Gaudeamus igitur

E bine, Cristina, că știința nu cunoaște absolut totul, poate oamenii s-ar plictisi, neavând ce să mai descopere!

Iar timpul e relativ, da, așa spunea Einstein. Posibil, timpul să fie și maleabil, aceasta cred, cel puțin eu. Și că este subiectiv. Poate ai observat, atunci când suntem fericiți, timpul trece mai repede. Apoape toți, dintre noi, cred, am observat acest fenomen foarte simplu și concret. ...Cine știe, poate nu doar ni se pare.

Doar niște idei particulare.

Mă bucur să te lecturez!!

Dragă Iulia,
Mă bucur că ești aici și pentru mine, ești o clipă de lumină care răsare după ce, concret și simplu, te aștept - fiindcă exact la trecerea ta mă așteptam. Mulțumesc.

Multe salutări, Cristina! :) Și succes în toate proiectele tale! Să fie multe, multe, da? :)


”timpul este o categorie a materiei și spiritului,
o formă exactă numai ca idee, la fel ca spațiul”

Părerea mea e că până la un punct ai dreptate, ”la fel ca spațiul” e în plus, ideii frumoase, așa cum ai exprimat-o, cred eu, e un pic greșit să compari timpul cu spațiul, la spațiu este un pic altfel, s-ar putea, chiar așa, deși sunt și matrici spațiu-timp, asocieri de acest gen, fără ca asta să însemne că există o legătură funcțională, de principiu, acolo... în general, fizica cuantică e problematică, dar și fizica generală, dar să nu ne plictisim... :))))))

Te salut, încă o dată!

Adică vrei să spui că timpul e independent de spațiu, sau că nu se asociază mereu cu acesta? Posibil.

Într-un fel, timpul apare oarecum mai apropiat de ”spirit”, mai inefabil - pentru orice om, chiar fără cunoștințe de specialitate - în timp ce spațiul apare a fi mai concret, mai apropiat de ”materie”. Cunoaștem timpul numai prin măsurare cu diverse instrumente, dar și spațiul la fel, în esență. În dex, și în edițiile recente unde s-a renunțat la ideologia materialistă, totuși definițiile celor două dimensiuni sunt similare - vezi de exemplu dex 2009, timpul este: ”Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului,” iar îndicționarele vechi erau și mai apropiate. Dex 1998 - timpul este ”Dimensiune a Universului...”

În general, dacă nu înțeleg ceva, orice, caut în dicționarul explicativ sau etimologic. Toate neînțelegerile care există între colocutori apar datorită faptului că ei nu posedă aceleași concepte, cu aceleași înțelesuri.

Da, dicționarele au (mai) mereu dreptate. Chiar dacă pe parcurs se mai completează, cu informații noi, uneori. Adică pe măsură când acelea apar. Fizica e un domeniu incomplet, și informațiile se perindă, pe măsura trecerii timpului, și se mai completează.

Spațiul influențează timpul, probabil, nu în aceeași măsură în care timpul influențează spațiul, cred că între cele două există o relație paradoxală, pentru că legătura dintre ele nu este corespondentă sau, strict, de esență constantă, matematic. Aici este o considerație personală!!!

Probabil, din ceea ce cred eu, spațiul influențează timpul, într-o mai mică măsură, pe cât timpul poate să influențeze spațiul. Timpul este relativ, dar dinamicitatea spațiu-timp, probabil, nu este constantă, nu este o constantă în ceea ce privește măsurabilitatea, în relație de reciprocitate, privită din ambele unghiuri... Probabil dinamicitatea spațiu-timp va rămâne o chestiune de viitor, și va mai incita... Cred eu, timpul este mai puțin dinamic decât spațiul. Și de aceea, relația de reciprocitate nu este valabilă în ambele unghiuri.. (Sunt păreri personale, din informațiile generale pe care le am, deci s-ar putea să mă înșel.)

De aceea, alăturarea mi s-a părut nepotrivită, pentru că ecuațiile dintre ele nu merg în măsură echivalentă, în ambele sensuri. Nu există determinare pură, de asociere bi-sensuală!

Am mai studiat și eu realitățile fizice, mai ales că am scris o carte publicată în 2016, cu unele păreri personale, în ea, cu privire la domeniul atât de amplu al fizicii cuantice și al fizicii, în general. De pildă, în anul 2016, spuneam că Universul nostru este finit!! O idee deosebită, la acea vreme... Desigur, poate s-a mai vehiculat până la acel an, e posibil și aceasta... Nu am cum să știu, pentru că nu urmăresc ce se întâmplă în domeniul fizicii, decât ca ”foarte” ”pasionată”, dar de nespecialitate!

E bine că mai și gândim, dar și că consultăm dicționarele. Cum să nu. Desigur, luând în calcul informațiile prezente până la data la care scriem, și informațiile generale.

Dragă Iulia,
Mă bucur mult că am discutat cu tine despre aceste idei. Dacă dorești, mă găsești la adresa mea de mail, Crismonimold1971@gmail.com, unde putem continua discuția și eventual îmi poți trimite o copie a cărții tale cu părerile tale personale din 2016.

Așa, eu nu pot înțelege ce înțelegi tu prin dinamicitatea spațiu-timp sau de ce timpul e ”mai puțin dinamic” decât spațiul. Sau prin influența reciprocă dar inegală dintre spațiu și timp. Eu mă gândesc că e de ajuns să existe transformări - fiindcă Universul nu e static, findcă există mișcarea browniană datorată mărimii fizice a temperaturii etc. - și atunci există și timp. Dar și spațiu, legat de timp. Dacă eu, ca om, mă plimb pe stradă, ceea ce este ceva dinamic, adică o transformare, am deci o viteză și deci există timp și spațiu.

În plus, eu consider că Universul e infinit, nu e finit cum spui tu. Dacă ar fi finit, ar fi și mai clar că timpul și spațiul sunt categorii analoge, așa cum scrie în dicționare de multe decenii, indiferent de schimbări ale orientărilor științifice. Chiar și într-un Unives infinit, acest lucru mi se pare clar. Dar poate privim alte realități și alte înțelesuri și de aceea nu ne înțelegem.

P.S. - dicționarele sunt baza și sunt mai importante decât ”informațiile generale etc.” la care te referi tu.

Duminică plăcută îți doresc.

Încă un ultim lucru esențial, de fapt o axiomă logică (fiindcă la baza oricărei teorii stă logica), este faptul că conceptele aparent simple - cum ar fi timpul și spațiul, par mai greu de definit sau de înțeles, datorită ubicuității sau universalității lor.
De aceea oamenii le pot prinde esența prin inducție, plecând de la cazuri particulare și acele cazuri particulare sunt mai complexe în aparență - cum ar fi viteza unui corp în mișcare față de spațiul străbătut în timp. Caută în dicționar cuvântul inducție.
O altă teorie a mea și mai mult ca sigur o explicație logică simplă pe care o înțelege orice gânditor, se referă la mecanismul bazal al cunoașterii sau fenomenologia cunoașterii. Acest lucru se obține, în general, prin trecerea repetată și succesivă de la inducție la deducție. Ceea ce mulți numesc sistemul teză-antiteză-sinteză, adică raționament prin reducere la absurd, este pentru mine sistemul inducție - deducție - adevăr final, un lucru propriu gândirii umane, care, din punct de vedere neurofiziologic, este marcată de procesele de excitație și inhibiție corticală, care se determină unul pe celălalt.
Nu voi mai adăuga nimic aici.

Da, Cristina... Einstein spunea ”Universul este infinit, prostia omului este, și ea, infinită, despre Univers nu sunt atât de sigur...” Iar eu, doar ca să parafrazez, desigur, după părerea mea personală, și după o idee mai veche, aș fi spus, în schimb, ”Universul este finit, desigur (după părerea mea) prostia omenească este și ea finită, despre Univers nu sunt atât de sigură...” Nu îmi pot imagina de ce Einstein nu îngăduia și nu era mai tolerant cu deficitul de inteligență... Unii fizicieni sunt de părere, astăzi, că Universul ar putea fi finit, dar acest lucru nu se vehicula, spre marea mea onoare, în anul 2006, sau cel puțin eu nu am găsit. Eu, în continuare, cred că trăim într-un univers finit, dacă ar fi infinit, ca măsură a largheții, probabil materia ar fi casantă, s-ar zdrobi, datorită trăsăturii de infinitate. Infinitatea este un concept absolut, este nesfârșirea, și probabil, ca și realitate pur fizică este rară în univers, și limitată, poate Dumnezeu s-a jucat cu infinitatea pe porțiuni mai mici de Univers. Iar desigur, Universul, per ansamblu, având un Început fix, admițând teoria Începutului, și pe cea a Big-Bangului, putem spune că Universul, per ansamblu, ca realitate foarte grea, după masă, trebuie să aibă și o limită în spațiu, adică margini, dacă timpul general este continuu și relativ uniform.

Cristina, eu încerc, încă din vara acestui an, să public o versiune adăugită a acelei cărți, din prima versiune mai am doar 6 exemplare, dar sper să îți pot înainta versiunea nouă, când reușesc să o scot. Mulțumesc, și să ne reîntâlnim, cu aceeași râvnă, și pe viitor! Mulțumesc pentru discuție, îți doresc succes, în tot ceea ce faci! Aștept să ne recitim și sub alte poeme, atingând, tangențial, diferite aspecte și imagini... mai mult, poetic! Și, da, cum spui tu, ”civilizația este încă tânără!” Și literatura la fel, mult succes, Cristina!

Nu văzusem prea bine celălalt com, despre spațiu-timp, eu zic să ne oprim aici cu fizica, o să îți trimit cartea, când reușesc să o public! Nu am abordat prea mult matricile spațiu timp, ideea e, după cum poate știi, spațiul e foarte elastic și maleabil. Timpul, nu atât, cum ar fi spațiul, (idee personală) totuși, e cât se poate de relativ și de subiectiv!

Să ne citim cu bine Cristina!