Poezie
Autobuzul albastru
1 min lectură·
Mediu
Ce să fi fost
Între mine și autobuzul albastru
De pe linia trei?
Înghesuiala călduță
Care îmi plăcea atât
Lângă spatele tău transpirat?
Orașul nu merită versuri.
E monstruos, e uriaș.
De pe coastele sale uscate de secete,
Ce ironie,
Se vede oceanul plin
Ca o găleată cu ochii albaștri.
Tu nu vei veni.
Mi-ai șoptit ieri că ai ore la astrolog
Pentru coșmarurile acelea de sub pleoape.
Rezemat de stâlpul
Pe care îl iubesc într-adevăr,
Aștept în stație cu ochii grei.
Dacă tot nu mai vii,
Nu mai găsesc niciún motiv
Să mă cațăr și azi în autobuzul albastru
De pe linia trei.
Dan David, Los Angeles, Ian-18-2007.
013799
0
\"Orașul nu merită versuri.
E monstruos, e uriaș.
De pe coastele sale uscate de secete,
Ce ironie,
Se vede oceanul plin
Ca o găleată cu ochii albaștri.\"
Un peisaj ce se reflectă în interioritatea atemporală a inimii.
Călătoriile impromptu în jurul propriilor mecanisme sentimentale au întotdeauna un autobuz albastru.