Studiu
Am fost o vreme director într-un institut de cercetare, producție și creștere de domnișoare. Studiam acolo circumstanțele-n care - numai pe jumătate - au rămas fetele
Despărțire
Ciudate umbre singulare înveșmântate-n sărbătoare dansând pe tărâmuri de ceață și ploi. De unde atâta-nsingurare și-atâta depărtare între noi?
Imposibila întoarcere
Rătăciți în coridoarele timpului fără să știm unde cuibăriți într-un anotimp amniotic nu ne-am putea pătrunde. Am pierdut începutul împărțirii la doi a singurătății și n-am rostit
Amintiri despre ce nu s-a petrecut
Simt uneori cum se pierd adevărate comori Iar mirii nu mai pot întârzia la poarta desăvârșirii Candelabrele vor înceta să se stingă ca să nu se facă frig în oglindă. Voi chema îngerii
Alte dimensiuni
Eu nu râd niciodată dimineața când mă trezesc și ies din pat ca un fluture delicat de mătase, din gogoașă pregătit de atac într-o viață scurtă, frumoasă. Am sentimentul - uimitor - al
Păcat că tu
Vin vremuri grele, aspre ca părul pe spinarea de lup. Păcat că tu nu poți vedea și păcat că nu poți să le-auzi!… Poate atunci le-ai pune stăvilare la picioare sau le-ai cânta În dulce
simfonie amăruie
M-a durut aseară-o frunză. N-a vrut nimeni să m-auză. Când le cânt, ascultă tot. Nu le pasă de mai pot. A căzut frunza rănită Și-a murit cu ea o strună. Toți s-au adunat în grabă Să mă
cântec
Iubesc păsările albe ca și cerurile-nalte ca și gropile adânci în care te tot arunci, ca și drumurile late pe care le lași în spate, și potecile subțiri despre care te tot miri, ca și
Leia
Dac-ar trebui să botez o țară Aș scălda-o în mare Și i-aș zice: Leia. Leia de leu, de la lei, de la puternic, feroce, cum au fost ei, cum suntem noi. Leia de la eroi. Leia de la viteaz,
De câte ori se întâmplă să pleci
De câte ori se întâmplă să pleci Întorc clepsidra, ca minutele să-mi pară pline și te văd prin firele de nisip cum ajungi, și cum te întorci din când în când , la mine. De câte ori se
revedere
Cum te-am lăsat în urmă mi se pare că toate câte s-au născut apoi s-au închinat întâi privirii tale și au crescut încet, încet, cu noi. Eu te-am văzut foșnind de-atâtea ori încât și frunza ta mă
ora nouă
Cocorii nu vin. S-a făcut târziu. E aproape nouă și fereastra tot înghețată spre pol. Dar ei nu vin. Se vede că au treabă în altă primăvară.
dar
Îți dăruiesc cele câteva cuvinte care nu s-au născut încă în minte Sunt încă fragede, tinere, verzi chiar dacă tu azi nu le vezi. Ia-le, prefă-le în cuvinte bătrâne, mature ca sucul
stare de fapt
De ieri privesc orașul prin ochiul de jăratec care se stinge din mâna unui orb pitit în locul unde voi nu mă puteți atinge. Ar trebui să vă dedic orgolioasă și contrariată idealul
întoarcerea în anotimp
Unii cred că n-au voie să iasă din anotimpul lor. Nu-i adevărat. Eu, spre exemplu, de curând am aflat că o dată în viață (depinde de tine când) poți pleca din propriul tău anotimp. Tot
impresie
Sunt sigură c-aș putea să ating lumina cu lacrima cu tăcerea cu mâna Și dacă te-ai așeza pe umbra mea sunt sigură, m-ar durea. Mai bine să ședem pe marginea orei Să vorbim în graiul
sapă, lacrimă
sapă lacrimă, sapă, în obrazul meu de piatră obosită, sfărâmată Umple ciuturiel cu apă sărată sfântă, limpede, lăudată Sapă lacrimă, sapă…
refugiu
Ninsul și lumina zăpezii îmi obosesc rătăcirea-n visare. Eu mă ascund în melcul din ureche în ceasul amiezii unde umbra mea se sprijină periculos de nămeți – palide păreri. Noaptea, când ies
peisaj cu vacă
Laptele autentic, muls -desigur, cu acordul vacii, tacit – dimineața și seara e mai bun firește, decât laptele de la icil cu apă, de două ori îndulcit. Mi-ar fi poate mai bine răstignit
eu sunt acolo unde tu
Eu sunt acolo unde nu ești tu. Totuși locuiesc în patru camere deodată E o locuință confortabilă și e cald cu toate că focul nu arde niciodată. Eu sunt acolo unde tu nu poți fi și
Tăcere
Stau uite-așa cocoțat pe muntele de iluzii călare pe firul meu de nisip Și tac Și nu spun nimic. Mă gândesc și aștept Să-mi ajungă la picioare fluxul de argumente aluvionare. Mă duc
Dar pana cand luna
Eu te privesc cu irisii din gradina Esti inserat de atata lumina Dar pana cand luna se va oglindi In petale de flori Ai grija sa nu-mi strivesti lacrima Dintre ninsori.
Pasarea-timp
Afara-i metafora de ninsori Ii pastel de cuvinte Petale, prin sita Cernute, de flori O carte intraga de vorbe, culori In vise ascunse-nainte. Imi trec printre ele Privirea Te aflu si-mi
Apa de plans
Imi trebuie cateodata Sa plang Ca pana nici ochii n-ajung Nu-i apa destula-n izvoare Si-i poarta de la varsare. Imi trebuie cateodata sa plang de nici norii toti nu-mi ajung nici
eu si eu
te cautam acasa in colivia ta poleita cu dorinte de ceara iar tu ratacesti printre poeziile lui Eminescu de parca le-ai fi vazut acum intaia oara. Deseara nu vin. Astept sa
In jumatatile de timp
De o parte a timpului sunt eu Cu intamplarile Pe care le tin strans, la piept Ca pe-o cutie de insectar In care fluturii dorm Imbatati de naftalina ca de nectar. De cealalta Nadejdile
Somnul cuvintelor
De oboseala Cuvintele s-au intamplat sa adoarma pe firul de iarba. Am strigat la ele Pret de cateva taceri Aplecata La urechea lor de piatra. Pareau sa nu ma mai asculte Erau surde Si
Dor de tine
Te pandesc la cumpana fruntii Acolo unde se-ntalnesc muntii La ciorovaiala Te astept in ora de oboseala Te mangai pe catifeaua de pe stamina Te opresc la intrarea-n pupila Te ascult cu dor
Colind
Imi cresc gand Prin troiene s-ajung sa culeg flori de mere. Cavalerul a plecat. Eu am ramas Singura langa calul de nea Langa calul de nea Sa-mi pregatesc ochii De sarbatoare, cum
Zbor
Frange-te zbor nebun! Rade nemiscarea de tine. Nu vezi ca si fluturii dorm Agatati de paianjeni prin fire? Aripi obosite de pasari aduna Pacea comuna Aripi obosite de pasari si
Zgomotos, inserarea
Odata o sa vin pe insula Sa-ti adap caii pe care Zeii coboara calare Cand tu ii chemi seara Inainte de culcare Sa-ti trag obloanele la fereastra Dinspre toamna Sa-ti inchid ploile, sa-ti
Evolutie
Stau si privesc Manunchiul de radacini Dinspre varful lor Spre tulpina E foarte inalt Pana acolo sus La lumina. Strapung cu privirea Milenii Prin pamant Eu nici nu mai stiu cine
ah, frunzele
Ah, frunzele astea fosnesc Fosni-le-ar cantecu-n dunga Si mie verdele Sa-l aud, sa-l privesc In ochi, in urechi Sa-mi ajunga… Ah, gazele astea in zbor Vibra-le-ar albastru-n aripa Si
Istorie
Se aud Frematand Cai Sub pamant Si Pe spatele lor Inseuat Un voievod Aplecat Tine de frau Caii ce fug Si fac din coamele lor Lame de plug. Si astfel Graul meu
***
Mi-e albastru, mi-e-nnorat mi-e si sfant, mi-e si pacat mi-e aproape, mi-e strain mi-e si miere si venin mi-e tacere, mi-e cuvant mi-e inalt, mi-e si pamant mi-e devreme, mi-e
