Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Misterele din decembrie ‘89

3 min lectură·
Mediu
Misterele din decembrie ‘89 În 1994 fostul șef al Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, făcea publică o informație din ‘89 pe care masa populară nu a perceput-o nici pînă astăzi. După momentul Timișoara, la București lovitura de stat a fost amplificată de o armă psihologică! Ce înseamnă asta? Cei mai mulți participanți la miting au declarat că au avut o neobișnuită senzație fizică de spaimă, sub forma unei mari neliniști, care îi făcea să se țină greu pe picioare, în urechi le răsuna un uruit îngrozitor și aproape toți au avut senzații de înțepături și furnicături. Specialiștii au demonstrat că stările au fost provocate de emiterea la mare intensitate a unor unde de joasă frecvență, sub pragul audibilului. Sursa de emitere s-a aflat la hotelul Intercontinental din București. În 1989 doar SUA și Uniunea Sovietică dețineau astfel de posibilități de emitere a undelor de joasă frecvență. În 21 decembrie, noaptea, în Piața Universității lumea prindea curaj la miting pe măsură ce consuma alcool. Din informațiile date de Raportul secret al SRI rezultă că un camion încărcat cu sticle de băuturi alcoolice, fără plăcuțe de înmatriculare, a fost adus în Piață și ,,lăsat” la îndemîna revoluționarilor. Sticlele nu aveau etichete. Una dintre ele a fost analizată la laboratorul organoleptic și s-a constat prezența în conținut a unor substanțe din categoria drogurilor, cu efect excitant, care provocau consumatorilor o stare de exaltare prin înlăturarea senzației de frică, inclusiv prin alterarea percepției stărilor de pericol. Așa este explicat curajul lor! În 22 decembrie, înainte de a se urca în elicopter, Ceaușescu a încercat să pătrundă în buncărul prezidențial de sub clădirea fostului CC. Buncărul avea posibilități de comunicații, rezerve de hrană, medicamente, oxigen, armament. Acolo ar fi putut rezista multă vreme în așteptarea unui ajutor, dacă ofițerii de securitate care păzeau buncărul nu s-ar fi închis ei înșiși înăuntru, nepermițîndu-i accesul. ,,Fuga” cuplului Ceaușescu nici nu a fost ideea lor, ci a generalilor Stănculescu și Neagoe. Practic, Ceaușescu nu mai era liber de atunci. Pe el nu l-ar fi interesat să fugă, era preocupat să găsească soluții. Îmbarcarea lui era un clișeu propagandistic menit să încurajeze căderea regimului și preluarea puterii de indivizi ajutați din exterior. Lovitura s-a dat cu precădere în spațiul aerian. S-a folosit o tehnică de ultimă oră. Aducerea deasupra aeroporturilor militare a unor ținte false a făcut să fie greu de identificat cele reale. Au fost folosite baloane-sondă cu reflectoare poliedrice (zmee reflectorizante) asupra cărora artileria trăgea în draci. Avioanele reale intrau între timp în țară dinspre Marea Neagră, fie de la bazele americane din Turcia, fie din URSS. De la bordurile avioanelor inamice se emiteau bruiaje active care nu permiteau aparaturii de pe avioanele românești să doboare acele aparate. Mai există îndoieli în existența unui sprijin extern? Doar că ,,Revoluție” suna mai bine!
0115.526
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
466
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

cristina cornilă. “Misterele din decembrie ‘89.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-cornila/jurnal/1775295/misterele-din-decembrie-89

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@emilia-guneaEGemilia gunea
Eu cred ca este ceva real in acest text, chiar foarte real si eu am avut impresia ca in piata, atunci cand s-a \"declansat revolutia\" s-a pus la difuzor in loc de aplauzele obisnuite o inregistrare pe care seara am auzit-o la Vocea americii cu strigate de spaima a unei multimi.
Da\' mai are importanta? Cate chestii nu sunt acum mai importante si nu le rezolvam ! Eu sunt de principiul sa mergem inainte si sa nu ne facem singuri rau mai departe.
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
Nu era nevoie de o masinarie pe inter care sa controleze masele de persoane aflate atunci in piata. In asemenea evenimente senzatiile acelea se propaga automat, nu cred ca putea cineva sa aiba alte senzatii decat de teama si neliniste. Iar huruitul in ureche si altele, sunt perfect normale in asemenea situatii.
Apoi, interesante \'Sticlele\' care \'nu avea etichete\'.
Si in final am o intrebare. Daca revolutia a fost facuta cu ajutor strain, ce alt ajutor ar fi asteptat ceausescu daca ajungea sa intre in buncar? Sa inteleg ca se bateau americani si rusii?
numai bine
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
americanii
0
@oricealtcevaOoricealtceva
stefan ia ghici cine astepta la granita sa intre ? :D
0
@nica-madalinaNMnica mădălina
uel, dacă e să fim mai ortodocși decât fundamentaliștii neobudiști, revoluție înseamnă schimbare la 180 de grade (richter, celsius sau de orice altă natură) a sistemului.
asta incontestabil s-a întâmplat în momentul 89.
apoi, cât despre mijloace, cred că ce se prezintă aici e nu doar străplat, străspeculat, cât mai ales sărac documentat.
ca și cititor, rămân deci cu aceleași întrebări, nici pe astea nu m-a ajutat textul să le îmbogățesc, din păcate.
dar întru mister, vorba lui blaga. și anti-revelare.
0
@mircea-lacatusMLmircea lacatus
nici ca se putea afirmia

acest criminal care se cheama magureanu incearca sa-si invaluie crimele in mister si noi sa il si credem
in piata univesritatii nu s-a baut nimic nici macar apa
nu aveau cum sa intre camioane incarcate cu sticle intre revolutionarii de acolo
au reusit sa intre doua taburi in schimb care au facut cateva victime
autorul acestui text era la vremea aceea caopil de tzatza probabil si acum abia a descoperit literatura sf
textul de fata nu face decat sa tulbure si mai mult apele si pe adevaratii criminali de atunci incearca sa-i piarda in ceata nisterelor
cristina cornila tu pentru cine dai cu coarnele ?
0
@mircea-lacatusMLmircea lacatus
copil
misterelor
0
@albert-catanusACAlbert Cătănuș
e o ipoteza de lucru. si daca au fost manipulati atat de usor, care ar fi problema? parca ar prima oara cand baietii buni se ocupa cu asa ceva? priviti si la alte revolutii.
foarte amical
0
@rodean-stefan-cornelRSRodean Stefan-Cornel
Nu cred că această temă ar trebui să se discute aici, pentru că ea, oricum a fost tratată pe larg de specialiști din diferite domenii; s-au scris foarte multe cărți, nenumărate articole, studii diverse, lucrări de doctorat, de licență, referate...
O spune, cu scuze pentru îndrăzneală, un colonel din Armata Română, licențiat în științe militare, cu studii postuniversitare și care în ultimii 20 de ani de carieră a lucrat numai în învățământ, în funcții ce au avut strânsă legătură cu activitatea didactică, cu cea de cercetare științifică sau de stat major.
Cu mult respect,
Ștefan-Cornel Rodean
0
@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
Subiect închis nu cred să fie. Unii l-ar vrea \"tabu\". De ce? Tot datorită misterioșilor de atunci a căror mistere se prelungesc până astăzi. Este bine că-i preocupă, subiectul, și pe \"copii de țâță\" de atunci.
N-ar fi trebuit ca tema să se discute, aici, numai dacă studiile, referatele, lucrările de doctorat etc, ar fi adus lumină în misterele de atunci
Textul de mai sus, prin concizia și claritatea sa, este bine venit și pentru copiii de atunci și pentru cei ce au trăit acele evenimente ca maturi. Și mai ales pentru cei ce au avut de suferit, pe plan personal, prin pierderea unor oameni dragi
0
@ioan-jorzIJIoan Jorz
Bună dimineața, Cristina! Mi-a tremurat mâna pe \"mause\", de emoție, în timp ce derulam, rând cu rând, articolul tău. Nu credeam că o făptură atât de suavă și blondă, pe care nu mi-o pot închipui decât în fața unei savarine și a unui pahar cu limonadă, la cofetăria \"Liliacul\" din Făgăraș, are curajul, după optsprezece ani și ceva, să spună adevărul despre revoluție. Bănuiam eu că n-a fost ceva în regulă cu evenimentele din Decembrie 89, dar acum m-am dumirit pe deplin. Dezvăluirile din articolul tău mi-au deschis o nouă perspectivă asupra celor petrecute atunci. Din momentul de față nici nu-i mai spun \"revoluție\", ci altfel. Nu m-am gândit, încă, cum să-i zic, dar găsesc eu ceva și te anunț și pe tine.
0