viața ca o festă

atât știam că toți spuneau că sunt o bomboană o fetiță cu ochii negri mari și gura mică pielea ca laptele și toți mă iubeau apoi am știut că floarea de cireș miroase dulce și albul ei orbește de frumusețe plângeam când bunica nu mai vedea să tricoteze când cățelușa a murit înecată când sora bunicii nu a mai venit la noi știam că îi iubeam pe toți cu inima ca o lumânare de ceară în pomul de crăciun fiindcă nu erau bani pentru beculețe sau pentru hainele mele cusute de bunica atât știam mai apoi că îmi iubeam toți colegii și profesorii îmi făceam temele la becul de șaizeci de wați pe un scaun de bucătărie în loc de masă luam numai note de zece și îmi plăcea să scriu povești cu zâne povești despre castelele ascunse în cireșii înfloriți atât mai știam că toți îmi spuneau că prin răbdare voi învinge furia mamei că o iubeam chiar dacă mă certa și mă lovea mereu iertam mereu fără să știu de ce dar nu știam deloc de ce m-au închis că nu greșisem nimic stăteam singură fiindcă iubisem un bărbat mincinos lumina era stinsă de infirimiere și drogurile alunecau în sânge cu violență barbară zăceam în pernele murdare și priveam tavanul înalt mă simțeam ca un melc anchilozat orb de prea multă iubire pentru lumea asta de glod și sudoare și neon rece pentru lumea în care nu am știut să împing în autobuz să calc pe picioare pe alții să vorbesc altfel decât blând și politicos să gândesc altfel decât de bine crezând că munca e un drept lăsat de dumnezeu atât mai știu acum că floarea de cireș se scutură fără să îi orbească pe toți de iubire înger îngerașul meu