Dan G. Dediu

Cam sloppy textul formulat, dar totuși reușește să transmită ceva. Ți-am citit și texte din urmă și cred că ar trebui să mai lucrezi la limbaj, te agăți prea mult de primul cuvânt/prima comparație care îți vine în cap și dai senzația că într-adevăr vrei să exprimi ceva, dar nu prea știi cum. De aici și multe banalități, clișee, pe care ai putea să le eviți pe viitor citind mai multă poezie și lucrând mai mult pe text.

merci, Leonard. poate “iubitorul de poezie” nu e de acord cu tine. îl încurajez să te contrazică. sau să-ți dea dreptate:D

decembrie se repetă*

L-am citit de când l-ai postat. E un text bun, nu prea am ce să reproșez. Felicitări!

Nu cred că e un text atât de slab/grețos, așa cum sugerează domnul Vasile Munteanu, acest guru al poeziei, dar se sprijină prea mult pe final. „să-l prindă în cioc și/ să-l zboare în țările reci”
aici poate ar fi trebuit să insolitezi, să lași mai multă ambiguitate. În loc de în țările reci să găsești altceva. Mie mi-a plăcut monocalm. Am vrut să las un semn acolo, dar văd că l-ai șters.

Strofele 2, 3 și 4 îmi plac. Ai imagini frumoase acolo. Dar cred că ai putea să mai tai puțin din ultimele strofe. Senzația mea e că te lungești și se pierde din efectul dorit. Cu toate că poemul în sine e construit pe un ton molcom, ca un câine blând care te adulmecă și te lasă să-l cunoști până să îți spui că e minunat, cred că ai fi putut accelera spre final; sunt cam multe detalii/imagini îngrămădite nu știu cât de necesare care ar putea atenua din reușita celorlalte.

Hmm, cam cerebral după mine. Sunt tăiate niște punți între versuri, bănuiesc pentru ritm și limpezime, dar se și pierde puțin din emoție așa. Mai exact, asta se simte la strofa a doua și a treia, unde se succed niște imagini, e un efect vizual puternic, dar puțin derutant în același timp. Și parcă divaghează de la „povestea” textului. Prima strofă mi-a plăcut. Și per total mi-a plăcut, dar mi-ar fi plăcut și mai mult dacă era minimalizat pe alocuri controlul și nevoia excesivă de a raționaliza până și emoția.

când nu s-a mai putut vorbi
cuvintele s-au lipit de cerul gurii
ca să-mi țâșnească din ochi
și din toți porii până când m-am desfăcut pocnind ca o pâine pe vatră
aceste cuvinte sunt încă vii
inima lor mai pâlpâie
tremurând în fața adevărului


luați de mâncați

varianta mai epuratâ. am vrut să fac un comentariu mai detaliat la alt text, printre altele să îți zic că îmi plac comentariile tale, dar sunt prea obosit și aștept finala US OPEN. toți banii pe Djokovic:D.

ăsta e un text foarte fain.

Cred că ar trebui să mai încercați să faceți din „nimic” poezie. S-ar putea să aveți surprize. De exemplu, mie îmi place ce e aici și cred că e mai poezie decât ultimul postat. Cred că asta se întâmplă cu cei „prea” destepți și prea citiți, și n-o spun ironic. De multe ori scot poezie din nimic mai degrabă decât atunci când încearcă ()cu tot dinadinsul să „facă” poezie(multe ghilimele!un mod ușurel de a fi subtil!). E bine totuși să existe niște punți într-un poem prin care să vă „siliți” cititorul să înțeleagă și ce e mai greu de înțeles. Aici totul mi se pare bine dozat și ultima strofă e chiar ingenioasă.

Asumarea centrului mie îmi spune ceva, dar nu e mai bine să împingi marginile spre centru?Minciuna e de multe ori în centru pe care îl crezi centru. „nu am ochi decât pe o singură față” îmi aduce aminte de filmul lui Kusturica și peștișorii cu un singur ochi din scena finală. Te deghizezi bine, dar tot intimă cred că rămâi:).

„cum să ai cât de repede
cum să scapi în cel mai scurt timp
anii sunt trepte ce se prăbușesc în urmă”
Asta păstrez eu de aici. Sper că nu e prea puțin:).

Îmi place tonul din primele trei strofe, dar ai nevoie de un final mai cu schepsis să se îngroașe.

Cred că ai putea să inversezi elipsa(sună foarte deștept cuvântul ăsta!)aici:„până în clipa aceea +când+
corpul îți tremură sub tine” cu aici:„culoarele nopții călcăm pe castane”. Deși chiar și așa tot s-ar putea să scârțâie ceva la ritm. Poate e mai bine cum ai lăsat tu, dar am să încerc totuși niște reașezări și decizi tu cum e mai ok. „mai bine orice decât să am imagini
scoase din filme în care din când în când”=as lăsa „unde din când în când” în locul lui „în care din când în când” pentru că urmează cineva o ia razna ca noi, și „unde” plasează mai bine acel noi decât „în care”, plus că e mai doi în unu. „printre ploi și ninsori în camere în metrou” în camere de metrou am citit eu. Aici s-ar putea crea puțină ambiguitate, mai multă sugestie, și enumerația nu știu cât de adecvată e în context. Mai degrabă ar putea scădea din intensitate, dacă nu raportezi cele două cuvinte și la alte detalii prin care să le relaționezi emoțional. Așa ai lăsa mai mult la imginația celui care citește să deducă și iese un joc de cuvinte simpluț și cu mai mult impact. Trecând însă peste detaliile astea, care ar putea schimba textul, în bine sau în rău, e un text cald și calm, suficient de intim cât să empatizezi și suficient de distant/evocator cât să îl înțelegi. Cam atât. Poate mai zic și alții.

Ce enumerează antecomentatorul meu ar trebui să fie exact punctele forte ale textului, nu e așa domnule Vasile Munteanu?Acolo eu văd puțin echivoc, deci rost de căutarea poeziei. Altfel e destul de simpluț și sărăcuț. Și lipsă poezie. Nu trebuie să vă supărați(am dedus asta din finalul comentariului 2, poate mă înșel!) cu toții avem momentele noastre de slăbiciune. Nu e interesant însă cum uneori chiar pe textele mai slăbuțe pot ieși niște discuții interesante?Închei tot cu o întrebare, așa îmi stă în fire.

Deci vă rămâne 80 la sută din vină și mie restul pentru că tocmai ascultam Specii când mi-ați pomenit de Trubadurul lui Salvatore. Și abia ce intră Dragonu Ak47 la mic! O fi simțit el ceva. Lăsând seriozitatea la o parte, eu cum aș putea să rezonez cu textul dumneavoastră?Are vreun remix ceva?Vreun featuring?De pildă, și eu am un text semnat Misery is a Butterfly, după o melodie interpretată de Blonde Redhead. Dar textul respectiv are anticorpii lui, îmi place mie să cred, chiar și dacă aș scoate titlu și referința din text. Ați putea să spuneți la fel și despre textul dumneavoastră?Unde e aportul dumneavoastră aici?!Cu ce îmbogățiți/determinați să fiu curios să înțeleg mesajul?Sau e strict/exclusiv pentru cunoscători?

Vă mărturisesc cu sinceritate și bună-credință ca nu am înțeles sau simțit nimic cititndu-vă textul. Oare e (doar) vina mea?:)

Wow, vice-campioană la karate, stilul shito-ryu. Aviz amatorilor!Și fire poetică, și luptătoare. Despre text:e un text frumos, ca multe altele pe care le-am găsit din întâmplare în pagina ta. Îmi place foarte mult acel „dar” din strofa 2, nu știu dacă ai avut un instinct să îl folosești, sau doar s-a potrivit ritmului tău interior. La fel și „in vârful unui brad”, care sugerează foarte finuț ideea de cadou și de transcendere/regăsire poate în același timp. Ai o sensibilitate autentică și un instinct bun al folosirii cuvintelor, dar cred că ar mai trebui să lucrezi la vocabular, să îți mai îmbogățești imaginile, să folosești și metafore sau să încerci să strecori mai multe sensuri sub simplitatea-ți genuină. Să nu rămână doar o relatare drăguță și atât.

Ce minunat funcționează treaba asta: vine un prieten și îți spune ești genial, chiar m-a uimit cât de eterică e scrierea ta, mai vine unul și spune că ai un stil deja și că vei inventa a cincea roată, și toate comentariile curg inevitabil așa.
Pentru cine n-a citit nimic suprarealism, normal că o astfel de poezie e revoluționară. Din păcate, nu e nici măcar o reproducere de calitate, darămite reînviere. Sunt doar niște colaje de imagini meșteșugite, îngrămădite să iasă de un poem. Nu există un ritm al interiorității, nici măcar delirul ăla specific suprarealiștilor, e un text cuminte cu niște cadre și în rest totul plutește la suprafață.

It\'s so boring. Așa ceva e foarte la îndemână să scrii. Și oricât ai încerca tu să cauți un adversar în poezia care încearcă din toate puterile să transmită, să construiască, etc, aici nu e cazul. Pentru că nu e o poezie despre nimic, așa cum, să zicem, era Seinfeld, un serial despre nimic. Se simte vocea ta care se joacă, amestecă voit și pe Borges și pe Nick Nolte și pe tanti Lenuța, să iasă ceva drăguț și jucăuș. Poate era mai bine dacă rămâneai în umbră și erai mai puțin băgat în seamă. Textele tale încep să devină teziste și să își piardă din prospețime. Sau poate ăsta e și scopul?