cristina dobreanu

De dupa tine ma ascund ca intr-un joc cerc in jurul tau nu-s si parca sunt copacii in care ni s-a stins pasul nu mai sunt nici cararile care se duc si se intorc in acelasi loc cerul nu

in golul umărului potrvind cand cate o frunză cand cate o pasăre straină tipand să-si afle cuib si pietrele din drum ape se făcea si păduri si stanci cersea ca o statuie de zăpadă la portile

La piept strangea padurea Si mainile cresteau Si el tot mai mic se facea O pata de culoare plangand in alb O frunza ce ingalbenea Si in jur ca de un abur se topea omatul Si mainile

gol e umărul și eu beau din golul lui să umplu ca o salcie sorbind din albia ce desparte umărul tău de al meu de umărul meu reintors o lume intre două aripi gol e umărul tău un astru

macina sub pleoape furtuna si din gene scrasnind nisipul cararea-i insemna. la cuib,se spune, ajunsese singura pasarea cu puful dulce dat in copt si ochi sub aripi astepta sa deschida cat timp

Vantul canta la nai pe miriste si de mana ma poarta sa adunam umbrele spicelor. Peste umar le semanam si, cu vuiet de torent, ne intrece cresterea lanului din bob

plang cu fluturi de catifea ce=si iau zborul spre mainile tale ii cuprinzi, le simti visarea? si curg fluturii tot mai des mainile nu-ti mai sunt reci plangi si tu cu taine de catifea? dar

Ma desfac, ma desprind de tine, Asfintit, ce-aprinzi copacii! Palma mea ce-a vrut sa te vindece Zace stinsa sub un genunchi de nisip. Ma desfac, ma revars dincolo de tine, Asfintit-lacrima de

Cad ca intr-o ploaie de ingeri carunti, Aripi frante inainte de-a fi zburat. Cu ochii umbriti de falduri Te privesc si nu te vad... Mi-a zambetul o zbatere tot mai grea de aripi Si simt cum

pe cer, un ghem de jar incins revarsa ace de lumina... cu capul in palme sprijinit de la fereastra privesc uimita cum toamna, valurile de ceara spre-un dans le indeamna. inchid ochii...plutiri

tristul meu copac, in toamna asta, plangi cu perdeaua-ti de crengi peste mine. pumnul meu-chihlimbar aprins (suflet invelit in frunze si secundele nu se mai zbat) va inflori in primavara, cand

iti ridici pleoapa grea si ea, se loveste de sufletul meu in care lacrima ta nu mai incape... si nu mai doare inima-mi faramitata in palma, in pulbere fina de sticla. si nu mai doare soapta

musc lacom din luna rumenita, cuib al meu unde tremuram ca un boboc de roua ratacit de vant in causul noptii, si din firele-i imi impletesc semn presat in cutele sufletului citit de degetele

plang si rad cu alti ochi, pipai scoarta unui ochi strain, cautand limpezimi de ape, in tampla-mi,un zambet uscat isi striga miezul si-un pumn strans il vreau inflorit. nu mai sunt EU... ma

dealuri cafenii cu ciorchini de macese atarnand ca niste medalioane insangerate, inabusiti-mi iute strigatul in faldurile voastre triste. din rana voastra, dealuri, se inalta o pana de

acele de ploaie imi despica departarea, si frunzele curg-rauri de miere, si mi te apropii in fosnetul de gene, privind in ochiul toamnei, ecou al sufletului meu. rasaritul, un graunte de jar

o voce isi prabuseste tumultul in mine, ca firele de ploaie isi sapa fagase , ma inunda, se imprastie in nervurile fiintei mele ce plesnesc pulverizand o apa insorita si pielea mi-e imbibata de

si umbra mea esti tu... cand tacerea se pierde printre gutui nici norul nu mai striga, nici mana nu mai tremura, cu sufletul prins de-un nor alerg spre umbra mea si-n brate nu tin decat o

plansul ca un gheizer tasneste dinauntru-mi si ochii mei preaplini de ganduri lamurite in focul durerii isi dezghioaca boabele de aur, scuturandu-le ca pe o ploaie ferbinte pe bratele-mi ce

un vânt buiac a cules un braț de flori și verde și roșu se făcu cerul de încă proaspăt ultimul lor strigăt și surd și încrezător era vântul rotind deasupra aburinde tulpini cu gura de mac

nu intorc capul, trecutul imi infige in spate mii de ochi cu care sa te privesc. pleoapele ce cresc in umbra-mi, cad, si desfrunzita de atatia ieri orbi, ma surprind zambind ca tine... si

e doar parere, ca tu, ca un brat smuls, rasucit in propria-ti durere, ca o aripa oarba, vei sfasia cerul fara mine si din privire iti va rasari un lan de curcubee. e doar parere, ca eu,

artistul mut, ghemuit in scorbura tacerii, cu lumini vibrand in varfurile degetelor, imi picteaza obrajii de scrum si cheama cu suflarea ce-i cantec cardurile de nori sa-mi fie leagan in