dan david

Pământul a devenit o planetă Locuită în exclusivitate de pești. La anul zero a fost doar o ploaie. Coborau din cer particule argintii În care soarele era amplificat Până la infinit. O invazie

Știu că n-o să mai poți citi acest mesaj. Îl scriu totuși; o să-l citesc cu voce tare undeva într-un parc pustiu la marginea oceanului acestuia îndepărtat. Parcul în care odată ne plimbam până

Acum nu mă mai tem de venirea zorilor. Am învățat să închid ochii Înainte de sfârșitul visului Și să mă cațăr mereu spre o altă poveste. Mă tem acum de netrezire! De starea de veghe la granița

Septembrie doarme cu aripile adunate; Ca un înger care și-a pierdut inocența Pe undeva între adevăr și dreptate. „Nimic nu e drept!” îmi spui. „Bine, și ce-i cu asta? Nimic nu e drept în ochii

Stau culcat în iarbă, cu fața spre cer; Parc-aș fi „Ciobănașul” Imprimat pe marca poștală De pe scrisoarea de mi-o trimitea mama La Copșa Mică, demult; Fără adresă; Fără stradă, fără numărul

Vă prezint noul meu volum de poeme, „Celalalt obraz al Pamantului”. Ce-o fi cu acest titlu? Ce inseamna lacrima din ochiul drept? Ce ganduri sunt ascunse intre copertile sale? Va las

Așează-mi pe frunte mâna ta caldă! Vreau să închid ochii Și să-ți citesc destinul în palmă, De-alungul semnelor tăiate adânc De la bun început; Să rămână. Urma aceea întinsă ca un

Iarna am vise albe. Parcă nopțile reci Ar fi aflat detergentul minune. Spală îndoielile, deziluziile, Toate păcatele din lume. Dimineața când mă trezesc În camera înghețată Îmi adun

Aș dori să rămân în memoria prietenilor, Om tânăr aplecat peste planșetă La prima oră de Geometrie Descriptivă. Dumnezeu știe cum arată epura Intersecției dintre cilindru și con. Mi-a șoptit-o

Când îl vizitam pe nenea Tică, Tanti Viorica, zâna mea bună, Ne servea ceai. Alături, felii de franzelă Unse cu margarină. Pe deasupra telemea de oi. Un deliciu, un vis! Miracolul venea mai

Nimic nu mă poate opri; Nici măcar rinocerii, Să mă răzvrătesc, Să mă răspopesc, să mă convertesc La credința băștinașilor sălbatici Din Munții Stâncoși, Din jurul Babelor și a Peșterii

Ce să fi fost Între mine și autobuzul albastru De pe linia trei? Înghesuiala călduță Care îmi plăcea atât Lângă spatele tău transpirat? Orașul nu merită versuri. E monstruos, e uriaș. De pe

În pădurea aceasta Poezia este floare rară. Cuvintele adevărate Au fost luate sub aripi De păsările plecate În altă parte, Să adoarmă o rugăciune. În urmă, un vuiet alb; Ger dintr-o iarnă

Iarna am vise albe. Parcă nopțile reci Ar fi aflat detergentul minune. Spală îndoielile, deziluziile, Toate păcatele din lume. Dimineața când mă trezesc În camera înghețată, Îmi adun

Când am fost învins, Când am suferit Și disperat am întrebat „de ce”, Și disperat am țipat „ajutor”, În jur s-a întins un pustiu de tăcere. Îmi țiuia în urechi. Chiar și cerul s-a

Păcat de venirea pe lume, Dacă nu am găsit moștenirea de durere Pe care părinții mi-au hărăzit-o Convinși că prin durere doar Aș putea ajunge om isprăvit. Naivi, au intrat în pământ. Ca să

Nici nu ți-ai ridicat capul de pe pernă. Zâmbetul îți lâncezea Ca o frezie pe un fundal de mătase. „Hei, a răsărit soarele! Vino să-l vezi!” Din valurile molcome, Astrul se ridicase De un

Sunt o umbră a întâmplării Și fac umbră pământului La rândul meu Pe marginea cărărilor pe care alerg, În toate stațiile de autobuze Sau de avioane sau de trenuri, În care opresc Să mă

Nobil scăpătat rămas fără castel, stau rău cu banii; rău de tot. N-am reușit să-i strâng în această viață, așa cum am adunat anii. Poate peste veacuri, în cealaltă. Nu vreau să împrumut de la

După noaptea aceea grea Nimeni nu s-a mai gândit la tine. Oamenii erau îngrijorați Fiecare de soarta sa Și te-au uitat. Nu știu dacă cineva Te-a privit atunci în ochi Să te înțeleagă cu

Duminica dimineața între zece și douăsprezece, Cântăreața de la mansardă Exersează țesând vocalize împestrițate. Toate vecinele de dedesupt Pufnesc înciudate Și nu pot pleca la biserică Până nu

Pereții albi dimprejur Nu sunt în stare să-mi spună Nici o poveste. Mai degrabă tac. La provocări nu răspund, Insensibili la strâmbăturile Și la jongleriile mele De saltimbanc. Iar mie mi-e

De când mă știu am fost preocupat de îngeri. Pe primii i-am descoperit, copil încă, În vechile ceaslovuri bisericești. Preotul bătrân îmi spunea cu voce caldă: „Privește băiete, citește și pune