Poezie
emoție voluntară
1 min lectură·
Mediu
iubita mea când e deprimată
își ia din sertar cearcăne și riduri
făcându-și operații inestetice
știu din obișnuință că trebuie să plec
fără să mai bat la ușa
și fără să mai adun trandafirii
ce vor zâmbi strâmb
printre paharele sparte
ceea ce îmi place cel mai mult
este faptul că post-depresie
iubita mea este întotdeauna mai frumoasă
decât înainte
și trebuie să-mi amintesc
să o cuceresc din nou
085
0
