Clepsidra
Se naruie cetatea Fir cu fir Treapta cu treapta Ca oglindita in ape Treapta cu treapta Fir cu fir De la un mal la celalalt Se arata cetatea Ca dintre salcii luna
***
De dupa tine ma ascund ca intr-un joc cerc in jurul tau nu-s si parca sunt copacii in care ni s-a stins pasul nu mai sunt nici cararile care se duc si se intorc in acelasi loc cerul nu
***
gol e umărul și eu beau din golul lui să umplu ca o salcie sorbind din albia ce desparte umărul tău de al meu de umărul meu reintors o lume intre două aripi gol e umărul tău un astru
Ingerul
in golul umărului potrvind cand cate o frunză cand cate o pasăre straină tipand să-si afle cuib si pietrele din drum ape se făcea si păduri si stanci cersea ca o statuie de zăpadă la portile
Vulturul
Nu cere copacul vulturul sa-l stie Cu bratele stranse El e acolo si asteapta Din rotiri largi o aripa va fi a lui Sa-i tina loc de frunza Nu cere vulturul sa fie El e acolo si asteapta Si
***
La piept strangea padurea Si mainile cresteau Si el tot mai mic se facea O pata de culoare plangand in alb O frunza ce ingalbenea Si in jur ca de un abur se topea omatul Si mainile
Gulliver
nu-ti asterne inca pasul nu poti merge prin lume singur nu poti trece printre oameni cu mainile goale in preajma ta zburda litere albe in noapte ceva freamata la picioarele tale, Gulliver, o
sub cupola circului
Te-ai oprit privind umbrele Din fereastra si eu dincolo Cand doare lumina Dau drumul fluturilor Doi cate doi patinand sub cupola circului Copacii isi uita toamna prin
spre pierdere
cu dor de tine prin rigole mierea crizantemelor neputincioase priviri plimbi pe curgerea mainilor mele si mai departe prin subtierea lor spre pierdere. si ce frumos joc de-a v-ati
poveste
macina sub pleoape furtuna si din gene scrasnind nisipul cararea-i insemna. la cuib,se spune, ajunsese singura pasarea cu puful dulce dat in copt si ochi sub aripi astepta sa deschida cat timp
intrebari
ai sa ma aprinzi,nu?ma aprinzi soare in zori sau sa astept apusul? frunza ce sunt,in pumnul meu pana atunci ce sa strang?copil,pe tarm pietre adunand, sa te astept la intamplare lovind cu
mulțumind.
un vânt buiac a cules un braț de flori și verde și roșu se făcu cerul de încă proaspăt ultimul lor strigăt și surd și încrezător era vântul rotind deasupra aburinde tulpini cu gura de mac
lacrima lacrimii
Lacrima lacrimii mor lastarii si-n laturi mi se zbat ca de-o toamna timpurie pasarile pasilor in pleoapa imi creste un pui de caprioara. nu-l smulgeti!sa zburde in ochi cu
timpul
Vantul canta la nai pe miriste si de mana ma poarta sa adunam umbrele spicelor. Peste umar le semanam si, cu vuiet de torent, ne intrece cresterea lanului din bob
ma plimb pe deasupra apei
Ma inalt asemenea Miresmei limpezite de ploaie, Sunt fir tors din caierul de nelinisti, Funigel ,unduind nestiut. Cand mana grea mi-o scutur Lacrima fuge din rod Se resoarbe incet
zidita-s in linistea...
când picuri de ceară cad din ochii toamnei și mă lovesc stârnind dulci zvonuri de clopote, când crengile se pleacă sub poveri de apă tânjind ascunse rădăcini să fie, când țipete de păsări aduse
sfarsesc...
plansul ca un gheizer tasneste dinauntru-mi si ochii mei preaplini de ganduri lamurite in focul durerii isi dezghioaca boabele de aur, scuturandu-le ca pe o ploaie ferbinte pe bratele-mi ce
o voce isi prabuseste...
o voce isi prabuseste tumultul in mine, ca firele de ploaie isi sapa fagase , ma inunda, se imprastie in nervurile fiintei mele ce plesnesc pulverizand o apa insorita si pielea mi-e imbibata de
asculta golul ce canta!
cand marea poezie e cea nescrisa, nu-mi atinge sufletul ce dogoreste inchis intr-o nuca, ma mistui mustind de flacari sub coaja ce respira racoare. nu-mi topi mugurii de sange aninati de
ma scutur
trupul mi-e tolanit in caliciul noptii, gandurile mi-s inhumate in polenul de stele si le-ascult reverberatia trista ce se stinge incet lasand ca aripa moale a visului sa-mi poposeasca la
asfintit
valurile inspumate, zglobii se imbujoreaza ca muribunzii cuprinsi de febra ce sclipesc de prospetime inainte de a-si da duhul, abandonandu-si in refluxul lor umbra unui suras. cand
o lumanare cu doua flacari...
nu intorc capul, trecutul imi infige in spate mii de ochi cu care sa te privesc. pleoapele ce cresc in umbra-mi, cad, si desfrunzita de atatia ieri orbi, ma surprind zambind ca tine... si
***
iti ridici pleoapa grea si ea, se loveste de sufletul meu in care lacrima ta nu mai incape... si nu mai doare inima-mi faramitata in palma, in pulbere fina de sticla. si nu mai doare soapta
***
musc lacom din luna rumenita, cuib al meu unde tremuram ca un boboc de roua ratacit de vant in causul noptii, si din firele-i imi impletesc semn presat in cutele sufletului citit de degetele
artistul mut
artistul mut, ghemuit in scorbura tacerii, cu lumini vibrand in varfurile degetelor, imi picteaza obrajii de scrum si cheama cu suflarea ce-i cantec cardurile de nori sa-mi fie leagan in
e doar parere
e doar parere, ca tu, ca un brat smuls, rasucit in propria-ti durere, ca o aripa oarba, vei sfasia cerul fara mine si din privire iti va rasari un lan de curcubee. e doar parere, ca eu,
si mi te apropii...
acele de ploaie imi despica departarea, si frunzele curg-rauri de miere, si mi te apropii in fosnetul de gene, privind in ochiul toamnei, ecou al sufletului meu. rasaritul, un graunte de jar
***
dealuri cafenii cu ciorchini de macese atarnand ca niste medalioane insangerate, inabusiti-mi iute strigatul in faldurile voastre triste. din rana voastra, dealuri, se inalta o pana de
cobor
simt abisul crescand, il simt inaltandu-se, sagetand in ochiul tau gri-albastru. ma privesti, si vrei sa-ti invelesti sufletul cu pielea mea subtire. cobor, in linistea albastrelelor
***
plang si rad cu alti ochi, pipai scoarta unui ochi strain, cautand limpezimi de ape, in tampla-mi,un zambet uscat isi striga miezul si-un pumn strans il vreau inflorit. nu mai sunt EU... ma
sunt floarea-soarelui
sunt floarea-soarelui, mereu cu fata catre tine, mi-s ochii plecati?!! zambesc...pamantului care-mi tremura in priviri. ce dulce umilinta... sunt floarea-soarelui, mereu cu fata catre
***
tristul meu copac, in toamna asta, plangi cu perdeaua-ti de crengi peste mine. pumnul meu-chihlimbar aprins (suflet invelit in frunze si secundele nu se mai zbat) va inflori in primavara, cand
si umbra mea esti tu...
si umbra mea esti tu... cand tacerea se pierde printre gutui nici norul nu mai striga, nici mana nu mai tremura, cu sufletul prins de-un nor alerg spre umbra mea si-n brate nu tin decat o
***
pe cer, un ghem de jar incins revarsa ace de lumina... cu capul in palme sprijinit de la fereastra privesc uimita cum toamna, valurile de ceara spre-un dans le indeamna. inchid ochii...plutiri
***
Cad ca intr-o ploaie de ingeri carunti, Aripi frante inainte de-a fi zburat. Cu ochii umbriti de falduri Te privesc si nu te vad... Mi-a zambetul o zbatere tot mai grea de aripi Si simt cum
asfintit
Ma desfac, ma desprind de tine, Asfintit, ce-aprinzi copacii! Palma mea ce-a vrut sa te vindece Zace stinsa sub un genunchi de nisip. Ma desfac, ma revars dincolo de tine, Asfintit-lacrima de
***
plang cu fluturi de catifea ce=si iau zborul spre mainile tale ii cuprinzi, le simti visarea? si curg fluturii tot mai des mainile nu-ti mai sunt reci plangi si tu cu taine de catifea? dar
