Am bătut la ușa ta...
Mi-am dorit
într-o clipă de nebunie halucinantă,
să-mi scriu,cu sînge,
numele tău,
pe trupul meu...
Cu fiecare înțepătură,
m-aș simți mai aproape de tine,
sau poate mai
Te văd deseori
mergînd pe o stradă pustie...
Te ia un copil de mînă,
care seamănă uluitor cu tine...
sau mai bine...
are același albastru în ochi...
Mi se pare straniu:
doar tu ești
Ești actor
și teatrul te mistuie
ca în cazanul diavolilor.
De ce te-ai deghizat așa?
E un carnaval din săptămâna albă?
Raze albastre
te împresoară
ca mulțimea de cântece
și dansuri în jurul
Plouă la Londra
ca într-o poveste
banală și mistică.
Cad stropii rar,parcă involuntar,
topindu-se
înainte de a-ți atinge geana obosită.
Plouă grav,
peste lacrimi și sînge,
peste drumul
Mă săgetează
imaginea paradisului.
Ceea ce a fost străpuns
cade la pămînt.
Am adormit ieri
și m-am trezit mult mai mic azi,
aproape infim.
M-a micșorat
timpul,
m-a topit
razele
Te cunosc,
dar nu știu nimic de tine...
Dezvăluie-mi
un singur lucru,
spune-mi:
dacă te-aș prinde în brațe
într-o seară de mai,
și te-aș săruta pe spate,
pe coloana vertebrală,
ți-aș
Era dimineață
și era atît de tîrziu...
Contemplam chipul tău
și mi-a venit un gînd finit,
impresia de moarte subită...
Aveam în sînge
reflexul de a te mușca de buze,
să te doară,
tristețea
Am ajuns,într-o zi,
singură,în orașul tău...
Stăteam pe banca,
unde ne-am îmbrățișat
acum cîteva zile...
Timpul...
El omoară iubiri...
Privesc lacul singuratic,
Și el
Ca și ploaia asta
Mă doare
imaginea crucii
înălțate pe muntele Golgotei.
Mă săgetează orice suliță,
căzută din ceruri,
îndreptată spre pămîntul putrezit
de ploaia indiferenței.
A murit nu Isus,
ci a murit
Nu mai cred
în cuvinte suave
topite de cer,
pentru că
m-a aruncat cerul,
și pe un nor
am ajuns ușor la pămînt.
M-au alungat din rai,
mi-au frînt aripile sublime,
m-au transformat
în
Tăcerea
mi-a picurat peste trup,
ca o rană.
Frumoasă și singură,
ca o zînă,
îmbracată în costum de durere,
stau la capătul nemărginirii
și printre atîtea fețe,
te caut ca într-un haos
Ce greu e sa obții
un antidot pentru dragoste!
Uneori...
Îmi vine o senzație stranie
Și aș vrea să te îmbrățișez
pînă la oase,
pînă la exorcizare...
Să fiu un virus
ca să-ți pătrund sub
Moarte-
am văzut scris în palma ta...
Mi-aș fi dorit
să șterg acest cuvînt,
ca o anulare...
Nu,nu poți pleca fără mine,
la îngeri...
Te-aș lega cu un fir de mine,
ca iubirea să rămînă
o
Mi se scurge
timpul prin vene,
ajungînd la straturile tectonice
ale universului.
Magma dilatată
se revarsă abundent
pătrunzînd în rocile cristaline.
Din roci
se înalță la cer
vulcanul cu
Departe de stele
pornesc spre neantul universului
Zbor ca un fluture,
în abis,departe de tine!
Plînge îngerul meu
cu lacrimi negre.
Cade iubirea
și în cădere
se transformă în sînge,
care
Celule
sunt pe dinăuntru,
Molecule și atomi
pe dinafară,
Imagine reflectată
pe retină,pe corpul sticlos,
Dans al clipei,
Cîntec a neantului,
ce-și mînă tristețea
pe strunele
Nu e mai multă,
nici mai puțină lumină,
decît întunericul.
Mi-a străpuns inima
iubirea,ca un arc,
ca lacrima unei sfinte nebunii.
O aversă m-a prins între brațele ei.
Sub cerul liber
edenul
Nu știu cum
și nu știu cînd
mi-a crescut în inimă
o stîncă.
Pietrele ei
circulă și azi prin
arterele,
venele mele.
Urmează o contractare miocardică.
Aș vrea
să-mi crească valvule
Mai ții minte,
cînd îți povesteam
despre lacul și plaja neagră
din orașul meu?
Flori,candoare,tadrețe-
toate sunt nori.
Nu vei afla niciodată,
că mi-am vospit corpul cu
acuarelă
Mi se taie timpul
cu cuțitul de bucătărie.
Am ajuns să am un singur prieten-
pasărea albastră.
E decembrie și
în decembrie,
mi-e tare dor de tine!
Mă omoară încet și flexibil,
inima ta.
Ce
(Prima zi de cădere)
Am fost la capătul pămîntului, să caut ceea ce am pierdut demult, atunci cînd trăiam într-o altă lume, departe de toți și de toate tragediile.
Dar unde este de fapt capătul
Am așteptat amurgul
ca să-ți bat la fereastră,
dar,
s-au spart geamurile
și cioburile
mi s-au înfipt in tălpi.
Îmi pare rău
că nu-ți voi dărui
secunde din viața mea.
Plînge ploaia și
Uneori clipa e fermecătoare.
Þi se face sete
și vreai să o bei.
Din marea universului
sorbești eternitatea,
Și de la țărmu-albastru
a rîului de soare,
absorbi păiengenișul
al clipei ce se
Explozie
de lumină nepămînteană
mă lasă
pe pragul unei noi dimensiuni.
Camera-emite
amestecuri euritmice
de sunete și culori.
Spațiul cub,
de sute și mii de metri,
mă cupride
și mă
CS