Misterele din decembrie ‘89

Misterele din decembrie ‘89 În 1994 fostul șef al Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, făcea publică o informație din ‘89 pe care masa populară nu a perceput-o nici pînă astăzi. După momentul Timișoara, la București lovitura de stat a fost amplificată de o armă psihologică! Ce înseamnă asta? Cei mai mulți participanți la miting au declarat că au avut o neobișnuită senzație fizică de spaimă, sub forma unei mari neliniști, care îi făcea să se țină greu pe picioare, în urechi le răsuna un uruit îngrozitor și aproape toți au avut senzații de înțepături și furnicături. Specialiștii au demonstrat că stările au fost provocate de emiterea la mare intensitate a unor unde de joasă frecvență, sub pragul audibilului. Sursa de emitere s-a aflat la hotelul Intercontinental din București. În 1989 doar SUA și Uniunea Sovietică dețineau astfel de posibilități de emitere a undelor de joasă frecvență. În 21 decembrie, noaptea, în Piața Universității lumea prindea curaj la miting pe măsură ce consuma alcool. Din informațiile date de Raportul secret al SRI rezultă că un camion încărcat cu sticle de băuturi alcoolice, fără plăcuțe de înmatriculare, a fost adus în Piață și ,,lăsat” la îndemîna revoluționarilor. Sticlele nu aveau etichete. Una dintre ele a fost analizată la laboratorul organoleptic și s-a constat prezența în conținut a unor substanțe din categoria drogurilor, cu efect excitant, care provocau consumatorilor o stare de exaltare prin înlăturarea senzației de frică, inclusiv prin alterarea percepției stărilor de pericol. Așa este explicat curajul lor! În 22 decembrie, înainte de a se urca în elicopter, Ceaușescu a încercat să pătrundă în buncărul prezidențial de sub clădirea fostului CC. Buncărul avea posibilități de comunicații, rezerve de hrană, medicamente, oxigen, armament. Acolo ar fi putut rezista multă vreme în așteptarea unui ajutor, dacă ofițerii de securitate care păzeau buncărul nu s-ar fi închis ei înșiși înăuntru, nepermițîndu-i accesul. ,,Fuga” cuplului Ceaușescu nici nu a fost ideea lor, ci a generalilor Stănculescu și Neagoe. Practic, Ceaușescu nu mai era liber de atunci. Pe el nu l-ar fi interesat să fugă, era preocupat să găsească soluții. Îmbarcarea lui era un clișeu propagandistic menit să încurajeze căderea regimului și preluarea puterii de indivizi ajutați din exterior. Lovitura s-a dat cu precădere în spațiul aerian. S-a folosit o tehnică de ultimă oră. Aducerea deasupra aeroporturilor militare a unor ținte false a făcut să fie greu de identificat cele reale. Au fost folosite baloane-sondă cu reflectoare poliedrice (zmee reflectorizante) asupra cărora artileria trăgea în draci. Avioanele reale intrau între timp în țară dinspre Marea Neagră, fie de la bazele americane din Turcia, fie din URSS. De la bordurile avioanelor inamice se emiteau bruiaje active care nu permiteau aparaturii de pe avioanele românești să doboare acele aparate. Mai există îndoieli în existența unui sprijin extern? Doar că ,,Revoluție” suna mai bine!