În loc de tăceri

cristiana

nu prea asociez carabushii cu frigul si apoi un carabush care mananca paine prajita cu tine nu prea e el ratacit cine nu s-ar rataci ca el...pictat de mana suna a expresie de iarmaroc caolin pictat...ce frumos in rest imi place singuratatea ta ashteptarile tale shi mai ales teama ca totushi va veni cel pe care il ashteptzi tulburandu-tzi linishtea pacea ta trista
mai trec de tzi-ar fi pe plac...
iarta-ma

nu știu de ce, îmi doresc tare ca textul ăsta să nu devină niciodată excepțional, să rămână așa, adevărat, cald și lin, vorbind frigului din mine
toată căldura s-a adunat în untul proaspăt
și moartea în somn, nu e moarte, e atît de frumos

Tu ai renuntat sa cauti, iti traiesti simplu si in liniste nefericirea.Intre scrumul painii si dulceata untului, viata asta, la naiba cu ea, nu ne mai poarta in spate si ne obliga sa mergem singuri.Pe jos.Prin vis, prin noapte, moartea sa ne fie usoara, tarana e grea intotdeauna.
Cu drag, Moni

ai grija de tine si de carabus , poate vine cu prietenii lui intr-o seara si iti povesteste cum de vine cu viata mai departe....mi-a placut, m-am regasit si acum in vria in care traim sorb din acele seri pe care tie ti-e inca dat sa le legeni in suflet...multumesc

Mircea, gerul asta venit pe neasteptate a prins un carabus la mine in casa, sau in suflet, sau in palma. Crede-ma, mananca paine prajita. Al meu cel putin. Te mai astept cu drag.
Pavel, presupun ca ai citit toata poezia. Intr-adevar e diluata, cu multe intoarceri asupra unor idei, unor senzatii. Daca o sa am inima, o sa ma intorc sa mai fac modificari.
Alin, avem mari sanse sa ramana asa. Multumesc pentru cuvintele tale.
Simona, tie iti multumesc pentru fidelitate si intelegere. Restul stii, nu?
Anni, e o placere sa te gasesc aici. Simt ca ma citesti, te simt aproape.
Multumesc tuturor
cu drag,
Cristiana

Mie imi place ideea cu carabusii.. In rest o asteptare neasteptata, o umbra de tristete, probabil de la toamna rece care nu cedeaza locul doamnei iarna, stiu si eu.

A, si era sa uit: cineva a intrebat acum cateva zile daca CM mai scrie cu tot atata forta ca inainte. Nu stiu la care inainte s-a referit, dar am raspuns afirmativ.
Cu drag,
sorin

Sorin, multumesc pentru citire. Cine intrebase? Ca iti spun eu la care inainte se referea.
Imi faci reclama, se pare? Sper ca gratis ca am bagat-o pe maneca.
cu drag,
Cris

Cristinuca, poate ai inteles gresit, poate erai obosita, poate te durea capul... Noi, poaetii, mai avem din cand in cand cate o stare din asta mistuitoare de vaz clar... Ideea nu era ca Doiu Cristian imi FURASE poezia, copiind-o... Ideea era cu totul si cu totul alta. Totusi, nu te condamn, pentru ca nu stii pe de-a-ntregul istoria dintre mine si Cristian. Poate si altii au inteles tot aiurea... Noi doi suntem, si casca bine ochii, PRIETENI. Numai ca el s-a apucat de scris dupa ce m-am apucat eu, si face parte dintre acei poeti (abia m-am abtinut sa nu pun ghilimele) care pot fi impresionati rapid de cate o stare, de cate o senzatie, de cate o poezie... El imi cunostea poezia \"Arta de a uri\", si a fost impresionat de ea. Foarte bine, pana aici! Numai ca unii nu pot sa fie sinceri cu ei insisi, si atunci continua tot timpul sa se minta ca sunt originali. Eu nu neg ca acest Cristian nu ar fi, ci spun doar ca eu, personal, si implicit poeziile mele, am avut o mare influenta asupra lui, influenta pe care cateodata refuza sa o mai recunoasca... E problema lui! In fond, ai dreptate, nimeni nu mai poate sa fie original in ziua de azi... Solutia este sa nu ii mai citesc nici o poezie lui Doiu Cristian (nici o poezie de-ale mele!), si sa il las sa fie cat de original poate el sa fie... Va urez bafta si lui si tie! Poate ca nu sunt eu ca voi... Eu, spre exemplu, apropo de unul dintre comentariile tale de mai sus, n-as putea in veci sa revin asupra unei poezii, si sa o modific. De ce!? Pentru ca poezia mea nu e o bucata de linoleum care poate fi taiata pe \'colo, petecita pe \'colo, si intinsa perfect pe podeaua sufletului tau... eu nu scriu cand vreau eu sa scriu, ci numai tunci cand mi-o cer cuvintele... eu sunt doar un instrument muzical pe care cerneala isi permite sa il mai acordeze din cand in cand. Fiecare poezie are o istorie, are un amalgam de stari, de sentimente, cu ea si, dupa parerea mea, nu poti sa schimbi ceea ce simteai atunci cand ai scris... Nu poti sa schimbi trecutul, doar pentru ca in prezent a aparut cineva care nu are trecut... Dar iarasi, se pare ca eu ma insel, ca de multe alte ori, caci vad ca fara nici un pic de jena spirituala multi dintre poetii de duzina taie in carne vie poeziile lor... poate ca nu le-au scris ei! Sau poate ca nu simteau nimic atunci... Cine stie!? In concluzie, modifica-ti cate poezii vrei tu, doar ca sa placi tuturor, si uita de ceea ce simti... esti pe un drum bun... mai bun decat al meu, care prefer sa raman sincer... A, si citeste biografia mea (care a aparut inaintea celei a lui Doiu Cristian) si apoi pe a lui... O sa intelegi ca istoria nu se poate scrie pe un site literar...