Cristina-Monica Moldoveanu

Carmen, copilul din mine se bucură că ai înțeles mesajul poeziei mele. Este o poezie cum aș zice eu "naturală", din fagurii rămași în inima mea. Mulțumesc.

Vă mulțumesc pentru generoasa aprecierea modestului meu text personal. Cu reverență în fața dvs.

Eu nu sunt avidă de nicio iertare fiindcă nu am greșit nimic. Tot ce înțeleg e că nu vă place textul meu, dar ați fi putut să vă exprimați mai deschis. Mulțumesc pentru lectură oricum.

Mulțumesc pentru inițiativă, este într-adevăr un premiu deosebit. Aș vrea să știu dacă textele, odată postate aici, pot fi postate și în altă parte. Sper că nu am încălcat regulamentul, fiindcă nu am citit nicio precizare de acest gen și ieri am repostat textul meu de ieri pe alte siteuri.

Către cititorii mei: gândindu-mă mai bine am ajuns la concluzia că "dedesubt" totuși nu e necesar, la fel și "mereu" din strofa a treia. M-am străduit și eu atât cât am putut să cizelez ideea inițială a poeziei.

Mulțumesc pentru comentariul binevoitor. Pentru mine acel "dedesubt" nu e redundant, atât pentru ideea în sine (40 de ani în deșert) cât și pentru versul cu statuile care urmează. Cât despre peșteră, am vrut să reiasă ideea că eu mă aflam înăuntru, însă afară era furtună. Iar legea copacilor este într-adevăr momentul cel mai trist din poezie. Uneori copacii se ususcă în mod misterios, eu am întâlnit odată o livadă cu mulți meri uscați care m-a impresionat.

Presată de imperative morale, sunt obligată să comentez acest poem. Veți spune că e doar interpretarea mea naivă, dar poate nu sunt singura care gândește așa. Cel puțin în aparență poemul oferă aceste sensuri reliefate de mine și niciun fel de dublu înțeles nu scuză aparențele. Și acest lucru e suficient ca să mă revolt.
Este aceasta poezie de valoare? Dacă da, cum e posibil, cum s-a ajuns la așa ceva? Oare autorul chiar simte și gândește așa?
Este un text fluent și demn din câte se pare de o recomandare pe acest site...dar cât de trist este atunci când arta alunecă în imoralitate. Sunt obligată să acuz acest text vinovat prin etica perfidă și strâmbă pe care o afirmă. Este un text inuman cu note fasciste. Știu că arta nu are granițe, teoretic nu este tributară unei ideologii, dar de data aceasta acest poem mă obligă moral să ripostez. Sărăcia, lipsurile, murdăria lumii "fortralului", ca metaforă pentru paliative inutile, nu pot fi poezie adevărată (așa cred eu), dacă apar distorsionate, diforme și ridiculizate fără scrupule de către cei privilegiați, cei care în realitate fură din bunurile și drepturile celor mărunți. E vorba de oameni care își doreau poate mult să muncească, să câștige un ban muncit și legea le-a luat dreptul sau au fost brutal marginalizați. E vorba de omenescul pur și simplu al stării de a fi mamă, care nu "schiaună" și este obligată să cerșească pentru viața pruncului. Cunosc din proprie experiență ce înseamnă să cerșești asistenților sociali sau în spitale o pereche de pamperși, nu pentru țigări sau pahare...aici textul atinge din nou absurdul și grotescul lipsei de onestitate. Până și parodierea rugăciunii pentru copii ("cîine cîinișorul meu" cu î din i din vremea de demult) trece dincolo de limitele acceptabile ale cruzimii și exprimă doar ideologia celui puternic asupra celui slab. Cunosc foarte bine cum omul lipsit de șanse simte chiar la vârstă adultă nevoia să murmure acea rugăciune. Rozariile nu sunt legate de "îndoctrinarea" muribunzilor, ci a torționarilor de felurite feluri, cu felurite măști. Goya însuși ar fi poate îngrozit de o astfel de viziune, precum cea din acest poem. Poemul este plin până la refz de astfel de exemple. În definitiv și medicii naziști din lagărele de concentrare aveau copiii lor care se jucau inocenți și fericiți, așa cum unii se joacă cu versurile de acest gen.
Mai pot adăuga că în ultima strofă autorul pare să se spele pe mâini ca Pilat și să dea vina pe Dumnezeu, pentru a eluda veninoasele sale acuzați, concluzii și insinuări din primele strofe. Oare nu apare clar și acest lucru ?
Poate nu sunteți de acord cu mine, dar eu a trebuit să îmi exprim revolta care mi-a lăsat un gust amar și o tristețe indescriptibilă. Eu am cunoscut această lume descrisă în poezie dinăuntru și poate veți spune că sunt subiectivă, dar oare perspectiva de deasupra nu este o vizuină perfectă pentru colții și ghearele celor cu concepții partizane, nicidecum imparțiale ?

Și umanitatea continuă să strige cu capul în pernă cuvinte de dreptate și libertate, nicidecum "scutește-mă doamne toți sînt egali", cum spune cu cruzime autorul acestei poezii.

Personale și subiective sunt toate lucrurile pe care le scriem, oricât am vrea să le împărtășim altora. Faptul de a fi congruente ca înțeles originar cu ceea ce înțeleg alții e utopic. Poezia e o îmbrățișare forțată dintre cel care stă pe peronul gării în vârful picioarelor și cel deja aflat în tren, aplecat peste fereastră. Acest text e un fel de introspecție; eu nu prea am scris cu rimă. Mulțumesc pentru semnul de lectură.

cu riscul de a părea ridicolă revin pentru a specifica un singur lucru: deocamdată prefer să las poezia în prima ei variantă, cu ultimul vers cu tot, care are încărcătură emoțională pentru mine cel puțin. Oricum am scris-o în ziua de Crăciun, în condiții de boală, fiindcă sunt încă în convalescență după o viroză puternică. Multă sănătate și sărbători fericite îmi permit să urez cititorilor mei!

domnule Coldea mulțumesc! Îmi pare că ați înțeles poemul meu aproape perfect. Nu știu ce să zic legat de ultimul vers. O altă variană ar fi de exemplu

tată
de ce naiba n-ai aruncat undița la timp

sau
de ce naiba țineai florile la piept, etc.

Deși recunosc că poezia merge și fără descrierea acelei ultime fotografii.
Mulțumesc pentru steluțe și dvs. și d-nei Reiter.

Mulțumesc Bogdan, mi se pare că într-adevăr ai intrat în atmosfera poeziei. Mă bucură acest lucru, sunt și eu onorată.

Comentariul dvs este lipsit de acuratețe și ilogic. Căutați în enciclopedii sau în dicționare ceea ce nu ați înțeles, nu puneți comentarii de prost gust, oricât de slab ar fi textul unui membru modest pe acest site, care nu a reușit să fie consacrat la nivel 100 de 7 ani. Recunosc că poeziile mele sunt slabe și că mă voi opri pentru ultima oară din scris. Dar comenatriul dvs e absurd. Ce e aceea umbra norilor când eu am specificat altceva? Și dacă nu înțelegeți nimic, ce importanță are acest lucru? Nu e pertinent. Este oare un text de valoare numai dacă dvs. îl înțelegeți? Cât despre prepozițiile de și din, ele sunt uneori utilizate cu același sens, dar un text nu e slab dacă există o singură greșeală de acest gen.

domnule Octav, scuze, nu aparuse comentariul dvs. cand am scris eu.
ma tem ca aveti dreptate, un diminutiv nu ar fi bun aici
dar si ultima mea incercare e imperfecta prin prea multi de (ca)
asta e, e greu sa reusesti un catren perfect

mulțumesc, Ottilia.
poate răman la varianta inițială:

Sus la munte o-ntalnești,
Sau la mare cand e mică.
Dacă-i goală te ferești,
Că-i semn rău la o adică.

Multumesc pentru semn Ottilia.
Sunt de acord cu varianta propusa de Dan, numai ca se repeta *cand*.
Scuze pentru editare, mi s-a stricat calculatorul.
Daca gasesc o varianta mai buna revin, altfel ramane a lui Dan :)

Da, multumesc.
E caldare, care poate fi caldarusa de jucarie pe plaja.
Da, ghinionul are trei.

Pentru ca solutia nu e galeata, v-am spus ca sunteti aproape de solutie. E un cuvant care se potriveste versurilor unu si doi si celorlalte.
:)

Este scris că despărțirea în silabe nu respectă mereu despărțirea în foneme și doar aceasta din urmă e importantă în catrenele cu rimă.

Domnule Dan, răspunsul dvs. e aproape perfect...această ghicitoare am scris-o tot azi, a doua. Cat despre ghinion, oricata dreptate ați avea, trebuie să recunoașteți că mulți oameni pronunță ghi- nion. Poate că din punct de vedere fonetic am dreptate. Nu în ce privește despărțirea în silabe. Ghinionul meu dacă nu am!

Da Ștefan, este recunosc mai mult pentru copii. Mulțumesc pentru răspuns. Știam de la început că e simplă. Oricum nu am mai scris alte ghicitori.