Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Ludovic Soare și Compania Sfîntului Sacrament

3 min lectură·
Mediu
Ludovic Soare și Compania Sfîntului Sacrament Dacă Ludovic al XIV-lea figurează în istorie cu restanțe de comportament, ele se datorează femeilor din viața lui, pe care le-a tratat asemeni lui Napoleon cu indiferență, răceală și uneori dispreț. Femeia care i-a devenit soție – Maria Tereza a Spaniei – era naivă, urîtă, proastă și stîngace. Mama sa, regina Ana de Austria, trăia cu cardinalul Mazarin, prim-ministrul Franței, după moartea regelui Ludovic al XIII-lea. Cea de-a doua soție a regelui Soare l-a ținut din scurt și nu i-a tolerat nicio aventură amoroasă. Sătul de femeile din viața lui, Ludovic al XIV-lea s-a dedicat Franței: în cei 72 de ani de domnie a condus țara fara niciun prim-ministru și în total dezacord cu hotărîrile Papei Inocențiu al XI-lea. Deși nu era împotriva religiei, nu tolera nicio altă formă de autoritate în afară de cea personală și nicio grupare ce ar fi putut atrage adepți. În 1627, pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, un duce francez renunță la familie și soție și înființează Compania Sfîntului Sacrament. Ordinul își țese rapid o rețea de filiale în provincia franceză și în 1660 numără peste 50 de astfel de grupări. Cea mai ferventă susținătoare a Companiei se dovedește a fi chiar mama regelui, Ana de Austria. Ludovic al XIV-lea tolerează o vreme ordinul care, susținut de regină, obține anularea multor piese de teatru care ar fi fost nocive societății, obține interzicerea duelurilor și ținutele vestimentare sumare, pe motiv că ar fi ,,nepudice”. Moliere devine cel mai mare dușman al Companiei Sfîntului Sacrament, după ce piesele sale au fost interzise publicului. Ordinul se extindea de la o zi la alta… Chiar și Mazarin (care a condus țara în locul regelui pînă în 1643, căci Majestatea Sa avea 5 ani cînd s-a urcat pe tron) începea să se teamă că își va pierde autoritatea dacă ascensiunea Companiei nu încetează. Același lucru îl gîndea mai tîrziu Ludovic. Dar cu sufletul strîns și de rușinea reginei, Regele Soare permite Companiei să iși desfășoare activitatea pe teritoriul Franței. Nu i-ar fi fost dificil s-o desființeze… Îi ținuse el piept Papei, ceea ce nimeni nu mai făcuse pînă atunci. Nu iși justifica niciodată acțiunile. La moartea lui Mazarin, cînd regele împlinise 22 de ani, a chemat la Palat toți aspiranții la funcția de prim-ministru și le-a spus: ,,de aici încolo, prim ministru voi fi eu!”. Abia cînd Ana de Austria moare, în 1666, fiul său desființează Compania Sfîntului Sacrament. Sau așa a crezut atunci! Astăzi, după trei secole și jumătate, Franța este plină de ordine, asociații și fundații cu această denumire. O astfel de fundație a pătruns și în România, în județul Brăila. Ca și templierii sau francmasonii, nu e exclus ca ordinul să dăinuie peste secole – în ilegalitate – ca mai apoi să apară precum ,,s-a reaprins lumina” în 1717 în Anglia.
024281
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
471
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

cristina cornilă. “Ludovic Soare și Compania Sfîntului Sacrament.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-cornila/jurnal/1792079/ludovic-soare-si-compania-sfintului-sacrament

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mihai-robeaMR
Mihai Robea
\"...trata femeile cu indiferenta, raceala si uneori dispret\"
un asemenea om ar fi fost capabil de asemenea sentimente(si pentru atata timp) fata de Josephina(care nu a ezitat sa-l insele de cate ori a avut ocazia) si fata de Maria Walewska, cu care a avut o relatie sincera 7 ani(de altfel singura care l-a iubit dezinteresat si cu care a avut si un copil, ajuns ministru de externe sub Nap III)?
Fata de mama sa Letitia a avut aproape un cult, dar dincolo de faptul ca ii era mama, Letitia Bonaparte era si un model de comportament si bun-simt.
Ma intreb, daca ar fi fost influentat in politica de femei, perceptia ar fi fost aceeasi?
In fine, un articol reusit, poate m-ar fi interesat sa aflu cate ceva despre filiatia acestui ordin, ce il particulariza sau daca s-a manifestat mai mult ca o atitudine impotriva autoritarismului cu care Ludovic al IV-a a guvernat, cum lasati sa se inteleaga (presupunand ca detineti aceste informatii).

cele bune
0
@mihai-robeaMR
Mihai Robea
Ludovic al XIV-lea
0