Cuth Hajnalka

Sunt ostenit de atâtea încercări eșuate Plămânii mei se simt sufocați de fum și am uitat să respir Am degetele înghețate lipsite de viață Și numai pot să cânt la instrumentul meu preferat

Cerul îmi vorbește în tonuri de mov și roz aprins Soarele zâmbind mi-a spus pe curând, Un stol de iubiri neîmplinite își iau zborul Gândul mi-e la tine iar Te aștept… Luceafărul mi-e

Înainte de a începe poveste mea trebuie să vă spun câteva lucruri despre mine. La prima vedere par o fată obișnuită, am 1.70 inălțime, 65 kg, brunetă cu ochi verzi, salut mereu politicos și zâmbesc

Fluturii își scutură magia La sfârșit de vară, Florile-mi zâmbesc adio Și îmi lasă sămânța speranței de noi primăveri Sufletul meu de artist seacă de dorul de a zbura Gândurile mele aduc ploaia

Frumusețea mea a obosit De-atâtea strigăte ce-ndură, de lumea asta suferindă Aș vrea să pot să duc povara lumii Dar nu pot… Mă împiedic în gropile neasfaltate, cu smoală neagră-cenușie Pe

Plânge cerul când mă vede Căci salvare n-am cum să-i aduc Luna stă și ea de veghe I-aș zâmbi, dar nu apuc Mintea oarbă se tot întrece Și nu ajunge nicăieri Sufletu vrea să mi-l sece Să mă

Berzele joacă un dans de rămas bun pe cerul vast, senin Clopote se aud în larg, Duminicile sunt sfinte la țara D-zeu e mai aproape decât aș fi crezut Adierea caldă îmi aduce aroma de fân

dacă toamna mi-ar vorbi mi-ar spune că e firesc să lași frunzele să cadă copacii nu se străduiesc să-și înece umbrele ele își schimbă forma o dată cu dansul soarelui dacă toamna mi-ar

Îmi ridic pleoapele domol Cu o lene grea lăsată de ziua de ieri, Focul din șemineul ponosit s-a stins demult E mai rece decât aș vrea să fie, Îmi caut papucii pufoși ce zac ascunși Sub patul

îmi place să stau în patul ce miroase a noi unde îmi alin tristețea în zile fără rost când primăvara nu înseamnă nimic, când plimbarea în grădina fără capăt nu-și mai are menirea flori de cireș

stau în odaie și privesc prin stropi de ploaie mari, uscate pe geamul obosit ce lasă lumina să pătrundă tot mai greu acum, soarele de toamnă încă jucăuș îmi ajunge la degetele leneșe ale

Diminețile ne aparțin, dar nu le simțim căci ne trezim frustrați să ne târâm la locurile de muncă temporare, la care nu putem renunța de frica zilei de mâine. Frica și confortul, dușmanii cei mai

Înainte nu eram prietenă cu dimineața Lenea și mofturile mă trăgeau de cămașa de noapte din bumbac fin înapoi în cuibul bine încălzit, Cu perdeaua trasă înfruntam razele de lumină obraznice ce-mi

Este o zi obișnuită de miercuri, se aude zgomotul unui meci foarte agitat în fundal. E campionatul de fotbal, iar. Hmm au trecut patru ani! Părea că era ieri când ne-am certat că nu avem plasma și

De unde începe începutul? unde fuge Dunărea în grabă de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean, de ce sunt brazii verzi tot anul iar florile de mac

~ vis viu ~ împart cerul în bucăți și-mi iau câte o porție de albastru atunci când soarele plânge că nu te poate vedea, laleaua galbenă primită de la tine se-ntreabă unde-s furnicile ce-i

~ Început de an ~ E prima zi din an și mă trezesc cu un efort colosal, abia pe la amiază, după o petrecere ca cea de ieri nici nu mă miră. Cu toate că mi-am promis că voi petrece ultima zi din an

Uneori aș vrea să te cunosc Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut, Căci doar așa pot eu să te iubesc Fără să știu de-al tău prezent și nici trecut, Uneori aș vrea să-mi cânți doar mie Și

stau și privesc foaia albă curată vreau să-ți scriu dar nu pot ești prea aproape de mine să mă auzi ochii tăi spun mult prea multe iar eu nu vreau să-nțeleg neînțelesul dincolo de o dragoste