Cristina-Monica Moldoveanu

Domnule Ioan-Mircea, mă bucur pentru semnul dvs. de lectură și vă doresc seară frumoasă.

Foarte mult mi-a plăcut jocul acesta metadiscursiv, chiar cu mai multe niveluri - poezia privește de capul ei înapoi, poezia privește înăuntru, acționează de capul ei, este în sfârșit simplă și sinceră, precum ceea ce se aude ”înăuntrul” unui urlet de lup. Poezia ești tu, poezia sunt eu, cititorul, noi, toți care ”vedem ce simțim”, ceva concret și explicabil doar din afara scenei.

Mulțumesc domnule Ioan-Mircea, cu reverență. Vă trimit o rază de soare.

Poate că ai dreptate, Sorin, primele trei sau șase versuri sunt mai puțin reușite. Mulțumesc pentru părere.

Frumoasă rugă și invocare, o ușoară ambivalență, pe de o parte autoarea e de vină, pe de altă parte elementele firii. Ori toate laolaltă, îmi place în special versul ”când amintirea rămîne singurul lucru cert”.

Mulțumesc, Daniela, mă bucură vizita ta și analiza poeziei mele. O seară frumoasă în continuare.

Mulțumesc Răzvan pentru că ai observat poezia mea, îți doresc o primăvară îmbelșugată în flori și culoare.

Mulțumesc, domnule Ioan-Mircea, pentru răgazul acordat textului meu.

Mie acest text îmi place. E un poem ușor de citit, bine croit, cu multă sinestezie, cu multe sau prea multe contraste, dar tehnica clarobscurului e bine temperată de ordinea poveștii. Mulțumesc pentru ocazia de a îl citi.

Mulțumesc mult Daniela că ai înțeles intenția acestei expuneri a mea.
Foarte interesantă asocierea cocoșului românesc cu găina slavă. Desigur ar fi de adăugat cuvinte din dicâionar considerate totuși vulgare, precum țâță sau cur și omonimele din două limbi - foot-fut, cur-cour etc. Cred că, inconștient, chiar fără sensul argotic, ele influențează gândirea, fiindcă limba e un organism viu, ea nu cugetă asupra înțelesului vorbelor, ele se transmit și indivizii le dau semnificație cum cred ei. Futilități, dar futilități irefutabile.

Mulțumesc frumos, Daniela, și eu trăiesc încă o parte din Copilăria mea.

Îmi cer iertare Carmen, am uitat ceva. Pentru efortul și sinceritatea ta, pentru ce e frumos și alb în poezie, confer o steluță.

O interesantă artă poetică care declamă că refuză agora și înjosirea în public și care totuși pare să ”strige” sau să vorbească apăsat despre condiția poetului. Este frumoasă și diluarea eului în natură (pieptul înnorat)și identificarea cu casa ca un fel de ideal (”încerc să fiu”). Fata este din poliester negru care prin opacitate ascunde și transcende, transformă în alb și curat totul. Am observat două greșeli typo ”tencuila” și ”proprii” (lipsește un i).

Mulțumesc mult, Carmen. Mereu mă aplec cu evlavie în fața lumii vegetale.

Mulțumesc, domnule Ioan, pentru lectură și apreciere.

Agonie și ex-taz. Mitul creatorului care se autoconsumă. E ca și cum vrei să te autoflagelezi pentru cineva anume pentru o greșeală anume, pentru o iubire anume. Lătratul câinelui în fundal maimuțărește atitudinea autorului. Glumeț și serios în același timp.

Încă un ultim lucru esențial, de fapt o axiomă logică (fiindcă la baza oricărei teorii stă logica), este faptul că conceptele aparent simple - cum ar fi timpul și spațiul, par mai greu de definit sau de înțeles, datorită ubicuității sau universalității lor.
De aceea oamenii le pot prinde esența prin inducție, plecând de la cazuri particulare și acele cazuri particulare sunt mai complexe în aparență - cum ar fi viteza unui corp în mișcare față de spațiul străbătut în timp. Caută în dicționar cuvântul inducție.
O altă teorie a mea și mai mult ca sigur o explicație logică simplă pe care o înțelege orice gânditor, se referă la mecanismul bazal al cunoașterii sau fenomenologia cunoașterii. Acest lucru se obține, în general, prin trecerea repetată și succesivă de la inducție la deducție. Ceea ce mulți numesc sistemul teză-antiteză-sinteză, adică raționament prin reducere la absurd, este pentru mine sistemul inducție - deducție - adevăr final, un lucru propriu gândirii umane, care, din punct de vedere neurofiziologic, este marcată de procesele de excitație și inhibiție corticală, care se determină unul pe celălalt.
Nu voi mai adăuga nimic aici.

Dragă Iulia,
Mă bucur mult că am discutat cu tine despre aceste idei. Dacă dorești, mă găsești la adresa mea de mail, Crismonimold1971@gmail.com, unde putem continua discuția și eventual îmi poți trimite o copie a cărții tale cu părerile tale personale din 2016.

Așa, eu nu pot înțelege ce înțelegi tu prin dinamicitatea spațiu-timp sau de ce timpul e ”mai puțin dinamic” decât spațiul. Sau prin influența reciprocă dar inegală dintre spațiu și timp. Eu mă gândesc că e de ajuns să existe transformări - fiindcă Universul nu e static, findcă există mișcarea browniană datorată mărimii fizice a temperaturii etc. - și atunci există și timp. Dar și spațiu, legat de timp. Dacă eu, ca om, mă plimb pe stradă, ceea ce este ceva dinamic, adică o transformare, am deci o viteză și deci există timp și spațiu.

În plus, eu consider că Universul e infinit, nu e finit cum spui tu. Dacă ar fi finit, ar fi și mai clar că timpul și spațiul sunt categorii analoge, așa cum scrie în dicționare de multe decenii, indiferent de schimbări ale orientărilor științifice. Chiar și într-un Unives infinit, acest lucru mi se pare clar. Dar poate privim alte realități și alte înțelesuri și de aceea nu ne înțelegem.

P.S. - dicționarele sunt baza și sunt mai importante decât ”informațiile generale etc.” la care te referi tu.

Duminică plăcută îți doresc.

Am omis să spun că adesea nu am rueșit să schimb poza de profil - și în ultimele zile deloc. Poate am încercat de câteva ori, fiindcă nu se schimba.

Adică vrei să spui că timpul e independent de spațiu, sau că nu se asociază mereu cu acesta? Posibil.

Într-un fel, timpul apare oarecum mai apropiat de ”spirit”, mai inefabil - pentru orice om, chiar fără cunoștințe de specialitate - în timp ce spațiul apare a fi mai concret, mai apropiat de ”materie”. Cunoaștem timpul numai prin măsurare cu diverse instrumente, dar și spațiul la fel, în esență. În dex, și în edițiile recente unde s-a renunțat la ideologia materialistă, totuși definițiile celor două dimensiuni sunt similare - vezi de exemplu dex 2009, timpul este: ”Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului,” iar îndicționarele vechi erau și mai apropiate. Dex 1998 - timpul este ”Dimensiune a Universului...”

În general, dacă nu înțeleg ceva, orice, caut în dicționarul explicativ sau etimologic. Toate neînțelegerile care există între colocutori apar datorită faptului că ei nu posedă aceleași concepte, cu aceleași înțelesuri.