Poezie
amorf
1 min lectură·
Mediu
s-a trecut
si secolul
iubirilor tremurand
din picioare palide
contrastand
lumina-intuneric,
inima-eu,
s-a trecut
si sufletul rasfirat
in patru cuvinte omogene
verzi-albastre-rosii
hai sa le zicem lumina
doar cand nu vom mai atinge zorii de marmura neagra,
s-a trecut ego-ul si
nu ramane nimic
sub steaua uzata
sacrificam
copii cu frunti stramte de seva platinata
gandind fum in forme geometrice
absurde
s-a scris maine inca o iubire in calendarul cerului
ma dracui innegrita sub mari de regrete
preventiv
dar va fi mereu altfel
conform lui noiembrie
cand mi-au renascut
frunzele
si porii
m-am dezlegat haihui...
ma atasez ridicol pleoapelor tale
de seara
si ma nasc in clipa urmatoare
celei in care am inceput sa mor
secunda cu secunda,
imbatata-n adoratie puerila prin forma
si ma doare procentul
microscopic
potrivit caruia va ramane
doar conturul
si privirea-mi rece
spre nimeni...
non-ego in afara de mine...
sunt prea plauzibila si inutila
fara \'tu\'...
...si cuvantul mult prea uzat
care mi-a ramas mic
din epoca incheiata
a sinuciderii...
003.185
0