Cristina Rusu

mulțumesc că ai trecut pe la mine și ai lăsat cîteva cuvinte de suflet.

cu prietenie, bia

Nicolae,

aș trece primul poem la senryu pentru că are tentă clară umoristică. poți scrie sus haiku și senryu că nu este nici o problemă.

al doilea poem arată imaginea omului care a trecut prin viață și nu i-a fost atît de rău dar nici bine. nu pare imaginea unui om apăsat de griji majore ci mai degrabă a unui nostalgic. ploaia accentuează poate un dramatism ușor dar fiind molcomă liniștește atmosfera de aici. este un poem drăguț.

la al treilea poem ai pierdut imaginea pentru că este prea explicativ. toamna este tîrzie, bunicul este "tîrziu" și el, iar ultimul vers ar fi bine de schimbat ca să fie mai poetic nu o simplă frază explicativă.

succes. mai trec pe la tine. bia

Marian,

mulțumesc pentru comentariul tău. tu ai mult mai multe să îmi vorbești despre lună că ești fizician, dar uite că poetic ajungem la un consens imaginativ. contează mult starea pe care o are un cititor atunci cînd citește un poem haiku. exact ce spunea și Any mai sus. trăirea și puterea imaginației este vastă, limitată doar de temă bineînțeles. luna are forță iar poemele legate de lună dau impresie puternică.

te mai aștept în pagina mea. cu prietenie, bia

și pentru a citi dar și pentru a scrie haiku este nevoie de o stare contemplativă. este adevărat că în acest tumult cotidian pierdem această liniște interioară și urechea se obișnuiește cu zgomotele puternice ale orașului pierzînd oarecum din acuratețea ascultării naturii. Any, mulțumesc că ai intrat în această stare și ai lăsat aici un semn. deși se spune că poemul tanka este cel care se pliază perfect pe lună și lumina ei, asta pentru că este un poem de dragoste, uite că și poemul haiku poate găsi repere de trăire autentică, îndreptate spre solitudine și eu interior.

mulțumesc de semnul tău. cu prietenie, bia

referitor la regula de scriere a silabelor nu este nici o problemă dacă se întrec două silabe. sau dacă lipsește una. este permisibil mai ales atunci cînd imaginea poemului nu poate fi trunchiată sau alegerea unui cuvînt cu o silabă în plus poate da mai multă greutate poemului. acel cuvînt poate fi cheie. sînt concursuri la care se cere clar în invitație 5-7-5 și atunci trebuie păstrată regula.

vacanta mare/doar in caiet soarele/inca zambeste

eu am folosit versul vacanța de vară ca să fie kigo (anotimpul) întărit. nu este greșit vacanța mare, pentru că este kigo de vară, vacanța mare fiind numai vara și atunci e clar că se înțelege. caietul nu l-aș folosi pentru că este legat de școală și numai la școală copiii merg cu caietele la ei. desenul este de vacanță și în vacanță copiii desenează pe coli, pe zmeie, pe asfalt. referitor la ultimul vers trebuie atenție în aranjarea cuvintelor ca poemul să poată fi frumos la citire. e tăiat prea brusc /soarele încă zîmbește/. eu am preferat să termin poemul haiku în substantiv și să dau o tentă tristă poemului. ultimul vers de mai sus are acea tentă mai spre pozitiv și duce poemul în sus. la mine tenta este accentuată spre tristețe și cititorul înțelege clar că doar acolo în acel desen soarele mai are un zîmbet căci în jur nu mai există așa ceva, adică pe fețele copiilor. /încă zîmbește/ lasă cititorul cu deschiderea spre pozitivism. și de aceea trebuie mare atenție la folosirea lui /doar/ și /încă/. doar acolo mai este ceva. doar acolo este încă ceva. trist /pozitiv. nu este greșit a se formula așa. dar eu personal am vrut sa accentuez starea de tristețe generală și să dau o altă înțelegere poemului. copiii au obiceiul ca în toate desenele să facă o gură la soare. o gură zîmbitoare. acesta este un reflex, un gest nevinovat. e diferit să scrii /încă zîmbește/ sau să scrii / mai are un zîmbet/. acel /încă/ schimbă mult. iar /mai are un/ acel /un/ schimbă mult. poemul cu vacanța mare nu este greșit dacă se schimbă caietul (azezat într-un context potrivit). poemul haiku este autentic și desprins din realitate. realitatea folosită cît mai bine.

case in bezna/ochisorii cauta/drum spre lumina

diminutivele nu au ce căuta în poemul haiku. eu nu aș fi ales varianta cu casa. în casă și mai ales la subiectul de mai sus toată lumea se ascunde. cad bombe și lumea se ascunde în beci. din casă nu poate fi o continuare perfectă cu drumul. în casă se stă, chiar dacă nu se dau bombe. casa se asociază cu elemente statice de obicei: fotografii, jurnal, fereastră, tablou, bunica care împletește. imaginea este trunchiată. bezna iar este o problemă că deja obturează absolut tot. e un cuvînt prea profund. eu am folosit /străzi întunecate/ ca să pot continua imaginea spirituală. cuvîntul străzi l-am folosit pentru strada reală în sine, iar cuvîntul drum l-am folosit pentru drumul spiritual. și așa am creat planurile. pe acele străzi copiii caută salvarea. drumul meu este de fapt "cuvîntul" salvare a vieții. acest drum mai poate însemna un ajutor. cineva să le întindă o mînă ca să îi salveze. chiar dacă acest poem nu are kigo, el este scris în maniera celor din occident. un exemplu de poem scris de Ban’ya Natshuishi; "Văzându-mi bătrâna mamă în spital/ capăt energie/ după cutremur." este doar un exemplu și pot da foarte multe. poemul se bazează pe imaginea care rămîne în fața ochilor.

arsita si praf/undeva sub ruine/o papusica

și aici scoatem diminutivul. poemul haiku este atît de scurt încît nu e loc de folosit diminutivul ca să mănînce silabe. ca o paranteză, trebuie atenție și la cuvintele articulate: zările, ramurile, calul etc. de preferat; în zare, ram, un ram (înflorit), pe ram, cal, un cal. cît mai bine așezate silabele ca să formeze cuvinte bine închegate în poem. versul /undeva sub ruine/ nu este potrivit. cînd scriu ruine mă gîndesc implicit la ruinele unei cetăți medievale, ale unui castel din alt secol. acel undeva te duce cu gîndul că e dedesubt sub pămînt. nu e locația exactă. în poemul meu totul este la suprafață. printre dărîmături se vede o păpușă. nu am scris sub dărîmături, ca să se înțeleagă că ceva este acolo și nu se știe ce. dacă scriam /sub dărîmături este o păpușă/ suna a propoziție și atît. nu se vede sub dărîmături nimic și atunci trebuia să îmi imaginez că cineva a găsit o păpușă sub dărîmături și se întreabă unde este posesoarea ei, poate a murit. dar trebuia să folosesc verbul a găsit și atunci lăsam cititorul doar să își imagineze că cineva a dat la o parte dărîmăturile și a găsit o păpușă acolo. dar unde este frumusețea imaginii? pare prea complicat. eu am folosit ca și kigo arșița. poemul este de exterior. praful de la dărîmături arată că totul s-a petrecut nu cu mult timp în urmă. și are forță în poemul haiku. puteam să folosesc numai arșița și atunci se înțelegea clar că pe o zi oarecare foarte călduroasă, după un bombardament de noapte, o păpușă se vede printre dărîmături. dar eu am folosit praful ca să se înțeleagă că momentul s-a petrecut nu de multă vreme. e realitatea bruscă aici. cade o bombă și imediat totul se dărîmă. în jur se strîng oameni mulți imediat și imaginea imediată este o păpușă care se vede clar printre dărîmături. și e mult praf.

să știi că mai sînt multe de spus. nu am analizat poemele de mai sus perfect. cred că realizezi fără supărare cît de greu este totuși să prinzi acel moment deosebit și să scoți un poem minunat.

Valeriu,

îți mulțumesc pentru intervenția ta și pentru prietenia ta.

mulțumesc pentru aplecare asupra poemelor. bia

mereu trebuie să ducem această luptă, noi cei care scriem lirică niponă, cu cei care detestă această formă de poezie, o jignesc și pe ea și autorii.

jigniri și cuvinte urîte, un atac agresiv - și pentru ce?

Leonard, după cum spui tu, toți oamenii de pe glob care scriu lirică niponă, în afară de japonezi sînt făcături. aceasta este doar părerea ta și renunță să mai jignești mereu și mereu. ține această părere pentru tine sau împarte-o cu cine vrei tu. nu ai citit nimic despre lirica niponă, nici nu știi ce a scris Basho sau alți poeți japonezi, nu înțelegi nimic din ce ți-au spus colegii mei, care au încercat să te facă să pricepi că nu cunoști nimic despre acest segment literar. Magdalena Dale a bifat mai sus cîte ceva despre poemul haiku și modul lui de concepere. cum să spui și tu și Radu Ș. că poemele mele sînt slabe dacă tu nu știi absolut nimic despre regulile de scriere ale acestui gen de poem?. tu ești hilar.

mulți poeți români au luat premii deosebite în Japonia. japonezii le-au dat aceste premii pentru că au reușit să scrie poeme haiku deosebite. chiar avem un român care a luat un premiu important în această țară. și "asociația de zidari" nu jonglează cu banii cum spui tu. cu Societățile de haiku ce ai? crezi că acolo sînt oameni care au cîștiguri imense și scriu pentru cîștiguri?

nu mai fă afirmații jignitoare la adresa oamenilor și a Societăților. sînt mii de oameni în lume care scriu acest gen de poezie - dacă nu ești de acord cu nimic din ce fac ei, măcar nu îi mai jigni. ei sînt făcături că așa ai decretat tu? eu îți dau acum pe loc două poeme haiku, unul al unui japonez și unul al unui român sau american. cum știi tu care e diferența dintre ele? ele sînt scrise după aceleași reguli. cum poți să îmi spui tu dacă cel japonez este mai bun decît celălalt?. asta încerc să explic de ani întregi. că dacă cineva nu știe regulile nu poate să spună că acel poem este slab. este slab de ce? ce nu are, ce îi lipsește?

dacă toată lumea care scrie haiku pe acest site, în această țară, în această lume (exclus Japonia) este făcătură, noi toți cei care am citit comentariile tale, am înțeles poziția ta. am aflat părerea care o ai despre noi toți și nu cred că mai este cazul să intri să comentezi despre un poem că e slab. nu ești o autoritate pe acest segment literar. Radu Ș. a spus mai sus "nu ma puteti convinge sa rezonez la clisee monumentale (lirica nipona, lapona sau nu, nu conteaza) de genul soarele zambeste, drum spre lumina si papusa in daramaturi (daca tot se afla acolo, as fi scris ruine)". sînt atît de multe comentarii în care se explică clar că poemul haiku are un alt mod de analiză și cu cît este mai simplu și mai sărac în expresii cu atît este mai deosebit. nu este poem liber și nu se scrie ca un poem liber. aici sînt cu totul alte reguli care necesită folosirea cuvintelor cît mai simple. este foarte mult de scris despre aceasta. marii maeștri de haiku se plimbau și meditau, iar poemul putea să apară doar la vederea unei simple raze de soare. celebrul haiku al lui Basho, dacă tot s-a pomenit, este cel cu broasca care sare în apă. poate fi banal dacă e privit de cineva care nu iubește acest gen de scriere. o broască sare în apă. Radu Ș. a spus că el ar fi scris ruine (la poemul cu păpușa). păi dacă scriam ruine nu aș mai fi avut silabele și de aceea am căutat un sinonim.

în concluzie, noi cei care am citit comentariile am înțeles părerea ta Leonard că suntem făcături și dacă nu ne-am născut în Japonia nu scriem corect. nu mai este nevoie să repeți. a auzit tot site-ul și acum toată lumea știe părerea ta.

cei care nu scriu haiku și nu iubesc această formă de poezie ar putea să intre la orice poem cu un comentariu și să spună că nu le place și că din punctul lor de vedere totul este o aiureală, dar nu pot spune că este un poem slab pentru că nu cunosc regulile. numai o autoritate în acest domeniu poate spune despre poem dacă este slab sau nu.

Leonard - noi am citit părerea ta. acum o știm clar. totul este edificat.

Rondelul, sonetul nu s-au născut în România, Bulgaria, Serbia etc. Glossa nu este o creație tipic românească, cu toate acestea unul din cele mai reușite poeme ale lui M. Eminescu și al liricii române se intitulează Glossă. Aș putea să îți dau exemple nenumărate. Realitatea este că nimeni nu poate însuși cu totul, decît în condiții cu totul aparte, o cultură în care nu s-a născut. Dar asta nu înseamnă că genuri sau specii literare dintr-o zonă sau alta nu pot fi “preluate“ de către autori din alte părți ale lumii, care pot semna creații remarcabile. Tocmai acest lucru face arta atît de frumoasă, tocmai de aceea arta nu are nevoie de pașaport și de granițe, ci numai de sensibilitate, dragoste pentru ceea ce faci, deschidere față de nou și deschidere față de alte culturi. Unul dintre cele mai importante curente în cultura europeeană și a lumii – impresionismul, s-a născut după contactul cu arta japoneză. Este doar un exemplu. Aș dori să îți spun că arta nu înseamnă ambiție fără conținut, ci mai mult decît în alte domenii dragoste față de frumos și sensibilitate, în rest îți mulțumesc că ai avut timp să comentezi în subsolul acestui text.

toate evenimentele (vechi) și recente din această zonă m-au impresionat și am dorit să scriu ceva despre copii. primul gînd a fost la ei. pe site-uri, în revistele din întreaga lume, dar și pe rețelele de socializare s-au format grupuri de poeți care scriu poeme haiku despre situația din zonă. oamenii scriu cu bunătate și toți sînt impresionați de fotografiile care vin de acolo. am scris despre copiii nomazi din Kirghistan, despre copiii din Indonezia, Zanzibar, am făcut și un lanț cu fotografii ale copiilor din întreaga lume. este un subiect care aduce inocența în viețile noastre.

poemul haiku este un poem pe care nu ar trebui să se facă nici o polemică sau ironie. eu scriu de atîția ani despre flori, păsări, copii, orașe, grădini, subiecte care nu au nimic nepotrivit în ele. nu înțeleg de ce trebuie să duc această luptă total aiurea cu cei care desconsideră poemul haiku. mii de oameni în lume scriu poem haiku. nu văd de ce ar fi supărat cineva pe poemul haiku.

Emilian, Nicolae - vă mulțumesc pentru comentarii.

Teodor, mulțumesc pentru cuvinte și lumină. sper ca poemele haiku să nu mai fie percepute în acest fel.

vă mulțumesc tuturor, bia

de ce trebuie mereu să îți bați joc de cei care scriu haiku?. te deranjează acest gen de poezie? dacă nu îl înțelegi de ce vii cu acest gen de comentarii și mai ales în subsolul acestei pagini cu așa un subiect. de ce trebuie să ataci oamenii care scriu haiku? ți se pare normal să faci acest lucru? ești puternic? pe toate site-urile din lume se scrie haiku cu fotografie sau fără, dar nu intră nimeni să facă bătaia asta de joc. ce ar trebui, să îmi fie frică să mai scriu haiku că te deranjează pe tine? încearcă să îți revizuești comportamentul deplasat total. nu te ajută deloc și nu îți crește cu nimic reputația.

plîngem pentru orice copil ucis în orice colț al lumii, din fiecare țară în care adulții nu găsesc o cale să își rezolve problemele fără să își ucidă unii altora copiii. foarte grav ce se întîmplă în această zonă în care conflictele durează de atît de mulți ani, numărul victimelor civile și mai ales a copiilor, pentru că la ei am făcut referire, depășește orice închipuire.

mulțumesc pentru intervenție. bia

Ban’ya Natshuishi chiar a dat și un interviu pe larg despre kigo. și în ultima sa carte apar varii poeme cu sau fără kigo. americanii ne-au luat-o și ei înainte și au renunțat în mare parte la kigo dezvoltînd acea formă statică pe imagine și de interior în care poemul haiku produce un "șoc" la citire, cititorul fiind captat de informație și nu de elementul naturii.

mulțumesc că ai intrat cu un com. ești amabilă. cu drag, bia

halucinant ce se întîmplă în acea regiune. chiar dacă pe canalele de știri se anunță că acolo moare un copil la o oră, cred că datele reale sînt mult mai îngrijorătoare. mulțumesc pentru cuvinte.


cu prietenie, bia

poemul are un moment de ținut respirația atunci cînd greierii tac. ai kigo, ai planuri. ideea este interesantă. cred că aici ar fi vorba de sunet. acest poem al tău se bazează pe sunetul greierilor care tac brusc, atunci cînd sunetul coasei taie iarba. dacă privim acest poem așa, atunci este interesant. să zicem că formularea cea mai avantajoasă ar fi fost ca versul doi și trei să sune ceva de genul / nu se mai aude/ nici un greier (lucrat eventual și pe silabe). ca să nu asociem brusc greierii tac. putea să fie bun un astfel de plan ca să nu se mai dea explicația că iarba cade în urma coasei. ar rămîne suspans fără versul doi. ai ales greier ca kigo și este bine. și primul vers este bun. nu poți ști ce urmează, coasa poate să nu facă o acțiune imediată ci doar să fie sprijinită de un hambar vechi și o simplă rază de soare să o facă să lucească.

succes la poeme bune, bia

tu ai scris o foarte lungă perioadă de timp poem liber și acum deodată te-ai decis să scrii haiku. cred că ești de acord că te-ai înhămat la o treabă serioasă. nu e ușor să scrii haiku, dar nici foarte greu. dacă vrei cu adevărat să scrii atunci caută să înveți regulile și să știi că găsești pe internet multe explicații despre tot ce înseamnă poemul haiku. sigur vei reuși să scrii bine dacă te ții de treabă. eu îți doresc succes și aștept să văd poeme bune la tine în pagină.

toate cele bune și succes. bia

Valeriu,

uite că lamulțiani-ul tău nu a trecut pe întuneric. mă bucur că ai luat o pauză aici în grădina noastră și că ți-a plăcut grupajul. mulțumiri

Magda dragă,

Am dorit mult să îți facem o bucurie surpriză. Nu a respirat nimic. Să ai o zi frumoasă. Te îmbrățișăm.


Ottilia,

Buna noastră prietenă care are mereu un cuvînt bun de spus, îți mulțumim pentru că ne ești mereu alături, și nu numai nouă..

acolo de pe treapta de lumină privești la tot ce a fost frumos aici.
țin minte că în ultimul email Anni mi-a scris să insist, să îi scriu chiar dacă nu răspunde la timp.
ieri i-am scris lui Nicolae Tomescu să îl felicit de ziua lui de naștere și mi-a dat această veste. și în aceeași clipă bucuria a fost umbrită și de tristețe. Dumnezeu să te țină în lumina Sa dragă Anni!

am rămas cu amintiri deosebite

de obicei la un poem lung trebuie să ții bine firul și să duci linia versurilor și ideea fără abatere de la imaginea principală. poemul începe explicativ și tocmai de aceea are sens ce urmează. e locul unde nu ai vrut să intri pentru că totul era un babel, dat peste cap orice ți-ai imaginat tu despre viață. "Dumnezeu atîrnă de un catarg" - poate că aici se spune mult, pentru că viața te pune în situații la care uneori nu găsești un sens. este un poem în care se construiește ceva bucată cu bucată; mușuroaiele de furnici, iubirea și firul de paianjen. nu știu cîtă încredere ai văzut dincolo de aceste construcții atît timp cît viața de pe cealaltă parte o oglinzii arată altceva. pare un poem greu de citit, dar cu răbdare se pot desluși imagini și gînduri care fac parte din tot ce înseamnă viață. mi-a plăcut titlul și cel mai mult acele pasaje de construcție. finalul sună bine poetic, dar pentru om el este de fapt un sfîrșit. pentru mine las finalul acolo unde firul de paianjen este atîrnat între două lumi, mai bine între două lumi să legene trecutul decît oasele adunate și uscate. unii poeți țin destul de greu un poem lung și de cele mai multe ori ratează finalul, ori îl fac prea abrupt ori îl lasă la înțelegerea cititorului. eu cred că finalul este pînă la urmă acea generație pe care viața ne-o poate oferi ca o îmbrățișare.


succes și inspirație maximă Ottilia. cu prietenie, Bia

te străduiești mereu să îmbini imaginile cu clipe rupte din realitate. ești singurul care lucrează așa ceva pe site. pozele tale sînt instantanee din viața prietenilor tăi, a celor din familie sau o celor cu care lucrezi. împletești poezie cu imagini și evenimente ce se petrec în viața ta. este o formă de exprimare interesantă mai ales atunci cînd versurile sînt bine pliate pe fotografii și cînd tragi linie la sfîrșit vezi o sumă potrivită. mie îmi plac și fotografiile, cea cu marea și macii cel mai mult. și cea cu fumătorul de pipă e frumoasă, parcă te trimite în alt timp. îmi plac și versurile, lama infinitului, umbra, ploaia gîndului cum cîntă peste natură. mă bucur că te străduiești și nu faci niciodată ceva de mîntuială. eu apreciez suma de la sfîrșit. îți doresc succes la foto cît mai bune și inspirație la versuri.

despre singurătate se poate discuta abordînd mai multe puncte de vedere. să fii singur asumînd-ți asta conștient e o bucurie. unii oameni vor să fie toată viața singuri. dar iar mă întorc și spun, trebuie să ai un destin croit pentru asta. un exemplu, mulți dintre sihaștrii care împînzesc munții chiar și în zilele noastre își doresc să fie singuri și aici vorbim despre o asumare a singurătății unde omul este mulțumit așa. nu același lucru putem spune despre o femeie care a fost părăsită de soț și a rămas singură. pentru ea singurătatea poate fi un chin, mai ales dacă mai are și un copil sau doi. își pune imediat întrebarea dacă o mai ia cineva și atunci singurătatea poate deveni o povară. și nu numai pentru suflet, că ea nu mai primește iubire, ci povara de a nu putea împărți greutățile de zi cu zi. se poate spune că de aici pleacă o nemulțumire, care adîncită poate dezvolta o depresie. omul trebuie să își dorească să iasă din această singurătate dacă nu este mulțumit în această stare. un bătrîn/ă care rămîne singur, pentru că jumătatea lui/ei și-a terminat viața se atașează de copii, nepoți, Dumnezeu. mai greu este pentru o persoană tînără care nu are puterea de a-și dori atît de mult să își refacă viața. este vorba de o luptă. se poate reuși sau nu. dar în cele mai multe cazuri dorința puternică a omului îl împinge spre a reuși. singurătatea nu este o boală, dar poate declanșa o boală, dacă pașii spre viitor nu sînt apăsați și deciși. sînt de acord cu ce a spus Ottilia, cu singurătatea omului în sufletul său. a abordat o stare a omului modern din zilele noastre. omul golit în interior. sînt de acord și cu Lavinia cînd vorbește de oamenii singuri dar fericiți. ei sînt mai elevați. aș avea mai multe de spus dar nu vreau să lungesc mult comentariul.

mulțumesc Teodor pentru intervenție și cuvinte.

să privim acest poem haiku ca și cum singurătatea celui din poem este trecătoare. el își așteaptă iubita care a plecat departe și nopțile sînt mai apăsătoare pînă la întoarcerea ei

vă mulțumesc. cu prietenie, Bia