Cristina Andrei

Mulțumesc de apreciere. E trist că patriotismul a intrat în desuetudine, ba chiar în rizibil. În ziua de azi el trebuie să se manifeste subtil, fără exuberanță, pentru a evita etichetările negative, care sunt gata pregătite pentru a fi aplicate imediat. Totuși, o luare de poziție, când și când, e binevenită. Am auzit pe la televizor zilele astea că un manual alternativ de istorie prezintă Marea Unire ca o cucerire a Transilvaniei, ca o rupere a maghiarilor de patria-mamă, ceva de genul ăsta. Cineva, “acolo sus” ar fi trebuit să se sesizeze și să ia măsuri, dacă nu din patriotism, măcar din bun-simț.
Rămâne să facem fiecare ce putem la nivel individual, chiar dacă pare puțin: să cultivăm limba română, muzica și arta românească în general, să discutăm cu copii despre astfel de aberații ca cea de mai sus etc. etc. Sunt multe de zis, așa cum ai spus.
Să auzim de bine!

Într-adevăr, Monica, în alte țări – Franța, Anglia – problema aceasta a fost pusă și încă la modul serios. Poate că, la urma urmelor, e nevoie de feminism în această luptă; nu e de mirare că a fost pusă de tapet chiar de feministe, mai ales pe teritoriul limbii engleze – unde diferența de gen e mai complicată – și de aceea în limbajul corect politic se spune “he or she” în loc de he, acolo unde genul nu se cunoaște. La fel pe teritoriul limbii franceze – “tous les Canadiens et Canadiennes” a devenit expresie comună, iar președintele Chirac folosește frecvent în discursurile sale politice expresia “Françaises et Français”.
Ca mentalitate și mod de exprimare mie mi se pare totuși că problema nu este atât de acută la români – în popor se folosesc frecvent femininele doctoră, avocată, notară etc., și fără nuanță peiorativă – deci limba s-a adaptat la realitate, scuturându-se de misoginismul inițial, de pe vremurile când femeia de rând putea fi doar dădacă, doică, menajeră sau, în cel mai bun caz, guvernantă, restul meseriilor / ocupațiilor fiind apanajul aproape exclusiv al bărbaților.
Mi se pare totuși de neînțeles “înțepenirea” la nivel academic, unde s-au operat totuși alte modificări conform uzului, care ies total din sfera corectitudinii gramaticale.
La bună citire,

Pentru evoluția ulterioară a feminismului, dar și pentru o egalitate deplină, mai propun: hahaler, javru etc. Mai mult: veveriț, libelul, ciocănitor, mangust, hien ș.a. Ba încă și mai mult, propun următoarele perechi:
un lup – o lupă
un cal – o cală
un foc – o focă
un cord - o coardă
un dor – o doară
un chei – o cheie
un cot – o cotă
un fier – o fiară
un guru – o gură
un gard – o gardă
un rut – o rută
ș.a.m.d.

Să revin însă la un registru mai serios, pentru că acest subiect nu este deloc derizoriu.
Eu am abordat aici mai multe probleme, între care:

- neadaptarea dicționarelor conform uzului (a se vedea, printre altele, discuția despre femininul lui doctor, pentru care uzul ar trebui să impună pe doctoră, ce nu apare în DOOM);

- inconsecvența noului DOOM (decan-decană, dar prodecan - ??; redactor – redactoare, dar tehnoredactor - ?? etc.);

- selecția aleatorie a substantivelor nou introduse, defective de feminin (tapiser, terminolog, finanțist etc.), dar și a substantivelor nou introduse, care au formă de masculin și de feminin (generalist-generalistă, futurolog-futurologă etc.);

- neintroducerea în noul DOOM a unor substantive noi (hip-hopper, web-designer etc.) substantive cu frecvență mult mai mare de utilizare în limbă decât unele nou introduse – din nou aleatoriu – cum ar fi brunch, boy, coffee-break;

- \"desființarea\" – nejustificată – a unor feminine, care există, de pildă, în DEX 98, și care nu mai apar în DOOM, deci sunt neacceptate de norme: procuroră, egiptologă;

- necesitatea internă a limbii noastre pentru forme feminine și influența străină nefastă asupra limbii române

- superficialitatea, graba cu care a fost elaborat noul DOOM și lipsa de preocupare a Institutului de Lingvistică, ce ar fi trebuit să pună la dispoziția autoarelor materiale bogate de studiu, în special anchete lingvistice, care sunt… sublime, dar lipsesc cu desăvârșire… etc. etc.

Prin urmare, am abordat în principal probleme de limbă, nu e vorba aici de feminism, e vorba de bulibășeala din limba română literară, a cărei situație nu este deloc roză. Mai am în lucru alte articole privitoare la noul DOOM, surprizele sunt mult mai multe decât banalele căpșuni și cireși.

By the way (ca să mă exprim în spiritul noului DOOM), subiectul nu este deloc învechit, încă nu a fost pus “pe tapet”, cel puțin nu în cercurile unde ar trebui să se facă acest lucru.
Eu nu lupt pe baricadele feminismului, ci pe cele ale limbii române și ale bunului-simț. Dacă se întâmplă ca temele articolelor mele să fie tangente cu probleme legate de feminism ș.a., este firesc, căci limba este în strânsă legătură cu societatea, cu psihologia vorbitorilor, cu civilizația și cultura lor.

Cosmin, firește că nu m-am gândit serios la sabotări și șuntări, nici Horia nu a făcut-o. Problemele cu softurile, contoarele, conectările și erorile tehnice de tot felul fac parte din cotidian deja, așa că noi să fim sănătoși.
Oricum contează calitatea, nu cantitatea, iar eu mă bucur în general de cititori – sau mai bine zis de… comentatori – de calitate, slavă Domnului, rareori se nimerește câte unul ca musca în lapte.
Mulțumesc de lămuriri și spor la treburile cu îmbunătățirea site-ului (apropo de asta, poate o să se actualizeze și datele cândva :) )

Eu nu consider epigrama o poezioară facilă, ba chiar îmi pare că e destul de greu să scrii o epigramă bună.
Mie mi-au plăcut. Cred că totuși are dreptate Cosmin: introducerea strică tot farmecul. Catrenele vorbesc de la sine, titlul e inspirat, nu mai aveai nevoie de preambul.
Să auzim de bine

Daniel, cred că ești una dintre puținele excepții, ca persoană foarte tânără al cărei roman preferat este \"Winnetou\". Opinia mea se bazează pe experiență personală, cunosc foarte mulți tineri care chiar nu au habar. Ar fi interesant un sondaj :) De altfel, comentariul meu a fost o constatare, în baza acestei experiențe subiective, și nu o părere despre tânăra generație.
În rest, cred că va fi disponibilă cartea în librării cât de curând; rămâne s-o căutăm și s-o cumpărăm (să sperăm că nu va fi foarte scumpă :)

Mai bine mai târziu decât niciodată, nu? (sper să fie valabil și pentru răspunsul meu :))
Mulțumesc mult pentru aprecieri și pentru interes. Și îmi șoptește mie ceva că interesul e mult mai mare decât reflectă vizualizările, am constatat asta cu prilejul altor articole în care m-am ocupat de noul DOOM. Din păcate, timpul nu îmi permite să mă ocup de problema asta în profunzime, intenția mea este să sintetizez toate erorile și inconsecvențele și apoi să scriu acea scrisoare. Firește că voi căuta să strâng cât mai multe semnături, voi căuta sprijin , atât la Facultatea de Litere, cât și aici, pe Agonia.
Vă mulțumesc încă o dată și sper să ținem legătura.

... că generația tânără nu are habar nici de Winnetou, nici de Pierre Brice, nici de filmul \"Dacii\", în care a jucat.

Foarte interesant articol. La obiect, concis și documentat. Ai adus un plus de farmec plimbărilor prin Carol. Multe lucruri le știam, dar mai multe nu le știam. Mulțumesc pentru cele din urmă.

Foarte interesant articol. La obiect, concis și documentat. Ai adus un plus de farmec plimbărilor prin Carol. Multe lucruri le știam, dar mai multe nu le știam. Mulțumesc pentru cele din urmă.

Nicolae, într-adevăr, “doctoreasă” capătă nuanțe peiorative, poate pentru că mai are și sensul de “femeie care practică medicina cu mijloace empirice”, deci tămăduitoare sau chiar vrăjitoare.
Ce să mai zic de substantive ca filoloagă, psiholoagă și altele asemenea, care sunt folosite abundent în limba populară (ăsta da uz), în detrimentul formelor literare. Nu zic să fie introduse ca literare, ci așa cum sunt, să figureze în dicționar ca forme populare, așa cum figurează altele, cum e “ministreasă” etc.
Interesantă nuanțarea ta, sunt convinsă că mecanismul funcționează uneori inconștient în psihicul nostru. Iar limbajul, negreșit, se adaptează contextului.
Numai bine,

Horia, în legătură cu vizualizările și afișările am eu niște dubii, am câteva articole care adunaseră peste 1000 de vizualizări, iar de la un timp sunt reduse la 200-300, o fi de vină softul, s-o fi dat peste cap contorul, sau poate mă sabotează cineva :)) Este chiar cazul unui articol al meu pe aceeași temă, “Misoginism și limbaj”, care a beneficiat de o audiență mai largă, peste 1000 de afișări, probabil pentru că era într-un stil mai polemic, cu accent și pe aspectele sesizate de tine aici, privitoare la ascensiunea femeii la diverse meserii odinioară exclusiv masculine, și la nereflectarea acestei realități în limbajul literar, în special în cel oficial și în mass-media.
Aspectul cel mai iritant este, cred eu, faptul că în unele cazuri se tot justifică prin “uz” tot felul de modificări aberante din DOOM 2 – de tipul “eu continui” în loc de “eu continuu” etc. – în vreme ce în alte cazuri – cum ar fi femininele “doctoră” sau “notară” – uzul este ignorat (pe ce baze?)
Se pare că polemicile de acest fel nu interesează pe nimeni. Eu voi continua să sesizez inconsecvențele noului DOOM și poate într-un final voi trimite și o scrisoare deschisă Academiei Române și Institutului de Lingvistică.

...câte destine anonime au fost astfel frânte de Securitate …câți urmăriți (și urmăritori) se regăsesc într-o astfel de poveste …câți copii au scris “lucruri cumplite” …când se va face dreptate …când vor plăti cei ce trebuie să plătească?
Oare va plăti vreodată cineva?
Și când oare se va acorda unor astfel de subiecte importanța cuvenită?…

Salut inițiativa, manifestul, semnatarii. Deși limbajul este destul de dur pe alocuri, o astfel de “razie” este chiar necesară. O artă ecologică, un roman vaccinat contra pornografiei, căutarea spiritului Junimii, valorificarea folclorului, reinstaurarea tensiunii dintre apolinic și dionisiac etc. – iată o serie de obiective care, odată realizate și generalizate, ar face o… curățenie generală în literatura română. Din păcate, concepțiile despre poezia contemporană sunt destul de anchilozate; valorificarea tuturor principiilor enumerate în manifest ar schimba cu totul fața literaturii române (asta ar însemna, poate, și dărâmarea unor idoli bine înfipți pe piedestale). Cred că veți întâmpina o situație destul de neplăcută: la suprafață veți fi lăudați, desigur (nimeni nu este dispus a recunoaște că zăbovește în “flegma periferiei”), însă în același timp veți fi puternic subminați (“spiritul de gașcă, îngust și laș” nu va dispărea, dimpotrivă, se va întări, într-o reacție firească de apărare a stării de lucruri existente).
Este firesc ca acest manifest, ca orice document programatic, să dea naștere la controverse și la critici. Până acum, critica din subsolul de comentarii a fost destul de slabă, în mare parte nesatisfăcătoare și răuvoitoare.

Aș vrea să punctez câteva aspecte, niște observații “din fuga calului”:
1. Faptul că într-o vreme prima pagină a site-ului agonia.ro prezenta site-ul ca fiind prima redută a noului curent. De acord că de pe site a pornit inițiativa, însă mă îndoiesc foarte tare că cei ce au intrat pentru prima dată pe site au descoperit aici deodată texte relevante în sensul manifestului, fapt ce ar putea să dăuneze inițiativei.
2. Ar fi trebuit insistat ceva mai mult pe terminologie, pentru ca termenul de “boierism” să fie scuturat de conotațiile negative cu care cuvântul “boier” a fost încărcat pe parcursul a zeci și zeci de ani. Aici poate s-ar fi cerut o ilustrare sumară a contribuțiilor culturale ale boierilor români și, prin extensie, o referire la cei care au devenit “boieri” ai culturii prin cuvânt și faptă. Cât despre adeptul / adepta curentului, apropo de ce zicea mai sus Monica Manolachi, aș merge pe “boierist” și “boieristă”.
3. “Zona neutră” în care s-ar situa boieriștii este un fel de muchie de cuțit.
4. Chestia asta cu contestarea, din paragraful 6 al textului, îmi scapă: Ce trebuie să se înțeleagă din fraza: “Acest lucru se va întâmpla numai când noi vom fi contribuit mai mult decât el la patrimoniul literaturii române.” ? Că X – cu vastă contribuție la patrimoniul cultural – poate să conteste valoarea culturală a lui Y – fără aceeași contribuție – nu și viceversa? :)

Una peste alta, manifestul e bun în esență, principiile și obiectivele sale urmăresc o (foarte necesară) revigorare a literaturii și a culturii românești. Succes!

Îmi pare rău că răspunsurile mele vin mai mereu foarte târziu, dotările mele tehnice lasă mult de dorit, sper să-mi scuzați această hibă.
Vă mulțumesc mult de aprecieri, care mă bucură cu atât mai mult cu cât ele vin din partea unor oameni pe care îi prețuiesc și la a căror părere chiar țin.
La bună citire,

Vă citesc în continuare cu plăcere, mă fascinează viziunea dumneavoastră asupra lumii și apreciez munca și eforturile pe care le depuneți în aceste eseuri, care sunt o adevărată delectare, dar și sursă de inspirație, punct de plecare pentru alte și alte probleme legate de originile noastre.

Alexandru, firește că în această etapă de tatonări – e trist că suntem încă într-o astfel de etapă – se pot strecura erori de interpretare, etimologii greșite sau speculații mai mult sau mai puțin fanteziste, însă atâta vreme cât un punct de vedere este argumentat, documentat, totul este în regulă. Este un punct de plecare pentru specialiștii în cercetări lingvistice și istorice, ce ar trebui să aducă lumină în istoria și în limba noastră (DEX-ul, de pildă, e plin de “slavisme” false). Cum acești specialiști de la o vreme încoace nu prea își fac treaba, rămâne loc, desigur, pentru diverse interpretări și ipoteze, dintre care unele s-ar putea dovedi reale.

P.S. Eu totuși mă îndoiesc că limba română este așa de… tânără.

“în casa mea sigură
din cartierul meu sigur
în țara mea sigură”
citesc o “personală” a Ramonei,
mă imaginez în situația
“Explosion kills 37”,
intru în empatie cu Ramona
și cu apropiații celor 37
apoi îmi aștept apropiații să intre pe ușă
cu mai multă emoție,
cu mulțumirea că sunt
“în casa mea sigură
din cartierul meu sigur”…
atât.

Florian, întrebarea ta este aproape retorică. Oricât am încerca să cernem binele de rău, câte o neghină pe ici-pe colo tot se va strecura, iar răul nu va fi niciodată la distanță, va fi mereu printre noi, cu noi, în noi. Astfel, răul fiind (aproape) intrinsec, poate că nu trebuie sau nu poate fi ținut la distanță; poate că ceea ce putem încerca este să-i împiedicăm manifestările. Îl felicit pe Adrian Jigăraru pentru această “mea culpa” purificatoare și mă întreb câți vor avea curajul să-i urmeze exemplul. Îmi pare tragic faptul că unii autori se retrag de pe site din cauza denigrărilor, atacurilor la persoană etc. Poate că mai toată lumea de pe Agonia are de suferit la un moment dat dintr-o cauză sau alta. În funcție de gravitatea intervențiilor din comentarii, editorii site-ului sunt cei care sunt în măsură… să ia măsuri pentru a ține la distanță manifestările răului…
Eu prefer să văd partea bună a Agoniei, eu văd Agonia ca pe un liman al culturii, un loc de exprimare liberă, deși, când ai de suferit de pe urma… unuia sau altuia (a se citi aici un antonim sau mai multe pentru “gentleman”), este greu uneori să rămâi în picioare și să-ți continui drumul început cu bună-credință și bună-cuviință.
Așadar, voi, agonici de bună-credință, rămâneți în picioare, scrieți în continuare, rămâneți pe Agonia, nu le cedați spațiul celor ce perpetuează răul și nu vă faceți prea multe griji din cauza lor. Prin răul exercitat, își fac lor înșiși rău și se autodesființează, se autodezavuează, nu au nimic de câștigat decât oprobriul, în care se vor scălda mereu și mereu, până când se vor trezi să devină oameni de bun-simț sau se vor trezi la marginile unde merită să stea…

Mă bucur că te-am descoperit pe acest site. Eseurile tale sunt pertinente, provocatoare, responsabile, documentate, implicarea ta în problemele abordate este lăudabilă, stilul este coerent, neîncărcat inutil. E o adevărată plăcere să te citesc. Nu am să mai spun decât: scrie, scrie și iar scrie.
Voi urmări cu plăcere și interes tot ce scrii.
Numai bine,

S-a discutat aici cam din toate punctele de vedere, se pare că puține lucruri ar mai fi de adăugat. Totuși, aș dori să subliniez niște aspecte, poate nu suficient luate în seamă.

Am să încep cu un fel de schemă, apoi voi comenta asupra ei. Prin urmare: Nietzche a scris o carte cu mult timp în urmă. Editura H din România a preluat - probabil de la o editură germană – drepturile de traducere (în această etapă dl. traducător G. și-a primit drepturile și stop, iese din schemă) și de publicare (din această etapă vorbim doar de drepturile editurii). Cartea a ieșit pe piața românească. Din librărie, a cumpărat-o cititorul X. Parte din preț pleacă la editură, ca drepturi de autor. Ei bine, din această etapă, cititorul X poate face ce dorește cu cartea respectivă, care a devenit o marfă. O poate păstra, o poate folosi ca hârtie igienică, o poate arunca, o poate împrumuta. Sau o poate vinde la anticariatul A, de unde o cumpără cititorul Y, care o poate vinde la anticariatul B, de unde o cumpără cititorul Z și tot așa. Ce se întâmplă cu drepturile editurii în acest caz? Nu sunt avocat, deci este un mister pentru mine. Dar cititorul X mai poate face și altceva cu cartea respectivă. O poate dona unei biblioteci, de unde o pot împrumuta mii și mii de alți cititori. Se pare că drepturile editurii se pierd în acest caz, nu știu, nu mă pricep. Desigur, opțiunile cititorului X nu se opresc aici. El poate proceda astfel: copiază cartea (nu importă cum) în n exemplare și o donează, să zicem, unui număr n de studenți care au nevoie de ea, dar nu au bani s-o cumpere sau nu o găsesc în biblioteci (înainte vreme parcă exista o lege care obliga editurile să “alimenteze” bibliotecile?!). Ei bine, dintre toate situațiile enumerate, numai în acest caz el devine culpabil… este acuzat de furt, de încălcarea drepturilor de autor sau mai știu eu ce. La fel și în cazul în care pune la dispoziție cartea online, în mod gratuit, fără a-și asuma paternitatea lucrării și fără nici un fel de beneficii materiale. În ultimele două cazuri, judecând “dincolo de bine și de rău”, dincolo de litera legii, cititorul X face un bine culturii universale, popularizează un mare filosof și un mare traducător, dar riscă să plătească penal această faptă…

O bibliotecă este o bibliotecă, fie ea chiar și virtuală. Și cred că Lidia, care deține versiunea electronică a cărții, o poate dona bibliotecii virtuale agonia.ro, iar singurul lucru pe care ar trebui să-l facă este să menționeze sursa, așa cum la bibliotecă trebuie să donezi o carte cu copertă, să se știe titlul, autorul, traducătorul, editura etc. Nu știu, nu mă pricep, îmi dau doar cu părerea…

Poate că treaba asta cu copiatul la xerox sau altcumva sună neplăcut pentru beneficiarii de copyright. La urma urmelor, trebuie să mănânce și scriitorii o pâine. Însă ce ne-am fi făcut fără aceste copii xerox în condițiile în care în România cartea este prohibită de atâta timp (în trecut, din cauza regimului, în prezent din cauza prețului)??? Cred că scriitorul scrie în primul rând ca să fie citit, nu “vândut”. Iar tălmaciul, de multe ori rămas în anonimat, îndeplinește o lucrare nobilă, de o valoare ce depășește interesele materiale. Edițiile din bibliotecile virtuale sau \"fizice\" pot constitui într-adevăr o promovare a muncii acestora și nu de puține ori constituie o motivație puternică pentru a cumpăra CARTEA, cartea adevărată, pe care o citești seara, înainte de culcare, când ai terminat cu televizorul, cu PC-ul, cu internetul…

Realitatea este astfel: dacă cititorul X vrea o carte o carte, va face rost de ea, indiferent pe ce cale. Și va face cu ea ce dorește. Iar îndârjirea domnului Grunberg mi se pare puțin deplasată, atât din punct de vedere material (chiar domnia sa precizează că nu mai beneficiază de drepturi), cât și din punct de vedere moral (cred că acest conflict trebuia să se stingă, din momentul în care Radu a scos cartea din bibliotecă).

Ultima soluție: să dăm foc anticariatelor, să închidem bibliotecile de toate felurile și să băgăm la pușcărie 90% din studenții țării, care tot “fură” în draci munca lui Nietzche și a traducătorilor săi, dar și a altor oameni de seamă… Care oameni de seamă am eu o bănuială că nu s-ar supăra…

P.S. Bună poza, dar și mai bun subtitlul!