cristina dobreanu

Se naruie cetatea Fir cu fir Treapta cu treapta Ca oglindita in ape Treapta cu treapta Fir cu fir De la un mal la celalalt Se arata cetatea Ca dintre salcii luna

De dupa tine ma ascund ca intr-un joc cerc in jurul tau nu-s si parca sunt copacii in care ni s-a stins pasul nu mai sunt nici cararile care se duc si se intorc in acelasi loc cerul nu

gol e umărul și eu beau din golul lui să umplu ca o salcie sorbind din albia ce desparte umărul tău de al meu de umărul meu reintors o lume intre două aripi gol e umărul tău un astru

in golul umărului potrvind cand cate o frunză cand cate o pasăre straină tipand să-si afle cuib si pietrele din drum ape se făcea si păduri si stanci cersea ca o statuie de zăpadă la portile

De cand a mai crescut si a inteles de ce in usa de la camera sa era o gaura acoperita cu hartie, se intreba care e rostul lui.Stia cine a facut gaura, stia ca maica-sa e menajera prin casele celor

Si cine crede ca poate sta linistit ,culcat , rumegand si ultimele resturi de iarba, privind drept in fata, nici putin mai la stanga nici mai la dreapta, doar in fata, asa, ca sa nu doara? .Aratam

Þipete amenințări lovituri de bâte cel mare pune pumnul în gură celui mic și cel mic își pleacă capul se retrage înghite noduri mușcă pietre îndoaie fiare își înfige dinții în carne să țipe de

Nu cere copacul vulturul sa-l stie Cu bratele stranse El e acolo si asteapta Din rotiri largi o aripa va fi a lui Sa-i tina loc de frunza Nu cere vulturul sa fie El e acolo si asteapta Si

La piept strangea padurea Si mainile cresteau Si el tot mai mic se facea O pata de culoare plangand in alb O frunza ce ingalbenea Si in jur ca de un abur se topea omatul Si mainile

Am crescut impreuna de cand ne-a sadit unul langa altul un barbat trecut prin toate valurile vietii care, inainte de-a muri, fara copii, fara vreun suflet langa el, s-a gandit ca singurul lcuru

nu-ti asterne inca pasul nu poti merge prin lume singur nu poti trece printre oameni cu mainile goale in preajma ta zburda litere albe in noapte ceva freamata la picioarele tale, Gulliver, o

Te-ai oprit privind umbrele Din fereastra si eu dincolo Cand doare lumina Dau drumul fluturilor Doi cate doi patinand sub cupola circului Copacii isi uita toamna prin

cu dor de tine prin rigole mierea crizantemelor neputincioase priviri plimbi pe curgerea mainilor mele si mai departe prin subtierea lor spre pierdere. si ce frumos joc de-a v-ati

macina sub pleoape furtuna si din gene scrasnind nisipul cararea-i insemna. la cuib,se spune, ajunsese singura pasarea cu puful dulce dat in copt si ochi sub aripi astepta sa deschida cat timp

ai sa ma aprinzi,nu?ma aprinzi soare in zori sau sa astept apusul? frunza ce sunt,in pumnul meu pana atunci ce sa strang?copil,pe tarm pietre adunand, sa te astept la intamplare lovind cu

un vânt buiac a cules un braț de flori și verde și roșu se făcu cerul de încă proaspăt ultimul lor strigăt și surd și încrezător era vântul rotind deasupra aburinde tulpini cu gura de mac

Lacrima lacrimii mor lastarii si-n laturi mi se zbat ca de-o toamna timpurie pasarile pasilor in pleoapa imi creste un pui de caprioara. nu-l smulgeti!sa zburde in ochi cu

Vantul canta la nai pe miriste si de mana ma poarta sa adunam umbrele spicelor. Peste umar le semanam si, cu vuiet de torent, ne intrece cresterea lanului din bob

Buzele, crapate de albii pe unde doar sarea a curs,nu rotunjesc nici un cuvant.In ochii deschisi mereu,asemenea gurii,se casca lipsa de sens. Nu intinde palma.E de-ajuns ca exista si pana la

Ma apropii de usa, cu apasarea de-a indura sa-mi fie furate zilnic opt ore din viata.Clanta este infasurata intr-o sarma in al carei capat-ascuns vederii- mi-am zgariat si de data asta palma.Durerea

Ma inalt asemenea Miresmei limpezite de ploaie, Sunt fir tors din caierul de nelinisti, Funigel ,unduind nestiut. Cand mana grea mi-o scutur Lacrima fuge din rod Se resoarbe incet

plansul ca un gheizer tasneste dinauntru-mi si ochii mei preaplini de ganduri lamurite in focul durerii isi dezghioaca boabele de aur, scuturandu-le ca pe o ploaie ferbinte pe bratele-mi ce

o voce isi prabuseste tumultul in mine, ca firele de ploaie isi sapa fagase , ma inunda, se imprastie in nervurile fiintei mele ce plesnesc pulverizand o apa insorita si pielea mi-e imbibata de