Poezie
Sonet 178
CCLVII
1 min lectură·
Mediu
Din floarea mea cănită albinele n-adună
Polenul plin de sevă, de pară și de plumb,
În care zace-ascunsă, de subreda minciună
A soarelui, câmpia de aur sau porumb;
Și nici sărutul apei, când se prefiră zorii,
Nu îmi alungă setea încătușată-n trup;
Iar de întind petala – aripa scumpa-a florii-
Nu pot din rădăcina de carne să mă rup.
Risipă de miresme și de culori celeste!
Ofrandă fără rugă, uitată în ierbar!;
Se întomnează, bate un vânt de-otel și este
Târziu de-acum; primește această umbră-n dar.
În mâna ta sunt verde, precum odinioară,
Când înflorea în suflet, iubirea-n primăvară.
13 I 2009
001.683
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Vasiliu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Vasiliu. “Sonet 178.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-vasiliu/poezie/1818227/sonet-178Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.