Cristiana Popp

Liviu, ai dreptate. In tot ce ai spus. Am vazut si eu mai tarziu asemanarea penibila cu Nichita, dar cum as modifica-o tot asa iese. Deocamdata o las asa. Da, e o poezie lesinata si mi-o asum.
Intr-un singur loc nu ai dreptate si gresesti grav: Cristiana Miu nu e poeta. Nici pe departe. Si stie asta.
Multumesc.

Mie mi-e frig cand nu scrii tu. Exagerez un pic aici. dar stiu cum iti e. Fiindca simt cum scrii. Doar atat.

Murdare unghiile pruncului sau doar bolnave? Ma intreb si eu.
Imi place acest nou Vasile indragostit. Eu stiu ca e acelasi, doar ca lumina din noaptea ce urmeaza cade pe sufletul lui dintr-un alt unghi aratand o noua frumusete.

Cea mai frumoasa poezie de dragoste. Dragoste din aia careia nu i se spune viata doar fiindca nimeni nu are curaj. Dar eu am: aceasta este poezia de dragoste. Si tot restul e tacere.

Elena, te rog, vreau doar o chestie. Sa pastram aceasta discutie in limitele in care s-au desfasurat pana acum discutiile noastre. Adica fara atacuri sau alte chestii. N-o sa-ti dedic epigrame dar nici n-o sa gasesc vreun topic pe la forum cu numele meu. Te rog.
Prima chestie ca sa ne fie clara: nu am atacat aici poezia ta, nu e o parodie, nimic de genul asta. Nu am avut rabdare sa fac un hiperlink in subtitlu asa incat din pagina mea sa se ajunga la poezia ta, de aceea esti doar amintita acolo. Aceasta este o scriere inspirata de poezia ta.
Vorbim intai despre viata si cliseele din ea. Nu am spus ca nu e o poezie reala, despre tine. Doar ca n-o simt asa. Da, este o femeie frumoasa care are, din aceasta cauza, toate sansele sa-l subjuge pe barbatul dorit. Dar te-ai intrebat vreodata, tu, femeia frumoasa descrisa acolo, ce se intampla cu noi, femeile urate? Oare nu ne saruta nimeni? Da, poti avea brate albe, trup mladios si mai stiu eu ce. dar astea sunt clisee. Asta nu e femeia obisnuita. Ci este papusa Barbie, Ileana-Cosanzeana, nu stiu cum sa-i mai zic. Si atunci eu, in numele femeilor urate protestez oarecum. Uite, eu sunt asa cum m-am descris: fara trup zvelt (mai degraba mare, inalta, greoaie), fara ochi langurosi (am ochi stralucitori, copilarosi), cu maini muncite, fara manichiura, fara bucle blonde pe umeri sa imi curga rau. Nu port rochii vaporoase ci mai degraba blue-jeans sau alti pantaloni, pe criteriul comoditatii inaintea elegantei. da, am brate albe, fara cosmetica, asta e un mic cliseu (renghiurile naturii). Nu-mi ascund defectele, dar tot nu par frumoasa, poate din cauza ca nu am silueta subtire cum ai spus tu. Dar, si aici urmeaza un mare dar, pentru o clipa, in ochii lui, m-am vazut superba, mai frumoasa decat toate manechinele care prezinta moda. Si asta nu fiidca in mintea lui m-a imaginat ca pe femeia din poezia ta, ci pentru ca m-a vazut asa cum sunt, femeia lui, frumoasa numai pentru el. Mi-am amintit asta si am scris poezia de mai sus.
Acum o sa ma intorc la cliseele din poezie. Textul meu e un manifest impotriva cliseelor. Ai sa vezi ca in toate comentariile ii rog pe cei care scriu sa-mi arate felul lor absolut special si complet unic de a trai, simti, gandi, scrie o situatie. Tu nu ai facut asta in poezia ta. Ci doar ai utilizat imaginea banala a unui film siropos. Elena, femeia ta are toate calitatile alea. Dar pentru mine e mai urata decat mine, urata-uratelor. Fiindca nu e unica, e obisnuita de parca au fost facute o suta pe calpodul ei (ma refer la femeia din poezie). Daca esti tu aceea sunt sigura ca ai multe caracteristici care te fac unica. DAr nu mi le-ai spus in textul tau.
Eu ti-am spus cum sunt eu si, cel putin asta, face textul tau mai poezie decat al tau. Fara a vorbi acum in valoare absoluta. Totul e relativ. Ca si frumusetea.

Thais, sunt o femeie imperfecta, care nu poarta mai niciodata rochii si careia i s-a parut macar ca a gasit perfectiunea pentru o clipa intr-un sarut. Stii cat de frumoasa m-am simtit atunci? Miss Univers nu-mi ajungea nici la degetul mic...
Vali, te regasesc acelasi cititor fidel. Multumesc.
Dan, o sa citesc. Eh, pesimista? Asta e fata mea cea mai buna. Daca iti fac si eu trimitere la alte poeme chiar te sperii si n-as vrea.

Textul Elenei Chakass (Yness) care mi-a inspirat aceasta scriere se gaseste la adresa:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/88712/index.html

Da, intr-adevar, de la strofa a doua mi-ai taiat respiratia. Nu ca prima nu ar fi frumoasa. dar paleste dupa ce o incepi pe cea de-a doua.
Ma tot intorc asupra: \"pasagerul meu om\", nu stiu de ce imi rupe ritmul. In rest poezie minunata, de recitit. Multa sensibilitate, multa dragoste, multa frumusete.

Sunt prima cititoare a acestei poezii. (Conteaza ca am citit-o de trei ori?). E fara indoiala o poezie marca Azrail. Ai tu un stil al tau pe care l-as recunoaste dintr-o mie. Nu stiu exact ce, e ca o urma de parfum fin ce insoteste trecerea celor alesi.
Fara pretentia de a fi citit tot ce ai scris, poemul acesta e preferatul meu. Pentru curgerea lui domoala, incarcata de simboluri si mai ales pentru ultima strofa.
P.S. glumet: ai adunat aici cam multi autori de pe site: Sirena, Profetul, Dedal, Delfinul:))

Ma intrebam, oare se supara Radu daca scriu numai wow? Asta nu poate fi comentariu literar.
Poate sunt subiectiva in ceea ce te priveste, Ted, si de asta imi gasesc din ce in ce mai greu cuvintele. Nici tu nu imi faci cautarea mai usoara.
Mie mi-a placut toata. Jocurile de paranteze (rotunde, Ted, eu de altele nu mai vad), biserica pagana, sfintii dezgoliti de sfintenie, basmele rapite de farmec si inocenta, toate s-au amestecat in mine ca apoi sa se ordoneze frumos in Poezie.
Mai am o observatie si duapa aia las steaua si ma duc. Foarte muzical poemul asta, imi canta la ureche.

Alta poezie simpla scrisa de Vasile. Mie imi place felul asta, nu foarte incarcat de cuvinte, dar la fel de dens in idei.
Mi-a placut mult, Ted, sa mai faci...

Mi-a placut foarte mult jocul acesta de-a perfectiunea imperfecta. Stii care e barbatul perfect? Cel care te iubeste nu fiindca te vede perfecta, ci recunoscandu-ti imperfectiunile si iubindu-le si pe ele. Barbatul meu, daca exista pe undeva, il rog sa dea un semn, ma iubeste fiindca am dintii strambi si o gropita in barbie, nu cu toate ca...
Da, mi-a placut. Inclusiv finalul usor previzibil cu ochelarista. Ma rog, as scoate chestia aia cu \"adevaraciune\". Nu intra in definitia mea pentru perfect.

Cumva redundant?

Anni, apasatoare toamna, n-am ce zice. Nu stiu de ce e una dintre cele mai amare pe care le-am gustat. Si dau tuturor cate o lingurita.
Vali, si eu am invatat sa tac. Dar asta era o lectie despre tacerea lui.
Multumesc, dragii mei.

Intr-adevar discurs foarte simplu. Cel putin in aparenta. Nu ma mira nimic in pagina ta.
Dar asta mi-a placut. E o poezie de dragoste cum toate femeile viseaza sa li se scrie. Esti norocos, Ted si-tie meriti norocul.

Sorine, poezia asta este scrisa cand ploua si era norul jos. Da\' era noapte si nu se vedea. Zau ca nu e razbunare. Mi-a venit asa si am scris-o. Citeste-o cand vrei tu.
Ramona, multumesc. Poezia intreaga e construita in jurul versului citat de tine. Inseamna mult trecerea ta pe aici. Crede-ma.

Subscriu si eu, daca ar fi fost numai ultimele doua versuri si poezia tot ar fi trebuit scrisa si mai ales citita. dar nu e numai atat. O poezie pe care o poti descompune in mii de micro-poeme pentru ca la final sa intelegi ca numai impreuna, toate versurile fac Poezia pe care a vrut sa o scrie Ted. Si n-ai mai frange-o pentru nimic in lume. Doar ai ascunde-o undeva sa o poti reciti uneori in soapta.

De la \"eu nu voi afla niciodată nimic\" am citit pe nerasuflate. Pana atunci nu-mi placuse. Dar dupa aia inceputul mi s-a parut doar o prefata, un pre-text. Si mi-a placut, ca fara pre-text nu exista poezia asta.
Ted, tu esti o litera, asa e si traiesti ca o litera prin si pentru poezia ta. Ir mie nu-mi ramane decat sa las un semn pentru ca toti sa citeasca litera aceasta ce pentru ei se scrie.

Imi place ce ai vrut sa spui. Din pacate te-ai ratacit prea mult (pentru gustul meu, desigur, prin bancuri rusesti si alte alea. Da-l naibii de Radio Erevan ca mi s-a acrit de el.
Da, avem nevoie de noapte tocmai pentru ce ai spus tu. Dar eu am o problema aici: dupa fiecare noapte vine dimineata, momentul ala idiot cand cauti disperat motive sa te dai jos din pat si nu gasesti nici unul. Si pana la urma o faci cu senzatia unei nedrepte corvoade.

Amintiri dintr-o adolescenta pierduta... sau nu. Da, stiu, bicicleta a existat. Si era rosie.
Dar sa stii si tu ca un cocos de zahar ars poate sa faca oua. In lumea lui, desigur, unde bicicletele ofteaza noaptea, in vis.
Ce vroiam sa-ti spun e cu totul si cu totul altceva. Ca e frumoasa amintirea asta cu biciclete si teze la fizica. Acum ma duc la invatat ale mele. Mai trec, sa stii.