Poezie
transparență
2 min lectură·
Mediu
nu fac decât să merit să te-aștept
în piața universală a apelor
oarbă cu aceeași uimire fără protocol
ascunzând în vizuina sângelui
sărutul pentru lăcașul din spatele genunchiului
și o năframă ca să mă știi la vamă
poate că munții când oftează trag o cortină
peste nori
poate că ochiul meu drept obosește uneori
o monedă de trecere nu găsesc
să-mi amân sufletul
îmi despart capul de trup
să pot medita asupra întregului
trupul meu e o amforă romană
în care pietrific azi comete
iar ți se pare prea mult
iar ți se pare prea vers?
află că de la depărtare ești doar un
solz transparent în care se reflectă soarele
și-mi vii înspre tălpi ca o cale lactee
incendiindu-mă
știu că te zbați într-o piramidă de ceață
de aceea te sap într-o coajă de arin
cu unghiile
între noi o uriașă reptilă domolește
dogoarea planetei
mai e un pas dar sunt prinsă aici
sunt arbore și tălpile mele au prins rădăcini
ce ajung in câmpia de maci
îți bătătoresc rodul căutându-ți sămînța
știm că într-un târziu limba de fum înghite tot
știm că vom bea cu gurile livide ultimul strop
de apă vie
de aceea mă culc în miezul de jar al florilor
visând bondari
044566
0
SE