Poezie

păcat originar

1 min lectură·16 februarie 2020

Mediu

într-o zi ningea cu gene roșii-apusene,

cădeau duse de vânt de la vreun arbore în floare,

sau în flăcări

și soarele fugea

de colo-colo și ne avertiza să nu îl privim

printre multele gene,

căci irizarea luminii îl rupe și ne doare până la lacrimi,

ne taie oblic luminișul din ochi

și el alerga iute să nu îl vedem, ba după umbra unui baobab

ba după piramidele Egiptului sau muntele Ararat

căci curcubeul ne despică lumea în patru zări și soarele moare,

dar lumea este bună întreagă, așa cum este,

fulg de lumină, geană sfântă de rai,

glas de dumnezeu în toate legile sorocite,

pajiște bogată cu izvoare mai bătrâne decât buchiile morții

numai că Eva l-a privit pe Adam de la facerea lumii printre gene

ca să își ascundă ochii dezgoliți și el

s-a rupt pentru ea în patru: tată, soț, frate și fiu

001.486

Cristina-Monica Moldoveanu. “păcat originar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14144704/pacat-originar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.