Poezie
Clopotele
Saice
1 min lectură·
Mediu
Am nevoie de clopotele alea care bat
secundă cu secundă. Razele duhnesc în
potecă aceleași cotoare de măr,
aceleași urme, același joc cu zaruri
- culeg punctele cu unghia. Observația: la ei
au stat drepți puii tineri de pom, legați în
bordul din urmă al camioanelor.
Am părăsit o clipă prezumpția că pot
necheza pe vârful picioarelor cu cercurile
scrise în praf
- către apus ne ducem cu toții; am părăsit
linia palidă, pătrățelul trasat de oficiali.
Satul șerpuiește în soare strălucitor ca o
muscă nouă: astea sunt toate înmulțirile
noastre, vacarmul de lut, piatra strânsă
între dinți, fânul pus la botul cailor.
Exodul e călcâiul mânat de blânde, trupul
femeii tinere, nestatornic, bandajele puilor
care sclipesc de la depărtare de parcă ar fi
bubele moșului
- lesa lui Peștișor uneori se întinde mult și
dureros peste.
Că o să car cu mine atâta pleava, căruțe de
scoici și pensule, perdele galbene de fum,
mâinile de pământ luat de acasă.
Mă trece începutul ăsta de cer pe care îl
cern cu pașii, unul de vină, altul de pomană
- am nevoie de clopotele care bat în
conturul lumii acesteia ce pierde tot întâiul
pas.
022608
0
Remarc\"Am nevoie de clopotele alea care bat
secundă cu secundă./ am nevoie de clopotele care bat în
conturul lumii acesteia ce pierde tot întâiul
pas\".
Adrian H.