Poezie

Antropocen

1 min lectură·19 ianuarie 2018

Mediu

sînt fericită poate în noua ordine a ideilor

fiindcă se-apropie idele lui Marte

am înfipt un stick de memorie în spinarea computerului,

atîta mi-e cămașa lui de dragă,

noi facem corp comun și soldățim împreună,

eu și computerul meu îmbrăcat în negru,

proaspăt hirotonisit

ieșisem azi la drumul mare

și priveam de departe silueta amenințătoare

galben viu a unei macarale,

cu ochi de robot înteligent, dreaptă pe picioare

gînganie, îi spuneam în gînd, ce brațe lungi ai,

în acest holocen robostratificat cu toții sînteți galbeni și icterici

de antropocenoză, în acest mirific parc cu brațe

și picioare și aripi și creiere gigantice,

aproape înfrînte, aproape devastate de cianoză,

de un cataclism al umaniștilor expulzați din civilizație

sînt fericită poate în noua ordine a ideilor,

mai ales cînd văd cît de strînsă e centura Orionului

peste visele mele calde și plăpînde,

așa cum mă aflu culcușită în patul cu perne sintetice,

așa cum ascult pocnind dulce țevile instalației

cu centrală automată cu gaz, cum odinioară în ierni sfinte

trosneau lemnele în soba din fontă

de ce nu?

001.652

Cristina-Monica Moldoveanu. “Antropocen.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14119215/antropocen

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.