Am fost o vreme director
într-un institut de cercetare,
producție și creștere
de domnișoare.
Studiam acolo circumstanțele-n care
- numai pe jumătate -
au rămas fetele
Rătăciți în coridoarele timpului
fără să știm unde
cuibăriți într-un anotimp amniotic
nu ne-am putea pătrunde.
Am pierdut începutul împărțirii la doi
a singurătății
și n-am rostit
Simt uneori
cum se pierd adevărate
comori
Iar mirii
nu mai pot întârzia la poarta
desăvârșirii
Candelabrele vor înceta să se stingă
ca să nu se facă frig
în oglindă.
Voi chema îngerii
Eu nu râd niciodată dimineața
când mă trezesc și ies
din pat
ca un fluture delicat
de mătase, din gogoașă
pregătit de atac
într-o viață scurtă, frumoasă.
Am sentimentul - uimitor -
al
Vin vremuri grele, aspre
ca părul pe spinarea de lup.
Păcat că tu
nu poți vedea
și păcat că nu poți să le-auzi!…
Poate atunci
le-ai pune stăvilare
la picioare
sau le-ai cânta
În dulce
M-a durut aseară-o frunză.
N-a vrut nimeni să m-auză.
Când le cânt, ascultă tot.
Nu le pasă de mai pot.
A căzut frunza rănită
Și-a murit cu ea o strună.
Toți s-au adunat în grabă
Să mă
Iubesc păsările albe
ca și cerurile-nalte
ca și gropile adânci
în care te tot arunci,
ca și drumurile late
pe care le lași în spate,
și potecile subțiri
despre care te tot miri,
ca și
Dac-ar trebui să botez o țară
Aș scălda-o în mare
Și i-aș zice: Leia.
Leia de leu,
de la lei,
de la puternic, feroce,
cum au fost ei,
cum suntem noi.
Leia de la eroi.
Leia de la viteaz,
De câte ori se întâmplă să pleci
Întorc clepsidra, ca minutele să-mi pară pline
și te văd prin firele de nisip
cum ajungi, și cum te întorci
din când în când , la mine.
De câte ori se
Cum te-am lăsat în urmă mi se pare
că toate câte s-au născut apoi
s-au închinat întâi privirii tale
și au crescut încet, încet, cu noi.
Eu te-am văzut foșnind de-atâtea ori
încât și frunza ta mă
Îți dăruiesc
cele câteva cuvinte
care nu s-au născut încă
în minte
Sunt încă fragede, tinere,
verzi
chiar dacă tu azi
nu le vezi.
Ia-le, prefă-le
în cuvinte bătrâne, mature
ca sucul
De ieri privesc
orașul
prin ochiul de jăratec
care se stinge
din mâna unui orb
pitit în locul unde voi
nu mă puteți
atinge.
Ar trebui să vă dedic
orgolioasă și contrariată
idealul
Unii cred că n-au voie să iasă
din anotimpul lor. Nu-i adevărat.
Eu, spre exemplu,
de curând am aflat
că o dată în viață
(depinde de tine când)
poți pleca din propriul tău
anotimp.
Tot
Sunt sigură c-aș putea să ating
lumina
cu lacrima
cu tăcerea
cu mâna
Și dacă te-ai așeza pe umbra mea
sunt sigură,
m-ar durea.
Mai bine să ședem pe marginea orei
Să vorbim în graiul
Ninsul și lumina zăpezii
îmi obosesc rătăcirea-n visare.
Eu mă ascund în melcul din ureche
în ceasul amiezii
unde umbra mea se sprijină periculos
de nămeți – palide păreri.
Noaptea, când ies
Laptele autentic, muls
-desigur, cu acordul vacii, tacit –
dimineața și seara
e mai bun firește, decât laptele
de la icil cu apă,
de două ori îndulcit.
Mi-ar fi poate mai bine
răstignit
Eu sunt acolo
unde nu ești tu.
Totuși
locuiesc în patru camere
deodată
E o locuință confortabilă
și e cald
cu toate că focul
nu arde niciodată.
Eu sunt acolo
unde tu
nu poți fi
și
Stau uite-așa
cocoțat
pe muntele de iluzii
călare
pe firul meu de nisip
Și tac
Și nu spun nimic.
Mă gândesc și aștept
Să-mi ajungă la picioare
fluxul de argumente
aluvionare.
Mă duc
Eu te privesc cu irisii din gradina
Esti inserat de atata lumina
Dar pana cand luna se va oglindi
In petale de flori
Ai grija sa nu-mi strivesti lacrima
Dintre ninsori.
Afara-i metafora de ninsori
Ii pastel de cuvinte
Petale, prin sita
Cernute, de flori
O carte intraga de vorbe, culori
In vise ascunse-nainte.
Imi trec printre ele
Privirea
Te aflu si-mi
Imi trebuie cateodata
Sa plang
Ca pana nici ochii n-ajung
Nu-i apa destula-n izvoare
Si-i poarta de la varsare.
Imi trebuie cateodata
sa plang
de nici norii toti
nu-mi ajung
nici
CP