorbind despre moarte și-ncet pricepând
că trupul sădit în vastele glastre
va răsări într-o vară nicicând
001866
0