Poezii

înapoi acasă. orele mă înjură, marea mi-a șters numele din agendă cu o gumă uzată. acum sunt doar eu și, în weekend, poezia mică a prezenței tale.

se strecoară prin frunze, prin liniști, prin înserări, ca un trecut presărat cu anotimpuri de cenușă ale unei țigări în descompunere. mă cuprinde fantoma nemuririi prin greșeală, lăsați-mă

am încercat să fiu fără aripi, mă poți învinui pentru asta? cercetare îmi pare rău eu… am încercat doar să fiu nimic ~ cântecul devine mai tare, mai sălbatic, sabie înfiptă artificial în

pelerini ai inimii mele sunt liniște îmbibați cu fulgi arămii și uneori raze albastre oh dar de ce nu mă vor mângâia șuvițele sufletului meu oh dumnezeu-inexistent născut de o

și mai uit câte un detaliu la umbra pletelor de nuc bătrân, și celelalte ere? de ce scriu durerea pe o creangă paralelă? și nimic mușcând neculoarea din care am smuls o zgârietură de rouă în

s-a trecut si secolul iubirilor tremurand din picioare palide contrastand lumina-intuneric, inima-eu, s-a trecut si sufletul rasfirat in patru cuvinte omogene verzi-albastre-rosii hai sa

Visez stelele noastre imbratisandu-se, urmele impleticindu-ni-se imperturbabile pe nisip. Ma doare frigul diminetilor imbibat cu singuratatea retorica de amintiri si fum, e primavara mereu si-i

respir frunze albastre de toamna si fiecare particula doare fara tine... respir iubirea amara dulce prin fiecare pleoapa nocturna imbatata de tine... aripa cu aripa, pierd cerul, respir

e aici copacul vietii pe care il gusti ramura cu ramura destin cu destin si daca in varf mai ai ceva de spus ai pierdut jocul fara drept de revansa

ma striga ma cheama doar o secunda ramasa pribeaga pe noaptea ochilor ei, e frica mai ampla, nebuna se strecoara absenta pe buzele mele neajutorata cum li s-a facut brusc violet de toti si de

inca se va scurge seva din muschii artificiali ai apusului... m-as fi zbatut fara zambet sub aceleasi masti ranjite cu degetele proclamate rebele cersindu-si firimituri de os sub pleoapele

lacrimi de stele mi-s atat de nu absenta ta se ploua in ochii mei amari intre anticamera si tine conturez vise sferice atat de nu vocea ta mi-e cald mi-e dulce mi-e nu cand mi-e dor imi

Mi-e frica sa nu plece si ea, cer si pamant intre care ma clatin palid de singura mimez dansul nostru cand stelele curg in duet in ochii nostrii indragostiti sau poate era doar ochiul

imi strang avida pe sub tample fustele decoltate-n amintiri tandre de tu si eu, ma retusez plonjand in vreun sentiment mai vechi si-mi strecor bratele palide printre valuri sa-ti ajunga albastrul

imi esti prea stea asta e o romanta retorica esti si ma intreb ce fel de univers ma mai cuprinde cu aceleasi brate esti stea cand ma legan ametita intre eu si tu cred ca niciodata noi sunt

pasii cerului ne aud ne plang ochii ploii atat de pasivi cand suntem prea stele sau poate doar prea umbre sub umbra cea mare si e romanta de dragoste cu ploaie si sunt stropi de